Despre Micul Prinț

-- Micule Prinţ, poţi iubi un om aşa cum iubeşti o floare?

– Bineînţeles, oamenii sunt ca nişte flori ..🌺

  💚 Ce înseamnă a iubi?

 – Admiraţie, apreciere a prezenţei, dorinţă de a-i aduce bucurie, mulţumire,linişte, aventură …

 💌  – Avem nevoie de cuvinte în iubire?

 – Foarte puţin, foarte rar … sentimentele adevărate deşi invizibile, se văd totuşi …

 🤲  – Avem nevoie de a atinge în iubire?

 – Nu intenţionat, dar e frumos când se întâmplă aşa … accidental, parcă …

 👂 – E important să ascultăm în iubire?

 – Da, dar nu cuvintele în sinea lor. Ascultăm muzica… să aflăm de unde vin cuvintele.

🥰  – E nevoie de sacrificiu în iubire?

 – Când cu bucurie oferi tot ce ai şi tot ce eşti, se poate numi sacrificiu? Se numeşte dar. Dăruirea este implicită în iubire. Cât un bob dacă reţii pentru tine, la ce-ţi poate folosi?

 – Ştii să iubeşti frumos, Micule Prinţ!

✨🧚‍♂️✨

 – Se poate şi altfel? Cum iubesc oamenii?... 

 Oamenii vorbesc mult şi cer iubirii lor să se schimbe după ideile lor. Apoi se plictisesc de ea şi vor alta.

 – Ciudat că numesc asta iubire!

 – Cum ar trebui numită?

 – Nu ştiu, … nu am cuvinte prea multe …"

(Antoine de Saint-Exupéry in Micul Prinţ)

 

Ești pe Pământ

„Ești pe Pământ. Nu există leac pentru asta.”

                                      Samuel Beckett

 A fi pe Pământ înseamnă a experimenta suferință, dezamăgire și mortalitate, toate aspectele inevitabile ale vieții umane. 

Noțiunea de „fără vindecare” sugerează că nu există o soluție finală sau o scăpare din complexitatea existenței. 

Viața nu este o condiție care poate fi reparată sau perfecționată. În schimb, trebuie îndurată, cu tot haosul și incertitudinea ei. 

Acest lucru rezonează cu filosofia existențialistă, care presupune că viața este adesea absurdă, iar oamenii trebuie să-și creeze propriul sens în această absurditate.

Suntem cu toții aici, pe această planetă, supuși acelorași condiții fundamentale de existență. 

Deși este posibil să căutăm căi diferite și să urmărim obiective diferite, niciunul dintre noi nu poate scăpa de realitate

                                                             

Dialog între genii

Când Albert Einstein a mers la Hollywood în 1931, se spune că singura persoană pe care a vrut să o întâlnească a fost Charlie Chaplin.

Albert Einstein:

"Ceea ce admir cel mai mult la arta ta este universalitatea ta. Tu nu spui un cuvânt, totuși lumea te înțelege!"

Charlie Chaplin:

"Adevărat. Dar gloria ta este și mai mare! Lumea întreagă te admiră, deși nu înțeleg un cuvânt din ceea ce spui."

Comentarii

"Nu tăia coada la măgar in văzul oamenilor. Unii vor spune că este prea scurtă, ceilalți că este prea lungă." Proverb românesc

Nu mai bine își vede fiecare frumos de treabă lui?! Ah, ce boală am eu pe mâncătorii aceștia de răhățel... Nu îi mai satură Dumnezeu! Cu gura plină și ei tot mai vor.

Despre cel care muncește 12 ore pe zi: „Fără viață proprie.”

Despre cel care muncește 6 ore pe zi: „Nu va obține nimic în viață.”

Despre cel care nu muncește: „Nenorocit”.

Despre cel care locuiește cu părinții: „Întreținut”.

Despre cel care are 2 locuri de muncă: „De ce are nevoie de atâtea?!”.

Despre antreprenor: „Exploatează!”.

Despre angajat: „Este folosit!”.

Despre chiriaș: „Își termină banii”.

Despre cel cu propria casă: „Nu va termina niciodată de plătit.”

Despre cel cu mașină nouă: „Ridicol, să-și

ia o casă.”

N-ai mașină: „Ridicol, cumpără-ți una!”.

Dacă călătorești: „Pierzi timpul!”

Dacă nu călătorești: „Nu te bucuri de viață.”

Stai acasă: „Ești deprimat, plictisit.”

Ieși în fiecare weekend: „Viața ta e goală, doar aparențe.”

Postezi o fotografie: „Îți place să atragi atenția.”

Nu postez nimic: „Cu siguranță ascunzi ceva.”

Singur: „Nimeni nu te vrea.”

Într-o relație: „Să vedem cât durează”.

Gras: „Tipul ăsta are probleme de sănătate”.

Slab: „Tipul ăsta are probleme de sănătate”.

Ai tatuaje: „Ești un golan.”

Nu ai tatuaje: „Nu ai trăit.”

Ești căsătorit: „Cine te-a pus să faci asta?”

Necăsătorit: „Nu ești căsătorit încă?!”

Ai copii: „Câți vrei să ai? Ei îți iau totul, sunt responsabilitate”.

Nu ai copii: „Când faci unul?”

Aceasta este societatea noastră și în special internetul și rețelele sociale.

Oamenii vor avea întotdeauna ceva de comentat.

De aceea, atâta timp cât ești bine cu tine, restul nu contează!

CUM FEMEIA PROASTĂ DISTRUGE CASA?

Crizele și problemele din căsnicie nu sunt întotdeauna vina exclusivă a bărbatului, există și femei cărora nu le pasă, nu prețuiesc, nu respectă și care, de asemenea, trădează, la fel cum există multe care creează ele însele un mediu ostil, insuportabil, în care totul devine un câmp de luptă.

Prin urmare, la fel cum am împărtășit reflecția „Cum își distruge familia femeia neînțeleaptă”. Acum aceasta se adresează acelor femei care există cu adevărat și care, de asemenea, distrug încetul cu încetul cu propriile mâini căsnicia și familia lor.

Și cum o fac ele?

- CU CUVINTELE EI.

Când o femeie are numai cuvinte negative, distructive pentru soțul ei, chiar și pentru copiii ei, și trăiește comparându-și soțul cu alți bărbați și tăindu-i aripile, descurajându-l, criticându-l și punându-l mereu într-o lumină proastă, când cu cuvintele ei viclenia și capacitatea ei de a influența vrea să domine astfel încât soțul ei să facă lucrurile pe care le vrea ea, în felul ei și așa cum le dictează ea.

- CU GROSOLĂNIA EI.

Atunci când o femeie nu apreciază și nu prețuiește ceea ce este la îndemâna soțului ei din punct de vedere financiar, îl critică, îl face să se simtă prost, îl face să creadă că ei îi era mai bine înainte de a se căsători cu el, disprețuiește ceea ce îi poate oferi cu sacrificii și ceea ce poate contribui la gospodărie și, în ciuda eforturilor sale, nu învață să fie mulțumită, În schimb, ea trăiește pentru a-i semnala greșelile, pentru a se plânge și a se certa din orice și din nimic și îi arată prin atitudinea ei că, orice ar face, nimic nu este de ajuns, îl tratează urât, în fiecare ceartă țipă la el și nu vede niciodată partea ei pentru a îndrepta lucrurile.

- CU LIPSA EI DE AFECȚIUNE.

Atunci când o femeie are mult mai multă empatie pentru mama, tatăl, frații, verii și rudele sau prietenii ei, are grijă de ei și se ocupă de ei cu mult entuziasm, îi pasă mai mult și este mereu acolo pentru a-i îmbrățișa, face un efort pentru a-i face fericiți și pentru a-i mulțumi; dar față de soțul ei nu arată niciun act de afecțiune, nu îl îmbrățișează, nu îl onorează și nu se ocupă de el, pentru că îl privește de sus, dacă soțul ei o caută, ea îl respinge mereu și mereu și folosește sexul ca metodă de șantaj, după bunul ei plac.

-CU FISURILE EI.

Există, de asemenea, femei explozive, cu temperament rău, cu gelozie impulsivă și nesănătoasă și dorință incontrolabilă de posesie și manipulare cu soțul ei, femei care cheltuiesc bani pe lucruri inutile și în loc să-și ajute soțul financiar să progreseze, îl scufundă în datorii fără sens dorind să trăiască din aparențe, nu permit nimănui să le spună nimic, strigă, insultă, maltratează și denigrează și rănesc soțul ei, acționând din impuls și fără a putea controla emoția de moment, trec factura pentru situații din trecutul lor; adică pentru greșeli grave dintr-o relație toxică anterioară sau pentru evenimente traumatice, răni deschise, în care soțul nu are nicio legătură sau poate cicatrici care i-au afectat mult inima.

-CU MÂNDRIA ȘI EGOISMUL EI.

Deși este posibil ca unele femei să nu creadă acest lucru, deoarece este mai frecvent la bărbați, adevărul este că există și femei mândre și egoiste, care nu recunosc niciodată că și ele pot avea greșeli și eșecuri, care doar cer și subliniază că cel care ar trebui să se schimbe este soțul lor, iar ele însele cred că sunt mai mult decât bine și că nu au nimic de schimbat, vor doar să primească atenție și îngrijire și să le fie satisfăcute nevoile, dar nu sunt dispuse să se sacrifice, să lupte, să se străduiască și să muncească ele însele pentru bunăstarea căsniciei lor, femeile care îi interzic soțului să-și viziteze părinții sau să-i ajute cu bani, sunt cele care, chiar știind că soțul ei a avut copii, înainte de a o cunoaște, îi interzic să-i vadă sau să-și îndeplinească responsabilitatea de tată față de ei.

O căsnicie stabilă are nevoie de un bărbat înțelept care învață să-și iubească, să-și respecte și să-și îngrijească soția; Dar este la fel de important ca femeia să fie înțeleaptă, să fie un ajutor care este dispus să își asume cu cea mai bună atitudine că se poate îmbunătăți ca soție și să caute în mod constant să își ajute și să își susțină soțul, să umple casa cu cuvinte de afirmare, să creadă în el, să se bucure și să îi sărbătorească realizările chiar dacă sunt mici, să aibă în mânecă sfatul potrivit, să aibă grijă de portofelul soțului și să se acomodeze întotdeauna cu bugetul său, să se roage mai mult pentru el și să îl critice mai puțin și să îi spună în mod regulat: „Ești cel mai bun om cu care Dumnezeu m-ar putea binecuvânta” și dacă ea consideră că el nu merită aceste cuvinte, atunci... De ce s-a măritat cu el?

Să înțelegem, o căsnicie aparține celor doi și există cazuri în care nu întotdeauna bărbatul este de vină pentru faptul că totul este greșit, există cazuri în care femeia este responsabilă pentru faptul că mariajul nu funcționează, așa cum am mai spus, ambii trebuie să muncească, ambii trebuie să se schimbe și să se străduiască să fie un soț mai bun pentru partenerul lor, suntem o pagină integrală, dar această publicație se adresează femeii care vrea să fie mai înțeleaptă și să evite aceste defecte, care vrea să se schimbe și să fie acel ajutor ideal, o femeie virtuoasă și înțeleaptă care își construiește casa și creează o atmosferă de iubire.

În cele din urmă reiterăm:

Căsătoria are nevoie de doi oameni angajați față de Dumnezeu și angajați unul față de celălalt într-un legământ de iubire reciprocă, respect și loialitate.

Uneori, o femeie a fost foarte înțeleaptă cu un bărbat prost, neînțelept, care și-a distrus, rănit și trădat doar soția și ca urmare are o femeie care face toate cele de mai sus.

Dar pentru alte cazuri în care tu, ca femeie, trebuie să fii mai înțeleaptă, dacă ceva îți poate fi de folos ca soție în căsnicia ta, ia doar ceea ce este bun, ceea ce poți aplica relației tale și aruncă ceea ce nu ți se potrivește în nicio măsură.

- Marian Rojas Estapé (medic psihiatru)

Gradele de iubire

Alejandro Jodorowsky afirmă că, la fel cum există grade de conștiință, există și grade de iubire și identifică șapte grade. În ce clasă ești?

1. - Iubirea materială 

Primul grad este materialul, cea mai simplă iubire, stă la baza oricărei relații. Acolo unde compania este esentiala, traiesc insotindu-se reciproc chiar daca nu fac lucruri impreuna.

Se refera la nevoia de a te simti iubit, nu de a te simti singur.

Oamenii se nasc pentru a fi însoțiți, avem nevoie de altul pentru a supraviețui. Pentru mine acest nivel de iubire este prezenta pe toate planurile, prieteni, familie și cupluri.

2. - Amor sexual

Se refera la relatiile sexuale ale cuplului, ceva fundamental, dar daca este doar  atat devine dezastru.

Dragostea este cea care unește la un prim moment. Chimia corpurilor pe care le atrag, insa ceea ce este mai grav, nu este suficientă pentru a menține o relație armonioasă pentru o lungă perioadă de timp.

3. - Dragoste emoțională

Această dragoste le îmbogățește pe cele două anterioare: materiala și sexuala. Există un schimb de emoții între cuplu. Acum e sex cu dragoste, dar dacă rămânem aici apar gelozia, furia, susceptibilitatea excesivă, ofensa și toată "mizeria emoțională negativă".

Funcționează invers ca dragostea sexuală, poate fi simțită și de familie și prieteni.

4. - Amor mental

In acest grad conexiunea este cu gandul celuilalt, modul lui de gandire este acceptat cu afectiune, dorinta, nevoie... înțelegerea mentală este atinsă. Dar nu este vorba despre repetarea ideilor celuilalt ca un papagal pentru că în acest caz ne vom confrunta cu o invazie și o dominație. Accept că este diferit și apreciez asta.

5. - Iubire conştientă

Este în esență un dezvoltator al valorilor celuilalt. În dragostea conștientă lucrăm pentru ca celălalt să se dezvolte: la nivel economic, sexual, emoțional sau mental. Este marele respect unul față de celălalt, acolo unde nu împiedicăm dezvoltarea lor.

Când realizăm că cele patru centre ale noastre se bucură de sănătate, vezi că întâlnirea cu partenerul nu este întâmplătoare, există un scop, o misiune. Cuplul lasă o urmă în lume.

6. - Amor cosmico

Acesta exista intr-un grad mic , este o iubire care contribuie la dezvoltarea și mântuirea lumii. Cuplul este într-o misiune de salvare. Când se întâlnesc și decid să fie împreună se întreabă "care va fi munca noastră comună?" ".

7. - Iubire divină

Este cuplul pentru eternitate. Evadează din dimensiunea umană... este iubire eternă, nu până când moartea ne va despărți ci, chiar dacă moartea ne va despărți.

Alexander Jodorowsky

La 15 septembrie ne trimiteau părinții la școală

"Parcă altfel venea toamna în urmă cu 30-40 ani. Mai pe îndelete, mai așezat.

La 15 septembrie ne trimiteau părinții la școală. Mergeam în uniformă. Nu era încă de haine groase. Însă după două săptămâni rugineau frunzele, iar diminețile deveneau cețoase și reci.

În dulcele târg moldovenesc în care mi-am petrecut copilăria și adolescența, simțeam anotimpurile ca pe ceva viu.

Nu se schimba ora de vară/ora de iarnă. La 10,30 seara...cel târziu 11, eram la culcare. Parcă și orașul începea să doarmă.

Pe la jumătate de octombrie se făcea târg de ziua recoltei. Era ultima strigare de adunat cele pentru iarnă la beci.

Mormane... gogonele, vinete, cartofi, varză pentru murat.

Apoi, prin noiembrie  incepeau dimineți cu bruma groasă. Adăstau fire albe de condens înghețat pe frunzele sau pe bordurile neatinse de soare uneori până târziu la amiază.

Când începea postul Crăciunului, se punea de ploaie măruntă. Zile mocănești.

Picuri din ăia despre care nu poți zice dacă sunt apă sau ceață densă. Primeneau parcă aerul de toate cele ale anotimpurilor trecute. În aer se simțea fum de vreascuri arse de gospodarii care își faceau curățenie prin curți. 

Și deodată , peste picurii ăia cât lacrima de furnică, se cobora de nu stii unde coada crivățului. Se adunau fuior în ace de gheață și repejor fulgi subțiri se lipeau de geam. Povestea asta de la toamnă la iarnă dura cam trei luni. Parcă era altfel altădată!"

Titi Dincă

Pe vremea mea

Pe vremea mea, ori de cîte ori era nevoie, i se spunea „prostului” în față, direct și fără vreo jenă, că e prost. Cu temei, eventual argumentat, ca să înțeleagă, nu aiurea, doar de dragu` de a i se zice „prost”.

Și tot eventual, cu efort, cu muncă, în timp și cu bunăvoința „prostului”, unii, niște suflete caritabile, niște benevoli mîntuitori ai neamului ăsta prost, încercau a-l face mai „deștept”.

Iar dacă nu se reușea asta cu nici un chip, măcar el, „prostul”, poate, zic poate!, reușea să-și înțeleagă locul în societate și să-l accepte, fără probleme de negare a inferiorității, exprimate prin furioase accese de „superioritate”.

Poate așa învăța să nu facă el pe deșteptul doar ca să se afle-n treabă și nici să nu-l facă pe altul „prost” fără temei. Dar poate recunoscînd totuși, chiar și în „prostia” lui, superioritatea sau inferioritatea altora.

Și poate chiar încercînd să-i ajute pe cei mai „proști” decît el fără să-i judece și disprețuiască.

Și d`aia, pe vremea mea, erau mai puțini „proști”. Pentru că mulți își doreau, și uneori chiar reușeau, să fie puțin, cît de puțin!, mai „deștepți”.

Pe vremea mea „nesimțitul” era instant „cîrpit” peste „bot”. Pentru faptă sau vorbă. Și nu doar o dată, ci în mod repetat, ori de cîte ori era nevoie.

Așa unii dintre noi am învățat să facem ce trebuie și cînd trebuie. Și să vorbim doar cînd trebuie, ce trebuie și atunci cînd chiar avem ceva de spus.

Iar cu timpul, se pare că nevoia de „cîrpeală” a devenit din ce în ce mai mică și, probabil datorită unei „cîrpeli” eficiente transmisă genetic, ajunsesem să urîm instinctiv „nesimțirea”.

Și d`aia, pe vremea mea, unii aveau bun simț încă de mici, n-aveau nevoie de „cîrpeală”.

Pe vremea mea nu prea făceam mofturi. Oricum nu prea aveam de unde alege și nu prea cîștigam nimic făcînd nazuri, ba din contră, în cele mai multe cazuri chiar pierdeam.

Așa am învățat că „viața” și „lumea” sunt cum vor ele și că ne este mai bine dacă acceptăm asta, luînd totul așa cum este, nu după cum am vrea noi să fie.

Și uneori, da` rar!, mai e și după cum încercăm și reușim să „ne așternem” singuri lumea din viața noastră, uneori mai bine, uneori mai rău.

Așa că, dacă am înțeles asta, n-am avut ce face decît să încercăm să extragem „fericirea” din orice lucru simplu, mic sau mare, obținut cu sau fără prea mult efort, sau chiar primit `geaba, pe care viața și lumea l-au scos în calea noastră.

Și d`aia, pe vremea mea, poate nu eram chiar „fericiți”, dar nici depresivi nu eram.

Pe vremea mea...

Pe vremea mea îi mai lăsam și pe alții să mai vorbească dacă aveau ceva de spus, uneori cu folos, uneori fără, și ascultam nu doar auzind spusele vorbitorului, ci chiar încercînd să înțelegem ce auzim.

Bine, mai sunt și d-ăia care fac de obicei numai zgomot, nu muzică... vorba postului radio, da` asta e!

Și d`aia, acum, o să vă las și io pe voi să vorbiți, care cum vreți, care cum puteți.

Și chiar de-o fi fără folos vorbăria io nu mă supăr, că nici la ce-am zis io nu trag mari speranțe c-ar folosi cuiva.

Da` vorba poietului antic și de demult celebru, care într-un moment de maximă, supremă și profundă inspirație își pune un personaj să zică, citez, două puncte, de la capăt, cu ghilimele și liniuță de dialog:

„ - Dacă vorbă nu e, nimic nu e.”

Mda, așa o fi, ba chiar mai mult ca sigur.

Deși, un alt personaj, tot din mintea lui, a anticului celebru poiet, dar din altă carte și se pare că nu la fel de poiet, se zice că i-ar fi răspuns:

„- Bă, vezi că ești prost?!” 

P.S. - A, că uitam, acesta este un pamflet, sau cam așa ceva, avertizare care trebuie musai făcută, doar pentru că aici se pare că nu-i valabilă treaba aia cu scopu` ăla inoceeeent și noooobil care scuză... ce e de scuzat.

Deci ar trebui să fie la mintea claponului că orice posibilă asemănare cu eventualii „proști”, „nesimțiți” și „nefericiți” care printr-un nefiresc absurd s-ar găsi rătăciți p-aci , este una oarecum fals „nefericită”, pur „prostesc” întîmplătoare și relativ involuntar ”nesimțită”.

Sau oricum mai vreți să-i ziceți voi, numa` s-o scuzați.

Pe ea, pe asemănare s-o scuzați, că-n mine puteți da și cu pietre, am șoriciu` gros.

Da` totuși aveți grijă, că mai ricoșează vreo piatra și nu se știe..

Preluare Anca Nituica