Oameni singuri

În cutiile poștale nu mai cad de mult scrisori

Doar taloanele de pensii și somații uneori

A murit și telefonul și când suna s-a greșit

Oameni singuri umplu puntea dintre pâine și cuțit.

Pentru voi aceste vorbe, pentru voi acest poem

În familia pierdută, cu iluzii vă mai chem

Omul singur la om singur se târește pe pământ

Ca un sfânt dintr-o icoană spre icoana altui sfânt.

Și nici moartea care vine peste noi nu mai e grea

Decât e singurătatea care seamănă cu ea.

Oameni singuri, oameni singuri, ce vrei lume să-mi arăți?

Că ai patru miliarde de adânci singurătăți?

       Adrian Păunescu -Oameni singuri