marți, 29 iunie 2021

Brânzeturi cum se cuVin 37 : Delaco – Sâmburești – Ribs House

    Vremurile actuale în care televiziunile au împrăștiat spaima în populatie și acum prezintă agresiv campaniile de vaccinare m-au făcut să cred că momentele în care ne vom reîntâlni în grupurile cu care am fost obișnuiți vor veni într-un viitor îndepărtat.
   Iată că vineri ne-am reunit cu ocazia Craiova Blog Meet 100 la Ribs House din nou cu brânzeturile de la Delaco și vinurile de la Sâmburești împreună cu o mulțime de prieteni invitați din București, Brașov, Hunedoara, Cluj și Iași.
 Am participat împreună cu aceștia la mai multe evenimente în tot weekendul astfel încât despre acestea mai am multe de povestit.


    Ediția Brânzeturi cum se cuVin cu numărul 37 a fost organizată de către Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro
    Bloggerii și iubitorii vinurilor prezenți la eveniment au ascultat explicațiile oferite de Lenuta și Narcis Neagoe, masteranzi Expertizare Viti Vinicola.



 
    Brânzeturile au fost descrise de Daniel Botea, degustător autorizat de brânzeturi.


    Furnizorul de brânzeturi al evenimentului a fost Delaco – Fan Brânză. Delaco este unul din cei mai mari jucători de pe piață de brânzeturi din România, parte integrantă a grupului francez Savencia, unul dintre cei mai mari producători de pe piața de lactate la nivel mondial.
   Câteva informații despre Sâmburești pe care preluate de pe site-ul acestora:

Numele Sâmburești este fără îndoială legat de numele dealului Sâmburul, și astăzi, ca și acum patru sute de ani, cultivat cu sâmburoase: pruni.
Satul Sâmburești există la începuturile secolului al XVI-lea, când se afla în stăpânirea familiei Rudeanu, în 1521 familia Rudeanu avea sub stăpânire 36 de sate, printre care și Sâmburestiul.
Sâmburestiul este menționat și în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1597-1598).

Podgoria Sâmburești se întinde pe teritoriul a trei comune, situate în partea de nord a județului Olt: Dobroteasa, Sâmburești și Vitomirești.
În Sâmburești, ocupate cu vită de vie sunt vestitele dealuri Bolindetu, Roșulești, Petria, Vifura și Grosarea.
Aici soiurile Cabernet Sauvignon și Merlot dau vinuri de o calitate excepțională.

În Vitomirești găsim ferma Dejești, ale cărei vii se întind pe platourile și versanții dealurilor Vifura și Dejești, un alt loc în care soiurile roșii găsesc condiții deosebite.
Pe teritoriul comunei Dobroteasa se găsesc fermele Bolovanu și Campu Mare, Dealul Câmpu Mare se află situat la confluența pârâului Cungrea Mare cu Oltul, pe partea dreaptă a pârâului.


    Asocierile culinare propuse la degustare au fost următoarele:


    Domeniile Sâmburești Sauvignon Blanc + Camembert Ile de France,


    Domeniile Sâmburești Chardonnay + British Cheddar Delaco D'Exceptie,


    Domeniile Sâmburești Pinot Noir + Emmentaler Delaco,


    Domeniile Sâmburești Cabernet Sauvignon + Grana Padano Delaco D'Exceptie,


    Mie mi-a plăcut cel mai mult combinația 4 astfel:

    Cabernetul Sauvignon este un vin echilibrat, bărbătesc cu tonuri de cireșe negre și nuante de zmeură, aspecte pe care le-am apreciat in mod deosebit.
    Acest vin se asociază perfect cu felurile de mâncare cu cărnuri roșii și pot spune că a fost testat împreună cu coastele preparate de către gazda noastră.


 Grana Padano se prepară după o rețetă din al-12-lea și a fost perfecționată de-a lungul secolelor ca o modalitate de a păstra pe termen lung laptele.
  Este produsă din lapte de vacă nepasteurizat și are un gust fin, dulceag, ușor sărat cu aromă de alune și nuci.
 Combinația aleasă poate fi descrisă în 3 cuvinte altfel: masculinitate, delicatețe, savoare.
  A urmat tragerea la sorți și mai apoi nu se putea altfel evenimentul a avut și o supriza: 
  Narcis ne-a explicat cum se deschide o sticlă de șampanie astfel încât să nu risipim pe jos nicio picătură din prețiosul lichid. 
  Musafirii noștri Chinezu, Make și Dragoș au deschis fiecare demonstrativ câte o sticlă de spumant roze pentru a arata tuturor că au înțeles lecția predată de Narcis.
   Am încheiat seara ciocnind câte un pahar de roze.





    Nu aș vrea să uit să amintesc partenerul evenimentului care ne-a ajutat la hidratare Aqua Carpatica.
   Chiar dacă eu am apreciat cea de-a patra combinație nu exagerez dacă spun că toate vinurile prezentate au fost de calitate și le recomand tuturor celor care doresc să bea un pahar de vin bun sau să ofere un cadou cuiva drag.
    Ribs House este un restaurant unde puteți servi diverse preparate foarte bine pregătite într-o atmosferă liniștită iar personalul este amabil și plăcut.
   Cu toate că afară a venit canicula o seară petrecută la Ribs House în compania unui pahar de vin bun de Sâmburești asociat cu o brânză de calitate de la Delaco alături de prietenii din bloggosfera craioveană nu poate fi decât o seară reușită.





Niciun comentariu: