marți, 31 mai 2016

Vinul si electricitatea

Am lumina la baie.Am sunat un prieten, electrician,care lucreaza  la tramvaie, sa vina sa se uite la aplica mea din baie.Mi-a zis ca nu poate, dar mi-a dat un numar de telefon al unui prieten de-al lui, care locuieste la cateva blocuri de mine.
Formez numarul."Alo, domnul Mircea?Va sun din partea lui Nelu.Puteti?Ne intalnim peste o ora la magazin...".
Merg la ora stabilita la magazin, ma asteapta un tip care tine in mana o surubelnita ciobita la varf si un patent cu izolatia de pe maner rupta pe alocuri.
Fumeaza dintr-o tigara. Este imbracat modest, nu pare foarte batran.
Incepe sa-mi povesteasca pe unde a lucrat el, ca a iesit la pensie, ca viata e grea, muierea-i rea, foaie verde si-o lalea....pe un drum un om venea, tra la la si la la la, chestii din astea.
Intram in casa, se descalta, ii arat unde e baia, unde e problema.
Chiar daca nu are scule, se pare ca se pricepe.




"Vrei o cafea?".
"Da", imi raspunde.
Ii fac o cafea, eu nu mai beau cafea de cand nu mai fumez.Poate ocazional.
Lui domnul Mircea ii place, isi aprinde o tigara.
Toata lumea fumeaza acum tigari luate din piata.Fara timbru.Miros ingrozitor.
Cand fumam eu, daca pe trotuarul vecin cineva isi aprindea o tigara Kent, mirosea pana la tine a Kent.
 Fiecare tigara avea aroma ei, mie imi placea Marlboro rosu scurt.
"Ce faci domle' cu copii aia?". intreaba domnul Mircea
"Care copii?"
Se uita in balcon unde am pe jos niste sticle cu vin si niste apa minerala.
"Aia din balcon" si imi arata sticlele de vin.
" Vrei un pahar de vin?"
"Mai intrebi?"
"Pai lucrezi asa la curent dupa ce bei?"
"Nu am eu treaba", imi spune razand si imi face semn cu ochiul.
Il servesc cu un pahar de vin. il bea pe nerasuflate, mai cere unul din priviri.
Asa se uita si Sara la mine cand stau la masa, poate capata si ea ceva.
Ii mai torn un pahar, al treilea pahar si-l toarna singur.
Se apuca iar de treaba, umbla la tabloul electric.
"Nu scoatem siguranta generala?", intreb, vazand cum umbla acolo.
"Nu este nevoie, ma descurc.si asa"...
Daca pateste asta ceva il platesc de viu, ma gandesc eu.


Monteaza tabloul electric la loc, aplica, se uita in doza, demonteaza intrerupatorul ,il monteaza la loc.
"Gata domnule ,merge ca noua, mai aveti ceva de montat prin casa?", intreaba in timp ce mai bea un pahar de vin.
Imi aduc aminte ca am de schimbat 2 prize, mi le schimba si pe alea, bun baiat nea Mircea asta...
"Cat face?", intreb.
"Nimic ca sunteti prieten cu Nelu"
"Serios?", ma mir eu.
II dau niste bani si sticla de vin cu ce a mai ramas in ea si il trimit acasa.Deja este cam ametit.Sper sa nu fi legat firele gresit sa luam foc tot blocul.
Au trecut cateva zile si vad ca nu s-a intamplat nimic.
De ce beau unii cand lucreaza la curentul electric?

Niciun comentariu: