Pe vremea copilăriei mele socialiste, dacă lipsea pâinea din casă, era panică . Ziceai că fără pâine nu se activa frigiderul. Când taică-miu ajungea de la muncă, ne uitam ca înecații la el în sacoșă. “Ai luat pâine?” Nu conta dacă se oprea lumina, dacă nu aveam apă caldă de o săptămână, dacă nu spusesem de sedința cu părinții; băi, când nu avea pâinea în sacoșă, ieșea scandal.
Dacă ar fi spus că are o amantă, maică-mea l-ar fi întrebat dacă din pricina ăleia nu a luat pâine. Asta nu se întâmpla doar la mine în familie, era o obsesie națională. Mania se împrăștiase ca herpesul.
Până și la școală dădeam lucrare dintr-o poveste care ne explica drumul pâinii. Nu interesa pe nimeni de Eminescu sau Coșbuc; dacă îl ratai p’ăla cu povestea pâinii, trebuia să te prezinți cu părinții la diriginte.
Dacă nu știai că franzela a fost, la început, un bob de grâu care a crescut și a trecut, în drumul lui, pe sub roțile combinei de treierat, prin mâinile țăranului român-care mai șmardea și el câte o dublă-, ajungând pe urmă la moară și așa mai departe până la taică-miu care uita, câteodată, să o mai cumpere, era jale. Te scoteau în fața clasei și te batjocoreau de ziceai că ai lăsat în foamete un cartier întreg.
Magazinele cu produse de panificație erau Golgota taților noștri. “ Dați câte una, să ajungă pentru toți”!
Când ne așezam la masă, maică-mea, mai întâi, se apuca să taie pâinea. Ne repezeam ca apucații și băgam repede două felii de cocă. Cred că ăsta era șiretlicul gospodinelor: te umflai cu pâine și rămânea mâncare și pentru a doua zi.
Când am ajuns prima oară în Vest, două săptămâni nu am mâncat . Acolo nu prea aveau treabă cu pâinea mancata la kilogram. În Germania am nimerit o pâine urâtă și acră, de nici parizerul nu stătea pe ea. M-am întors în România și am râs de nemți o săptămână.
Când i-am povestit maică-mii ce pâine au ăia, a dus, panicată, mâna la gură. “Bine că te-ai întors sănătos, mămică!”
Acum, la mine în familie, s-au schimbat prioritățile: am înlocuit pâine cu Nurofenul. Dacă lipsește Nurofenul din casă, nevastă-mea intră în panică. “ Ai uitat să cumperi Nurofen”! Zici că și migrenele sunt împotriva mea. Exact atunci când nu mai e urmă de pastilă în casă, o apucă pe Dana nevralgiile. “ Un singur lucru trebuia să cumperi și nici de ăla nu-ți amintești”.
Mai mult ca sigur am luat eu, pe ascuns, ultima capsulă. Conform standardelor de masculinitate, nu am voie să iau pastile pentru durere. Bărbații nu au migrene; ei scot cuiele bătute de alții doar pentru a demonstra că sunt bărbați.
Ce-i drept, mai pitesc câte un Ibuprofen în bocancii de iarnă și îl iau cu o felie de pâine.
Preluat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu