Ghid de menopauză pentru misogini. (TL:DR)

Săptămâna trecută a fost ceva nontroversă prin parlament despre menopauză. S-au bălăcărit gagicile pe rețele despre misoginism și stigma feminină. Nu știu exact de la ce s-au luat, pentru că eu dau ochii peste cap când aud o femeie zbierând. Mă întreb mereu cine i-a descuiat ușa la bucătărie și de ce urlă la mine îmbrăcată. De partea cealaltă nu pot înțelege nici misoginismul. E fușereală. Ai două genuri întregi pe care le poți detesta din inimă, cu argumente raționale. De ce dracu te-ai limita doar la femei și n-ai fi direct mizantrop, ca mine? Ți-e lene să duci treaba până la capăt?

Acuma... subiectul trebuia politizat în mod obligatoriu, pentru că nu putea fi doar despre sănătatea fizică și psihică a femeilor. Era prea simplu. Trebuia să fie despre lupta cea dreaptă între lindicul tricolor suveranist și vulva progresistă dată în părăsire sexuală. Dacă tot o lămurisem cu economia, reformele și militarismul, ultima redută politică ce trebuia cucerită era asta, construită din uscăciune vaginală și budincă de estrogen care a făcut gâlme odată cu trecerea timpului. Am senzația că războiul sfânt despre menopauză este doar un efect al ei. A fost abordat perfect, așa cum se abordează toate subiectele la menopauză.

N-am înțeles de ce trebuia politizat, dar, mă rog, suntem în România. Aici toate dezbaterile complexe trebuie abordate cu eleganța unor florărese care își arată pizda și se înjură între ele pentru blenoragia pe care au luat-o de la același uvrier. În privința necesității acestei dezbateri, ar fi câteva explicații. Principala ar fi că asta este media de vârstă pe platformele de socializare. Era normal să ajungem aici. Suntem vocea dominantă – Generația X. Boomerii sunt mult mai puțin vocali decât noi. Acu ne-a lovit menopauza, sora mea, și facem spume despre asta! În câțiva ani o să începem cu disfuncția erectilă, prostata, cremele de bătături și pompele funebre. Abia atunci or să înceapă tefeliștii să se îngrijoreze de soarta pensionarilor. Când s-or apropia și ei de locul cu verdeață unde nu există nici întristare, nici suspin.

Menopauza nu e nimic rușinos. N-am auzit să fie vreun secret sau o stigmă. E pentru prima oară când văd că se pune problema așa, dar bănuiesc că cea mai eficientă abordare din secolul 21 este victimizarea. Vă spun eu cum stă treaba cu menopauza, pentru că am suficiente coaie încât să particip atât la dezbatere, cât și la campionatul de box feminin. Încă aștept medalia de Femeia Anului de la admiratoarele lui Mîndruță, așa că sunt în măsură să mă pronunț categoric pe subiect. Pentru cititorii mai tineri, care încă nu se confruntă cu chestii de-astea: Menopauza este fenomenul prin care nevastă-ta se transformă în soacră-ta. Restul experților complică definițiile aiurea pentru că sunt femei. Dacă nu tratezi menopauza cu maximă seriozitate, nevastă-ta ajunge să voteze REPER sau îți vine acasă cu un calendar ortodox și a belit pula definitiv. Trebuie avut mare grijă!

Toate femeile cred despre ele că sunt cele mai bune comunicatoare. De-aia se duc să protesteze menopauza într-un parlament care n-ar putea face distincția între un ovar și o bujie. Le pasă ălora de sănătatea femeilor cum îmi pasă mie de lipsa de oxigen din creierul lui Caramitru. Într-adevăr, femeia este foarte chinuită hormonal la menopauză. E pentru prima dată în viața ei când 90% din probleme nu sunt închipuite și nu știe cum să negocieze cu asta. Ea decide că cea mai eficientă metodă de combatere a menopauzei este să facă spume și să pună botic, deoarece ești prea troglodit ca să discute lucid cu tine. Nu ai putea înțelege problemele ei pentru că nu ești o ființă superioară și n-ai cum. Știe ea! Femeia nu discută cu maturitate. Ea creează awareness: oftează, se supără, face scandal, garagață, proteste, dă vina pe tine. Tace pe tot parcursul și începe direct cu concluzia: Ești un dobitoc! Mi-am făcut și pancartă. – Da’ ce-am făcut, dragă! – Nici nu mai stau să-mi pierd timpul cu explicații! Marș!

N-am întâlnit în viața mea o femeie care să nu creadă despre ea că e inteligentă emoțional, după care să nu facă spume aiurea că nu știe să-ți explice ce simte. În realitate, femeia e inteligentă emoțional doar în retrospectivă. Peste cinci ani va ști exact că a fost o greșeală să te fută alaltăieri. Își dă seama azi că te iubea din 2018. Celebrul instinct feminin îi spune să nu facă copii cu tine abia când au ieșit cei mici de la Bacalaureat. Așa că nu te poți baza niciodată pe abilitățile ei de comunicare. Accept faptul că sunt mai bine pregătite decât bărbații care nu sunt inteligenți emoțional niciodată. Nouă nu ne pasă ce simțim atâta vreme cât e o vulvă pe pat undeva, dar măcar știm să articulăm concret când suntem întrebați: De ce ai făcut una ca asta? – Pentru că vagin!

La menopauză nu știi niciodată când e vina ta pentru ce au făcut Nicușor sau Georgescu. Când o apucă, ea va alege să lupte împotriva ta și a Iranului în același timp. Deși tu erai singurul ei aliat și ultima persoană din univers care dădea două parale pe ea. Tu stai cu pula sculată și te uiți a prost, dar ea nu poate să ți-o rezolve înainte să rezolve securitatea Israelului sau contestația la CCR. Eu am avut oarecare noroc cu nevastă-mea. Când a început cu premenopauza, a șters doar sexul și afecțiunea de pe tablă. Încetișor așa... Subtil. Doar îmi reproșa absolut totul, dar nu a găsit și un hobby ideologic, ca astea de pe rețele. Adică nu plângea de bucurie că bombardează ăștia sărmanii prin Bananistan. Nu voia să aducă democrație nimănui. Avea doar o mie de stări de trei ori pe zi. Concentra artileria pe mine. În ultimele trei concedii îmi venea să o țin cu capul la fund până nu mai scoate bule.

Am trecut prin niște momente de îmi venea să mă dau cu capul de toți pereții. Mă simțeam complet singur, căsătorit în ciuda mea. Primisem și niște vești foarte proaste despre propria sănătate. Chestii de-alea grave care te macină încet și sigur până rămâi o amibă. A trebuit să trec singur prin toate căcaturile posibile, pentru că ea era prea ocupată cu depresia și menopauza. Trăiam fără susținere emoțională și mă trezisem brusc fără afecțiune. viețuiam amândoi într-un stres constant pe care nu-l puteam descărca în niciun fel sănătos. Eu preferam să tac decât să mă descarc pe ea. Mergeam ca pe cioburi. Bineînțeles că, la citirea acestor aspecte, majoritatea menopauzistelor vor sări ca arse. Vezi Doamne, sexul și afecțiunea fizică nu sunt importante. Da, deoarece eu m-am însurat pentru că nu știam să fac chiftele! Îmi era greu să sortez rufele pe culori, d-aia m-am însurat. Nu pentru dragoste, afecțiune și susținere emoțională. Evident că menopauzistele vor contra cu: ”Există afecțiune și fără sex, animalule!”. Sunt de acord, dar este o afecțiune mentală.

Bărbații sunt ca niște ființe vii care comunică mai bine prin atingere și consolidează atașamentul prin afecțiune fizică. Un fel de șerpi de câmp pe care îi găsești lipiți sub tine când te dezbraci la plajă. Mă duceam la azil dacă voiam să consolidez relația cu alifii, scandal, bufeuri și discuții despre colesterol. Mă rog, când trebuie să explic de ce tandrețea, susținerea emoțională și viața sexuală sunt principalii factori de echilibru într-o relație, e clar că Iranul nu bombardează pe cine trebuie. Lumea nu știe multe despre menopauză, iar cele mai bune comunicatoare de pe pământ nu știu să explice concret faptul că PRE-menopauza e aia nasoală. Menopauza e pistol cu apă comparativ. Începutul este periculos pentru că e destul de subtil. Seamănă cu alte afecțiuni și dezechilibre hormonale. Depresia nu vine semnată ca să știi de la ce i se trage. Durerile, somnolența, iritabilitatea, starea alterată și ceața de pe creier nu își devoalează originea imediat. Scăderea apetitului sexual nu are legătură cu tine ca bărbat și nu mai reprezintă un reper pentru relație. Premenopauza e parșivă. Seamănă cu o relație în deteriorare.

Nevastă-mea era prinsă de ceva timp în furtuna asta și era forțată să se adapteze la niște schimbări biologice destul de brutale. Tot echilibrul ei era dat peste cap. În afară de curățat cartofii, dat cu aspiratorul și încercat să fiu amuzant, nu știam cu ce s-o ajut. Apropiere nu voia, afecțiune nu voia, îi sărea muștarul repede, era obosită tot timpul. Apoi îmi reproșa că nu suntem apropiați. Ba era laconică, ba guralivă și cu nervii la pământ. Îmi cerea un sfat, apoi se enerva că i l-am dat. Făcea în ciudă, doar ca să nu se ia după sfatul meu. Dacă punctam că o să iasă nasol, se supăra și mai tare. După ce ieșea nasol, era vina mea că de ce nu i-am spus. Îmi punea o întrebare și ieșea amețită din cameră înainte să răspund. Ajunsesem la saturație.

Nu spun că sunt de acord cu schimbat yala când e nevastă-ta la birou, dar ajunsesem să-i înțeleg pe ăia care vin de la muncă și rămân trei ore în parcare, cu motorul pornit. Inhalarea monoxidului din eșapament era mai sănătoasă decât dinamica asta toxică. Când mi-a ajuns relația la os, m-a tentat soluția populară care se aplică în crizele masculine de identitate: Căsnicia e în găleată? Caută alta mai tânără! Faci un credit de nevoi personale din care îți bați un implant de păr în Turcia și-ți iei o decapotabilă second-hand. Cumperi niște sacouri prea strâmte, un ceas cât capacul de veceu, albești dantura la un faianțar bun și ieși la agățat prospătură. Pentru un moment am căzut în disperare și am vrut să-mi instalez aplicație... Tinder, The Unfuckables sau cum dracu se mai numesc.

Mă tenta, pentru că și eu căzusem în propria depresie. Mă săturasem de nervi și labă. Divorțul nu mai suna așa rău. Mă făceam toată ziua că nu văd cum trăiesc. Numai acreală, rutină și monotonie, într-o relație în care mă simțeam tras cu bucile goale pe asfalt. Îmi mușcam mâinile de nervi. Pe urmă am stat eu și m-am gândit mai bine. Dacă asta, pe care o iubesc de mă cac pe mine, e atât de insuportabilă, înseamnă că alta mai tânără o să mă scoată din răbdări și mai și. Plus că n-am tragere la de-astea tinere, nu știu de ce. Nu-mi place să explic de zece ori unde sunt Carpații Meridionali pe hartă sau ce-a fost ăla Depeche Mode. Așa că va trebui să găsesc una apropiată de vârsta mea și risc să mai încep încă o menopauză și cu ailaltă. Cine dracu are nervi să treacă prin două menopauze!? Pe urmă o iau de la capăt cu decapotabila și cu implanturile. Mai bine termin ce-am început și scap, dracu! Sunt mult prea leneș pentru amante.

M-am hotărât să fiu băiat de comitet și să o sprijin cum pot. Nu că ar fi contat pentru ea în momentele alea. Menopauza e implacabilă. Amnezică. Oarbă. Te face invizibil ca bărbat. Necorespunzător. Îți scoate la suprafață toate defectele și frustrările. Nu-i pasă de eforturile tale puerile sau de micile crize de bărbăție. Îți deșiră masculinitatea ca un pulover agățat în ușa de la lift. E în stare să dea foc la toată relația dintr-o tâmpenie și să ajungă ”Haștag Singură cu Vinul Meu de Revelion! Living my best life! Votați cum trebuie! Coșuleț cu Pisici = My Dubai!”. Menopauza nu te fute, dar îți scoate ochii pe palmă dacă zâmbești politicos unei ospătărițe mai tinere. Nu te sprijină, dar te îngroapă de fiecare dată când ai uitat să o menajezi. Îți dă un amestec de ignor cu scandal de-ți vine să te înrolezi pe Frontul de Est ca să gândești în liniște. Am zis că îmi iau câmpii, frățioare. Să-mi pun ștreangul de gât și bilețel pentru Poliție cu: ”Adio, lume rea! Nu lăsaț ușa deschisă că iese pisicile!”.

M-am apucat să citesc totul despre menopauză. Era mai simplu decât cu alergatul după alte femei. Măcar stăteam pe scaun. Am băgat la studii medicale și bloguri pentru femei că mai avea un pic să-mi vină mie ciclul. Dacă mai citeam un articol de psihologie, îmi trăgeam colanții pe mine și mă duceam la protest în fața ambasadei ruse. Îl speriam pe Putin de se căca pe mine. Am ales să comunic mai mult cu ea, dar nu despre mine. Sună auster, dar asta e. Cineva trebuia să facă primul pas de reîntregire. Am ales să mai relaxez atmosfera. Mai o glumă, mai o harfă... Pe armonie și calm, chiar dacă nu știa de capul ei în momentele alea. Încetișor așa, văd că încep să se limpezească apele. A trecut de faza aia foarte nașpa și a intrat în faza nașpa. Îți vine s-o bați cu lanțul ud doar de două ori pe săptămână, nu de trei ori pe zi. Sunt totuși niște progrese.

Ca bărbat, singura chestie importantă e să ai răbdare. Să apuci problemele cu un pic de empatie și să înțelegi că nu e neapărat despre tine. Nu înseamnă că nu te mai place sau nu te mai vrea. Nu ai devenit brusc mai prost decât erai înainte. Doar că nu poate negocia cu toate chestiile în același timp. E prea inteligentă emoțional la menopauză. Mai puternică, mai evoluată și mai superioară decât era de obicei. Dacă aș avea un sfat cu adevărat important despre menopauză, ar fi să ai mare grijă să nu acumulezi resentimente față de femeie. Mai lasă de la tine, mai iartă. Poți dinamita familia și căsnicia degeaba, pentru niște chestii care un an mai târziu vor părea doar tâmpenii. Renunță la orgolii și încearcă să înțelegi că masculinitatea nu-ți poate fi dăruită sau furată de către cineva. Lupți aiurea cu niște intemperii medicale destul de fluide, în permanentă evoluție.

Poți citi despre menopauză. Nu știu dacă ajută, dar situațiile pot deveni mai previzibile. Bărbații trăiesc în medie cu cinci ani mai puțin decât femeile. Ăia sunt anii pe care îi scoate menopauza din tine, măsea cu măsea, fir cu fir. Cică există viață și dincolo de menopauză. Majoritatea femeilor au o renaștere sexuală și emoțională după. Cel puțin așa am citit pe net. Probabil că articolul era scris de următorul ei soț, ăla pe care nu l-a făcut căcat înainte să-și revină. Important e că motivele pentru care iubești pe cineva nu se schimbă. Calitățile rămân tot acolo. Anii de dragoste, de afecțiune și loialitate sunt doar schimonosiți pentru o vreme de o criză prin care trece toată lumea. Trebuie să privești femeile cu empatie și optimism. Să le tratezi cu delicatețe. Până la urmă sunt femei. Își merită din plin menstruația și menopauza. E deja justiție divină. Este complet inutil să le mai pedepsești și tu.

Dan Pavel