Despre credincioși

Domnul Papahagi a scris " credincioșii noi sunt mai răi decât credincioșii vechi". Răi în ghilimele, evident. Adică mai hotărâți, mai determinați.

Am râs. E adevărat. La începuturile credinței mele eram habotnică de-a dreptul. 

Mama îmi gătea de post, dar, afurisită cum era, punea o bucățică minusculă de slănină în mâncare. Și după ce mâncam îmi spunea. 

Și plângeam, Doamne, cât mai plângeam! De parcă as fi ratat Mântuirea.

Pentru că în capul meu forma era mai importantă decât fondul.

Să fii un bun creștin înseamnă să fii un om pe cât se poate de bun. Nimic de nerealizat. O ființă de bun simț și un pic mai mult. 

Sa zâmbești când mergi la Mega, să spui "îmi cer scuze" când greșești, chiar și "te iubesc". Și nu doar sa le spui. Să le simți.

Am o prietenă nou dusa la biserică în care mă văd, ca în oglindă, pe mine in tinerețe.

"Țin post mănăstiresc."

"Adică?"

"Adică nu mănânc nimic până la 5 seara."

"A, păi e ușor, că nici eu nu mănânc nimic până la 5 seara."

"Păi, stai că nu se pune. Depinde la cât te trezești."

La faza asta m-a pierdut că eu mă trezesc la prânz.

Doamne ferește!

Părintele meu duhovnic nu m-a împărtășit o singură dată. Atunci când m-am dus la el și am spus:"Sunt foarte mândră de mine că am ținut tot postul."

Iar el mi-a răspuns:" Mai bine nu țineai deloc post și nu erai mândră."

Acum sunt mult mai relaxată. Credincios vechi, cum ar fi. Mă duc la părinte și îi spun:" Am cam compostat postul." Iar el, dragul de el:" Te-am întrebat eu ceva?"

GabiL