Din grozăviile și nemerniciile celor ce au instalat în anii ‘50 comunismul în România

Din grozăviile și nemerniciile celor ce au instalat în anii ‘50 comunismul în România

Anii ’50 nu au însemnat doar instaurarea brutală a comunismului în România, ci și o metodică umilire, exterminare morală și, adesea, fizică a elitelor culturale și academice ale țării. Mari savanți, scriitori, filozofi și profesori universitari au fost reduși la munci degradante, aruncați în închisori sau lăsați să moară în mizerie, în timp ce spiritul liber era condamnat ca „dușman al poporului”. Amintirea acestor destine nu este un exercițiu de nostalgie, ci un act de luciditate: istoria, atunci când este uitată, are obiceiul de a se întoarce.

În atenția lui Vexler despre anatomia distrugerii elitei românești

- Marele sociolog Dimitrie Gusti (fost Ministru al Învățământului, și Președinte al Academiei Române) - la 70 de ani, bolnav fiind, lucra în schimbul doi la o Cooperativă Meșteșugărească din Comun Cățelu, de lângă București, unitate ce producea jucării de cauciuc pentru copii;

- Scriitorul Dinu Pillat - lucrează în acele vremuri ca și casier, apoi săpător de fântâni, apoi ajutor de tâmplar, manipulant de mărfuri, și multe alte asemenea alte activități;

- Marele Emil Racoviță - întemeietorul speologiei, moare în mizerie în anul 1947;

- Sextil Pușcariu - creatorul lexicografiei moderne românești ca știință, este declarat “criminal de război” și moare în anul 1948;

- Marele geograf Simion Mehedinți - pus la index de autoritățile vremii, moare în mizerie, în anul 1962;

- Marele istoriograf Alexandru I. Lepădatu - fost Președinte al Academiei Române, moare în închisoarea de la Sighet, în anul 1950;

- Filozoful P.P. Negulescu - pus și el pe lista “dușmanilor poporului”, moare în anul 1951;

- Filozoful Constantin Rădulescu-Motru - pus și el pe lista “dușmanilor poporului” moare în anul 1957;

   Și tot în acei ani:

- în închisoarea de la Aiud (și în condiții vitrege și clandestine desigur) - filozoful septuagenar Ion Petrovici, fost Ministru al Educației Naționale, ținea cursuri de istorie a filozofiei;

- în închisoarea din Jilava - economistul și fostul Ministru de Externe Mihail Manoilescu preda (în aceleași vitrege și clandestine condiții) limba engleză;

- și tot în închisoarea din Jilava - George Fotino (fost Decan al Facultății de Drept din București) - ținea prelegeri de istorie a dreptului românesc;

- tot la Jilava, Petre Țuțea ținea prelegeri despre filozofia istoriei;

- în 1951, peste 300 de studenți de la Facultatea de Medicină din București, au fost arestați pentru că s-au dus după cărți și pentru studiu la Biblioteca Franceză din București. Ei au fost mai apoi trimiși în colonii de muncă.

- tot în acei ani, muzicologii Dimitrie Cuclin și Emanoil Ciomac sunt condamnați pentru vina de a fi luat parte la audiții muzicale la Ambasada Engleză. Au fost trimiși mai apoi la muncă forțată pe șantierele patriei.

Deși mulți poate nu sunteți interesați de asemenea vremuri, este bine totuși a le cunoaște cât de cât, și numai pentru faptul că...istoria (cu nuanțe desigur) se poate repeta...

Parcări în Craiova

❗️❗️❗️Parcări în Craiova 

Incepând cu 10 decembrie, puteți crea contul de utilizator pe platforma primăriei, urmând ca în data de 16 decembrie să alegeți locul de parcare. 

Urmați paşii: 

⬇️

🅿️ Atribuire online a locurilor de parcare de reședință în Craiova (din 16 decembrie 2025)

• 📅 Perioada de depunere a cererilor: 16–31 decembrie 2025

• 💻 Totul se face online, prin platforma: parcari.primariacraiova.ro

📄 Ce trebuie să faci

• 🆔 Creezi un cont pe platformă

• 📎 Încarci documentele necesare:

• act de identitate

• dovada domiciliului / folosinței imobilului

• certificat de înmatriculare și actele mașinii

• 🦽 documente suplimentare pentru persoane cu dizabilități (care au prioritate și gratuitate)

✅ Condiții de eligibilitate

• 🚗 Autovehicul din categoriile M1 sau N1

• 💰 Fără datorii la bugetul local

• 🏠 Un singur loc de parcare per unitate locativă (al doilea doar dacă rămân locuri)

🏷️ Taxe

• 👤 Persoane fizice: de la 170 lei/an

• 🏢 Persoane juridice: de la 340 lei/an

• 📈 Dacă sunt mai multe cereri decât locuri → licitație publică pentru prețul final

ℹ️ Alte informații

• 🅿️ Etapa actuală vizează doar locurile deja marcate și numerotate

• 📘 Regulamentul complet: pe site-ul Primăriei Craiova

https://www.primariacraiova.ro

„Logodnicul din lună” revine la Opera Craiova

 Opera Română Craiova îi invită pe iubitorii muzicii, marți, 9 decembrie 2025, la o

reprezentație specială a îndrăgitei operete „Logodnicul din lună”.

Săptămâna aceasta, melomanii vor avea ocazia să se bucure din nou de fermecătoarea

creație a lui Eduard Künneke, pe un libret de Herman Haller și Fritz Oliven, inspirat de

comedia lui Max Kempner-Hochstädt.

Cu umor și farmec, opereta „Logodnicul din lună” urmărește ce se întâmplă atunci când

visurile romantice se lovesc de realitate, iar o glumă nevinovată se transformă într-o

aventură sentimentală. Nu întâmplător, la peste 100 de ani de la premiera absolută,

spectacolul - presărat cu încurcături amuzante și apariții surprinzătoare - rămâne la fel de

gustat de public.

Punerea în scenă regizată de Laurențiu Nicu, care este și realizatorul coregrafiei, cu o

scenografie semnată de Răsvan Drăgănescu, va fi prezentată din nou publicului marți, 9

decembrie, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar Craiova.

Cele două reprezentații care îl vor avea la conducerea muzicală pe maestrul Florian George

Zamfir, îi vor reuni, alături de Orchestra Operei Române Craiova, pe artiștii Corina Vlada

(Julia de Weert), Petrișor Efrem (August Kuhbrot, Străinul I), Anca Țecu (Hannchen), Cristian

Fofucă (Roderich de Weert, Străinul II), Daniel Cornescu (Josef Kuhbrot), Ada Apan

(Wilhelmine Kuhbrot), Laurențiu Nicu (Egon von Wildenhagen), Adrian Grădinaru (Karl),

Serghei Doroș (Hans) și Loredana Nicola, Alina Onofrei, Alexandra Iordache, Amina

Almahadin (cameriste).

Biletele pot fi achiziționate online:

https://iticket.ro/event/logodnicul-din-luna

și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel.

0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro sau la Cercul Militar cu o oră înainte de

începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul face parte din programul Stagiunii 2025-2026 dedicate Centenarului Elena

Teodorini și este realizat cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local Craiova.

Cravata galbenă

N-am avut timp să scriu despre film, m-am luat cu altele. Am fost și l-am văzut săptămâna trecută. În mod normal nu m-aș fi dus deoarece am o imagine a lui Celibidache pe care nu vreau să mi-o schimb. 

Eu, un țânc ajuns printr-o minune absolută la Ateneu, fără să înțeleg până atunci prea multe din muzica mare, am avut în acel concert fabulos din 1979 o revelație. Muzica era ceva mai mult decât ceea ce se cânta pe scenă, era ceva mai mult decât suma instrumentelor. N-o să pot spune niciodată ce și sunt ferm convins că nimeni nu poate exprima sentimentul respectiv  în cuvinte. De-atunci m-am simțit legat ombilical de Celibidache, omul care mi-a deschis urechile către marea muzică. Și uite-așa, între amicii mei, eu eram ciudatul care se uita la emisiunea „Broscoiului”(Iosif Sava). Iar când pe-acolo se mai scăpa câte un Celibidache(uneori erau chiar și pasaje din repetițiile sale) simțeam cum „legătura” pulsează. Iată motivul pentru care, sub nicio formă, nu mă interesa o ecranizare a lui Celibidache.

Dar am făcut-o întrucât m-a obligat așa-zisa „critică de film” de la noi. Toți frustrații, toți nefericiții și neterminații care n-au făcut nimic la viața lor, au ajuns critici de ceva. Înainte era mai greu deoarece pentru a ajunge critic trebuia să știi carte. În mult prea superficialele noastre zile, frustrarea e suficientă pentru a te califica drept critic de teatru, film, artă s.a.m.d. Așa și cu șleahta asta de distruși: toți, la unison, au proclamat că filmul e prost. Păi dacă atâția proști spun că un film e prost, atunci e posibil ca filmul respectiv chiar să merite. Acesta mi-a fost raționamentul și s-a dovedit a fi excelent.

În mod surprinzător pentru mine „Cravata galbenă” mi-a demonstrat că nu e totul pierdut, că, da, se mai pot face filme coerente, așa cum se făceau în alte vremuri. Că imaginea poate fi perfect sincronizată cu ideea filmului, că dialogurile pot fi cursive și că simbolurile se pot strecura la modul isteț, astfel încât cel care urmărește să fie captivat de firul narativ, dar să i se și sugereze moduri noi de interpretare a acțiunii. 

Nu mă așteptam să fie un film bun având în vedere că e regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor. Ce poate face un fiu care, probabil, a fost „umbrit” de personalitatea imensă a tatălui său? Fix așa gândeam și mă așteptam să fie o chestie siropoasă, un tablou mult prea tușat, cu tendințe statice. Aiurea, așteptarea mi-a fost risipită brutal! Totul, dar absolut totul a fost surprinzător de reușit, de curat, de simplu și, în același timp, complex. Nici pic de sirop, doar esență!

Ceea ce surprinde însă este firescul. Tocmai pornind de aici am înțeles disperarea prostovanilor neomarxiști care au catalogat filmul ca un dezastru. Modul în care este prezentată Germania Nazistă este unul cât se poate de apropiat de realitate. Interacțiunile cu colegii și profesorii sau abuzurile autorităților nu lasă loc clișeelor atât de adulate de mâncătorii de șabloane fără rost. Faptul că Celibidache avea și sânge evreiesc nu a generat - așa cum probabil așteptau criticii idioți - un motiv de înșirat șabloane prăfuite care par a fi devenit obligatorii pentru „corectitudinea politică”. Iar meditațiile asupra profunzimii muzicii rusești pesemne că i-au disperat atât de tare pe ideologii noștri încât e o minune dacă încă nu le-au explodat ficații.

Am fost într-o sală suficient de plină - chiar m-a surprins! - în care spectatorii nu s-au ridicat de pe scaun decât atunci când s-a aprins lumina. Iar asta spune multe despre film. Nu e puțin lucru pentru un film care e destul de lung pentru spectatorul de azi. Dar cum să te desparți inclusiv de generic în condițiile în care puteai asculta Boleroul lui Ravel, Simfonia a patra a lui Bruckner sau Uvertura „Egmond”? Nu glumesc spunând că pentru mine genericul a fost momentul de forță al filmului, continând impecabil ideea filmului. 

N-am spus nimic despre distribuție care-i una remarcabilă. Poate vă așteptați să-l laud pe John Malkovich, dar n-o s-o fac deoarece joacă fără surprize. N-ai cum să te aștepți la Malkovich la ceva prost, astfel încât apariția sa este una banal de perfectă. Trebuie însă să remarc jocul excelent al lui Ben Schnetzer, cel care l-a interpretat pe Celibidache, și absolut fabuloasele apariții feminine Kate Phillips(în rolul Ioanei Celibidache) și Olivia Popică(Sonia Celibidache). Tușarea excelentă a personalităților filmului și interacțiunea lor cu cea a lui Celibidache reprezintă punctul de greutate și de echilibru al filmului.

Aș mai scrie mult, dar n-aș vrea să plictisesc sau să cad în m,ania înșirărilor de epitete. Ceea ce vreau să remarc înainte de a pune punct este că filmul m-a făcut să vibrez exact așa cum se întâmpla la emisiunile lui Iosif Sava sau când se mai scăpa câte ceva bun pe la televiziunea prăfuită a acelor vremuri. Iată de ce, dacă n-ați văzut „Cravata Galbenă”, vă invit să o faceți cât se mai poate. Veți avea o pauză de normalitate, două ore de firesc pe care nu le veți simți când trec. Iar când se va fi terminat filmul vă veți simți revigorați, exact ca atunci când, într-o vară înăbușitoare o pală de vânt rece vă face să tresăriți. N-am crezut niciodată că normalitatea și firescul vor deveni vreodată atât se subtile, așa cum se întâmplă în învolburatele vremuri pe carec le trăim.

Dan Diaconu 

FABULĂ GEOMETRICĂ

"Pe-un zid mai vechi și cu mortar crăpat,
S-au întâlnit un cerc și un pătrat
Și-au început să-și țină TEOREME,
Ba chiar să-și facă reciproc PROBLEME.
Iar cercul, cam umflat și furibund,
Porni îndată să se dea ROTUND:
- Cu COLȚURI, aspru, necivilizat,
Ești POLINOMUL cel mai REGULAT,
Cam previzibil, LATURI ai egale,
La fel și UNGHIURI și DIAGONALE.
Cei care nu au creier, cu dreptate
Se spune că sunt capetele pătrate,
Deși sunt membri în același club,
Al celor ce-au un creier mic în CUB.
Ești un fixist și un catâr venal,
Dar pot să scot din tine RADICAL,
Ești un redus ce debitezi prostii,
Că ai ajuns o joacă de copii!
A zis pătratul: - Ia mai ține-ți gura,
De nu, o să te dau rapid de-a dura,
Că afișezi nemeritată fală: Dispari
urgent din RAZA-mi vizuală.
Vorbești aicea cu infatuare,
Deși întins-ai COARDA mult prea tare,
De mai vorbești și debitezi prostii,
O să te-njur și te trimit în PI,
La mă-ta, cu tupeul tău cel cras,
Ba și la tac-tu, un pârlit COMPAS.
În ARIA ta, nu ai specific,
Se află și o RAZĂ la pătrat,
Crezi că te-nvârți, dar totu-i de prisos,
Doar amețești în cercul vicios,
Că ești bețiv cu mintea cam zurlie,
Fixat solid pe butea cu tărie,
Te dai deștept și nasul porți pe sus,
Dar ești de fapt DIAMETRAL opus.
Stând în butoiul său, vorbind alene,
Moralele le trase Diogene,
Ce din păcate, toată lumea știe,
Nu prea era un as la GEOMETRIE:
Morala 1:
Cu cap pătrat și minte rătăcită,
Nu poți să intri-n cercuri de elită.
Morala 2:
Un cerc, fără de școală și vulgar
Ajunge-a cincea roată de la car!
Morala 3:
C-un cerc pe deget, o să dai de greu,
C-ajungi să stai în pătrățelul tău!"
(David Valentin)

Pentru noaptea asta magică! ❤️❤️❤️❤️

Miruna plecase la școală încrezătoare că poate de data asta va veni Moș Nicolae și la ea. Avea 6 ani, și de când mergea la grădiniță, de vreo trei ani, nu venise niciodată nici Moș Nicolae, nici Moș Crăciun. Auzise toate acestea de la colegii ei, dar mama ei, împovărată cu ale casei și cu cei cinci copii mai mari decât Miruna, mai ales de când omul ei se prăpădise de "oftică", cu patru ani în urmă, îi spusese că nu există niciun Moș, și că toate astea sunt inventate de copiii îmbuibați cu bani și cu de toate. Ea rămăsese însă convinsă, în sufletul ei pur, că poate totuși există și că aceștia vor găsi și adresa ei. În ziua de 5 decembrie, plecase la școală cu gândul că poate anul ăsta va fi mai norocoasă. Colegii de clasă își făceau planuri, cum să lustruiască ghetuțele, care mai de care mai noi și mai călduroase. Ea privise către bocancii ei cu câteva numere mai mari, purtați pe rând de frații mai mari, și se gândea că oricât i-ar curăța, tot nu va putea să îi scoată la lumină. De teamă că mama ei o va certa, fugise în spatele casei și curăța la ei de zor. Când a găsit de cuviință că sunt în ordine, i-a lăsat, plină de speranță, pe marginea scărilor. A mers la culcare, rugându-se să găsească ceva în ei a doua zi dimineața. Nu mâncase mare lucru la cină, câțiva cartofi copți și o cană de lapte. Închise ochii și se lăsă pradă somnului, mai ales că înghețase un pic în curte. Somnul veni aproape pe nesimțite și Miruna se pomeni dusă într-un loc în care nu mai fusese niciodată. Era un castel mare și cam întunecat, dar în holul mare în care se găsea, zări o rază galbenă de lumină pe care o urmări și ajunse în fața unui șemineu mare, în care câteva lemne groase trosneau și răspândeau căldură. Lângă șemineu era un moș vesel cu o barbă mare și albă, care fredona un cântecel și buchisea la o păpușă căreia îi luceau doi ochi mari, albaștri. "Cine ești tu, fata moșului? " "Sunt Miruna, moșule. Cea mai mică fetiță a Ilenei, așa o cheamă pe mama"! " Eu sunt Moș Nicolae" "Mama mi-a spus că nu ești adevărat, ci scornit de copiii bogați"! "Ba sunt adevărat, poți să mă tragi de barbă, dacă vrei! Însă nu vin decât la copiii cuminți și încerc să le dăruiesc din suflet ce își doresc ei mai de preț. Tu ce ți-ai dori?" "Eu nu îmi doresc nimic, moșule. Însă tare mă simt singură, frații mei sunt mari și nu se joacă deloc cu mine, iar mama are atât de multă treabă!" "E grea singuratatea, fată dragă! Și greu de găsit leac împotriva ei!" Miruna zâmbi în somn, și se întoarse pe partea cealaltă. Noaptea trecu repede și dimineața se ivi pe neașteptate, cu un soare nefiresc de luminos pentru o zi de decembrie. 

Miruna se trezi și se bucură de lumina ce năvălise în cămăruța ei mică și sărăcăcioasă. Fugi într-o clipită la ghetuțele ei butucănoase și ochii i se umplură de lacrimi de fericire, când, într-una din ghete găsi un cățeluș alb, ca barba moșului din vis.

De Florina Ungureanu 

Baba Novac

În istoria militară a lumii, soldații de 70 sau 80 de ani stau de obicei acasă sau, cel mult, în spatele frontului, dând ordine de la distanță. Baba Novac a fost excepția care a sfidat biologia. Sârb de origine, acest haiduc legendar a intrat în serviciul lui Mihai Viteazul la o vârstă la care alții își așteptau sfârșitul, devenind nu doar cel mai bun general al său, ci și cel mai loial prieten.

Relația dintre cei doi a fost una specială. Mihai Viteazul, un strateg genial, avea nevoie de oameni pe care să se poată baza orbește în visul său de unire. L-a găsit pe Baba Novac, un „munte de om”, despre care cronicile vremii scriu cu uimire. Se spune că avea o forță fizică înspăimântătoare, fiind capabil să smulgă copacii tineri din rădăcină cu mâinile goale sau să doboare un călăreț cu tot cu cal.

Deși era foarte bătrân (estimările spun că avea spre 80 de ani în timpul campaniilor glorioase), Baba Novac lupta întotdeauna în prima linie, alături de domnitor. Era mâna dreaptă a lui Mihai, omul care conducea cavaleria în cele mai periculoase șarje și cel căruia i se încredințau misiunile imposibile. A fost alături de voievod la victoriile de la Șelimbăr și Călugăreni, apărându-i spatele. Mihai Viteazul îl considera un al doilea tată și un frate de arme, o legătură de încredere totală care a speriat nobilimea maghiară din Transilvania.

Tocmai această loialitate i-a adus sfârșitul. În 1601, în timp ce se afla la Cluj cu o solie, Baba Novac a fost arestat de nobilii maghiari care îl urau pentru succesele militare obținute alături de Mihai. Judecata a fost sumară, iar execuția a fost de o barbarie rară. Bătrânul general a fost legat și ars de viu în piața publică, apoi trupul său a fost tras în țeapă. Martorii spun că, în ciuda chinurilor groaznice, Baba Novac a murit demn, fără să scoată un sunet de durere sau să-și trădeze domnitorul.

Când Mihai Viteazul a aflat vestea, a plâns. A fost una dintre puținele dăți când marele voievod a vărsat lacrimi. Ajuns la locul execuției, a pus un steag pe locul unde a murit prietenul său și a împărțit bani săracilor în memoria lui. Astăzi, o statuie a lui Baba Novac străjuiește orașul Cluj-Napoca, amintind de haiducul bătrân care a avut puterea unui gigant și loialitatea unui câine credincios.

Dragă Moș Nicolae

"Dragă Moș Nicolae, 

 Oprește goana asta din supermarket și înveselește fețele gri din metroul de luni dimineață. Învață-ne să ne dăm timp și răbdare unii cu alții.  Să mângâiem un câine pe stradă. Să nu ne îngrămădim în oameni. Și să ne cerem iertare. "Nu te-am văzut, cu căciula asta pe ochi!" Nimeni nu se poate supăra pe oamenii-căciuli-pe-ochi.

 Pune-ne în ghete amintiri și nopți albe.  Pune-ne melodii care să ne trezească dimineața cu chef. Și remindere să sunăm mai des acasă. Bunicilor cine le pune ceva în şoşoni? Fă-le un pachet cu ciocolata și pliculețe Knorr. O pălincă bună pentru bunicul și clasica pijama 😊

 Dragă Moș Nicolae,

 Dă-ne mai mulți părinți cu copii de mână și nu cu plase. Mai multi colegi cu care să ieșim la masă, nu cu farfuria peste taste. Mai mulți prieteni cu care să fim idioți, pardon, în largul nostru.

 Dă-ne timp și oameni și învață-ne să îi prețuim. Bine. Și o ciocolată. Mare. Cu alune. XXXL. Că suntem mai mulți."

 (#Eupot, #eusuntMagician) 🎩

Am fost la film: Planurile Iubirii

Zilele trecute am fost invitat la un nou film românesc, despre care nu pot spune prea multe datorită faptului că de când am vizionat "Cravata Galbenă" nu îmi mai place niciun film astfel încât pot cataloga filmul "Planurile Iubirii" drept un film low cost care s-a vrut să fie amuzant însă filmul este mai mult trist decât vesel. Ce am remarcat este faptul ca actorii par sa fie la o repetitie la care inca nu stapanesc bine replicile iar tot ce spun pare nesincer  asa incat la un moment dat am adormit spre amuzamentul celor din jurul meu.

Un arhitect american conservator, cu o carieră în ascensiune, se regăsește după 20 de ani cu o tânără pasională și amuzantă, originară din România, și se căsătorește cu ea. Arhitectul primește un proiect deosebit, reamenajarea unei zone istorice din jurul Castelului Bran, și se mută temporar în România.

Acolo cei doi întâlnesc personaje atipice în care triumfă bucuria unor obiceiuri îndepărtate de convingerile pe care tânărul architect le are. Promițător pentru distracție se arată însă noul lor vecin, un poet aventurier (Cătălin Botezatu), mereu fericit, dar nepractic și enigmatic, care își descoperă liniștea și iubirea alături de mama soției arhitectuluim (Maia Morgenstern), o femeie timidă în care se ascunde dorința iubirii.

Situaţiile comice nu întârzie să apară. Soțul, copleșit de noile tradiții, extravaganța şi identitatea provocatoare a noilor vecini, cartierul atipic pentru gusturile sale și diferențele culturale, ia decizia separării şi se întoarce în America. Dar în final alege să înțeleagă bucuria descoperiirii unor noi tradiții și spectaculoasa Românie, explorând atât diferențele dintre cele două culturi, obiceiuri și tradiții, cât și acceptarea acestora.

Copleșit de extravaganta vecinilor, de tradițiile pe care nu le înțelege, de energia locului și de diferențele culturale ce par insurmontabile, arhitectul decide să renunțe: pleacă înapoi în America, convins că lumea aceea ciudată nu este pentru el.

Dar distanța și singurătatea îl forțează să privească totul cu alți ochi. Treptat înțelege frumusețea neprevăzutului, farmecul tradițiilor românești și spectaculoasa diversitate a noii lumi pe care o respinsese. Se întoarce, hotărât să redescopere România – și pe sine –, explorând diferențele dintre cele două culturi și învățând să le accepte, să le îmbrățișeze și să se bucure de ele.

Regia

Mihaela Mihai

Scenariul

Mihaela Mihai

Ion Adrian

Distribuţia

 Maia Morgenstern

 Nicodim Ungureanu

 Cătălin Botezatu

 Cristian Bota

 Gabriel Coveșeanu

 Mihaela Mihai

Aurelian Man

Valentin Lesan

Sofiane Takoucht

Mihaela Coveșeanu

Bogdan Savu

Stelian Milu

Dacă nu aveţi ce face şi plouă afară sau este prea frig puteţi viziona acest film pe care interpretarea  Maiei Morgenstern şi a lui Cătălin Botezatu îl salvează de la a fi un film prost.

Cu fiecare generație care trece, prostia devine mai agresivă și mai mândră de ea

Liviu Alexa: Cu fiecare generație care trece, prostia devine mai agresivă și mai mândră de ea însăși. Nu e vorba doar de ignoranță - asta a existat mereu. E vorba de transformarea prostiei în virtute și a mediocrității în standard.

Nu mă enervează că tinerii de azi nu știu cine e Nichita. Mă enervează că nu vor să știe. Că și-au pus creierul în modul avion și sufletul pe silent. Că pentru ei cultură înseamnă să dea share la citate motivaționale furate de pe Google și traduse prost cu DeepL.

Ne-am transformat într-o societate de experți în nimicuri. Avem doctorate în social media și masterate în influencing. Ne facem că lucrăm opt ore pe zi dând scroll pe LinkedIn și postând despre "mindfulness" și "work-life balance". Suntem atât de ocupați să părem deștepți încât am uitat cum e să fim.

Dar poate că asta meritam. O lume în care valoarea se măsoară în followers, nu în fapte. În care e mai important să pari decât să fii. În care cultura e un moft, educația un inconvenient, iar gândirea critică o boală rară.

Bătrânii noștri mureau pentru idei. Noi ne certăm pentru emoticoane. Ei făceau revoluții, noi facem unboxing la produse chinezești. Ei aveau ideologii, noi avem hashtag-uri. Și totuși, undeva în acest talmeș-balmeș digital, mai există câțiva nebuni care citesc. Care gândesc. Care refuză să devină doar niște consumatori de conținut. Sunt puțini și pe cale de dispariție. Ca urșii panda sau votanții raționali.

Poate că următoarea generație va fi mai bună. Poate se va sătura de superficialitate și va redescoperi profunzimea. Dar până atunci, stăm și privim cum prostia devine noua normalitate, mediocritatea noul standard, iar ignoranța motiv de mândrie.

În fond, ce mai contează? În curând vom muri cu toții într-o apocalipsă transmisă live pe Instagram. Și probabil că ultima grijă a omenirii va fi câte like-uri a primit sfârșitul lumii.

Dan Ciupureanu-CEEA CE SIMT

nu contează

nu sunt decât o muscă

printre alte milioane de muște

pe un căcat gigantic

ceea ce simt e doar un bâzâit

care nu se distinge în marea de bâzâituri

pe această particulă

rătăcită într-un borcan

ceea ce simt eu și

ceea ce simt o muscă

e același lucru

într-o zi am omorât două muște

dintr-o lovitură

iar celelalte au bâzâit

la fel cum o făcuseră înainte

w w  ww ww w wwwwwwww

a confirmat diavolul.