sâmbătă, 26 iulie 2025

Craiova Connect – Istorie, Tradiție & Business Editia 2


După succesul primei ediții, Craiova Connect revine cu o nouă întâlnire memorabilă în inima Băniei!
Evenimentul reunește din nou lideri locali, antreprenori și oameni de cultură, într-un format unic ce îmbină spiritul tradițional oltenesc cu dinamismul afacerilor moderne.

Ce oferă această ediție:

„Duo Armonioso” – armonii rafinate la Craiova Connect – Istorie, Tradiție & Business Editia 2

Evenimentul Craiova Connect – Istorie, Tradiție & Business, ediția a II-a, va fi îmbogățit de prezența muzicală a unuia dintre cele mai apreciate duo-uri instrumentale din zona Olteniei: Cvartet Armonioso , format din Andreea Poenaru și Camelia Dodocioiu.

Maestrul Ionut Puca și Campionul Iancu-Tancul vor fi prezenți la cea de‑a doua ediție a Craiova Connect – Istorie, Tradiție & Business!

În semn de apreciere absolută pentru performanțele lor, vor primi ambii titlul onorific de „Ambasador al evenimentului Craiova Connect".

Actorul Catalin Vieru va susține un moment surpriză pregătit special pentru participanții la eveniment!

Talentul și energia sa vor aduce un plus de emoție și inspirație în cadrul Craiova Connect, eveniment care îmbină trecutul plin de istorie al Craiovei cu prezentul său vibrant din lumea business-ului și a tradițiilor.

Pentru cine este acest eveniment:

Antreprenori, investitori, manageri și profesioniști din diverse domenii;

Reprezentanți ai administrației locale și ONG-urilor;

Studenți, tineri lideri și toți cei interesați de dezvoltarea comunității craiovene.

 Locație: Ramada Plaza Craiova
 Data: 30.07.2025
 Ora: 18:45

Craiova Connect este mai mult decât un eveniment – este o punte între generații, o sursă de inspirație și un spațiu de colaborare pentru cei care cred în puterea comunității și în valorificarea autentică a istoriei și tradițiilor.

Vino să faci parte din energia care transformă Craiova!

miercuri, 23 iulie 2025

Despre Femei



"În antichitatea egipteană, femeile erau privite și onorate ca fiind mai înalte și mai sacre decât un bărbat.

 Femeia este mama tuturor, dă viață și predă.

Anticii credeau că atunci când un bărbat obține o mulțime de cunoștințe, spiritualitate și putere, i se va permite să poarte o perucă cu părul lung pentru a simboliza că a atins un anumit nivel egal cu o femeie.

În legătură cu cei doi, ea își ține bărbatul, oferindu-i putere și protecție.

Există o zicală care continuă să plutească astăzi:
 „În spatele fiecărui bărbat de succes este o femeie puternică care îl susține”.
(Florin Bogdan)

FEMEIA NU E ÎN SPATELE  BĂRBATULUI. ESTE ÎNĂUNTRUL LUI 

 "În vechiul Egipt nu se vorbea despre egalitate de gen. Se vorbea despre sacralitate. Despre echilibru între forțele vieții. Despre adevărul care astăzi pare scandalos: femeia era văzută ca fiind mai aproape de divin decât bărbatul.

Nu pentru că era „mai bună”, ci pentru că era izvorul. Rădăcina. Cea care dă naștere și renaște. Cea care nu doar poartă viață, ci o transmite învățând-o.

Un bărbat cu putere, cunoaștere și profunzime purta o perucă cu păr lung – nu din estetică, ci din smerenie. Ca simbol al faptului că atinsese un nivel de înțelepciune comparabil cu sacralitatea feminină.

Pentru că în acele vremuri, nu doar femeia îl urma pe bărbat, ci bărbatul se întorcea către femeie pentru inițiere.

Ea era templul. 
El era discipolul.

Astăzi, am uitat. Sau ne facem că uităm. Când o femeie este puternică, este numită arogantă. 
Când un bărbat e sensibil, e numit slab. Ne certăm pentru cine domină și uităm să onorăm pe cine susține.

Adevărul e că nicio putere masculină nu se naște fără energia unei femei. Și nicio femeie nu își găsește echilibrul dacă nu e onorată în ceea ce dăruiește. 

Nu e vorba despre „spatele unui bărbat”. 
E vorba despre rădăcina din care el crește.

În realitate, un bărbat se ridică atunci când femeia de lângă el crede în el ca într-un munte. 
Și o femeie înflorește atunci când el nu-i cere să tacă, ci o ascultă ca pe o profeție.

Între ei nu e o ierarhie. Este o alchimie. 
El aduce direcția. 
Ea aduce viziunea. 
El pășește. 
Ea binecuvântează drumul.

Femeia nu e în spate. 
Nu e în față. 
E în inimă. 
În sânge. 
În gând.
 
În devenirea fiecărui bărbat care a înțeles că puterea nu vine din a conduce o femeie, ci din a învăța să fie demn de ea."
         ~Răzvan Vasile~

marți, 22 iulie 2025

Un citat

„Eram genul de persoană care ar traversa un ocean pentru cineva care nici măcar nu ar traversa strada pentru mine. 
Mi-am cerut scuze chiar și atunci când nu făcusem nimic greșit. 
Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că nu alții mă întristau sau mă dezamăgeau. 
Ci convingerea mea greșită că toată lumea avea aceeași inimă ca mine...” Jodie Foster 📖

sâmbătă, 19 iulie 2025

Don Quijote a spus odată



«Oamenii devin sclavii luxului și deșertăciunii, alergând după bogății de parcă ar putea găsi acolo fericirea.

Dar nu observă că, cu cât posedă mai mult, cu atât se tem să piardă și că în această angoasă le scapă  fericirea veritabilă.

Căci bucuria nu stă nici în aur, nici în opulență, ci în adierea vântului, în râsul sincer al unui prieten, în pâinea împărțită cu recunoștință.

Nebun este cel care caută în exterior ceea ce numai sufletul poate descoperi!

Viața simplă este cea mai mare dintre comori, iar cel care o înțelege este cel mai fericit dintre oameni.»

George Bernard Shaw

„Lumea e formată din trântori care vor bani fără muncă și proști care muncesc fără să se îmbogățească.” — un citat atât de tăios, pe cât e de adevărat.

George Bernard Shaw n-a fost un om obișnuit. Este singura persoană din istorie care a câștigat atât Premiul Nobel pentru Literatură, cât și Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat. Un gânditor ale cărui cuvinte continuă să zguduie conformismul.

Când a primit Nobelul, a spus ironic:
 „Un gest de apreciere pentru faptul că nu am publicat nimic în acel an.”
Asta e Shaw — umor necruțător, amestecat cu luciditate nemiloasă.

  Iată câteva dintre bijuteriile lui de gândire:

„Felul meu de a face glume este să spun adevărul. Cea mai amuzantă glumă din lume.”
„Secretul succesului este să jignești cât mai mulți oameni.”
„Înțelepciunea nu vine din amintirea trecutului, ci din responsabilitatea față de viitor.”
„Tu vezi lucruri și spui «De ce?». Eu visez lucruri care n-au existat niciodată și spun «De ce nu?»”
„Dacă tu ai un măr și eu am un măr și ni le schimbăm, fiecare rămâne cu un măr. Dar dacă tu ai o idee și eu am o idee și ni le schimbăm, fiecare va avea două idei.”
  Shaw nu a fost doar un dramaturg. A fost o oglindă pentru societate, un spărgător de tipare, un arhitect al gândirii neiertătoare și clare.

   Mesajul lui?
Nu trăi în rutină — creează, pune întrebări, râzi, zguduie sistemul și, mai presus de toate, gândește.

duminică, 13 iulie 2025

Legile lui Murphy despre bărbați:



Bărbații frumoși nu sunt de treabă.
o  Bărbații de treabă sunt urâți.
o  Bărbații frumoși și de treabă sunt homosexuali.
o  Bărbații care sunt frumoși, de treabă și heterosexuali sunt însurați.

o  Bărbații care nu sunt chiar atât de frumoși, însă sunt de treabă, nu au bani.
o  Bărbații care nu sunt atat de frumoși, însă sunt de treabă și au și bani cred că ești interesată  doar de banii lor.
o  Bărbații frumoși, care nu au bani, sunt interesați doar de banii tăi.
o  Bărbații frumoși, oarecum heterosexuali, nu chiar ‘de treabă' nu consideră că ești suficient de frumoasă.
o  Bărbații care cred că ești frumoasă, sunt heterosexuali, au bani și sunt cât de cât frumoși,  sunt lași.
o  Bărbații care sunt heterosexuali, cât de cât frumoși, cât de cât ‘de treabă' și au și cât de cât bani, sunt timizi și nu fac niciodată primul pas.
o  Bărbații care nu fac niciodată primul pas își  pierd în mod automat interesul față de o femeie atunci când aceasta preia inițiativa și face ea primul pas.
o  Bărbații sunt ca și autobuzele. Într-un sfârșit, va apărea unul la orizont.
o  Toți bărbații buni sunt luați. Daca un bărbat ok nu este luat, trebuie să existe un motiv. 

o  O femeie nu uită niciodată bărbații pe care i-ar fi putut avea. Bărbatul nu uită niciodată femeile pe care nu le-a putut avea.
o  Femeia are nevoie de 2 luni ca să-și cunoască bărbatul. Un bărbat are nevoie de 2 vieți să-și cunoască femeia.
o  Femeia face un bărbat din fiul său în 20 de ani, în timp ce altă femeie vine și îl prostește în 20 de secunde.

o  Bărbații conduc lumea, iar femeile îi conduc pe bărbați.
o  Cu fostul soț se aplică întotdeauna “până când moartea ne va despărți”.
o  Un bărbat nu va câștiga niciodată o ceartă pe care a început-o. Un bărbat nu va câștiga niciodată o cearta pe care nu a început-o.
o  Un bărbat poate fi fericit cu orice femeie, atâta timp cât nu o iubește.
o  Chiar și cel mai deștept bărbat a fost cel puțin o dată prostit de o femeie.
o  Dacă bărbatul crede că a câștigat o dispută, victoria este doar în mintea lui.
o  Bărbatul vânează femeia până când este prins de femeie.
o  Spune-i unui bărbat că sunt 300 de bilioane de stele în univers și te va crede. Spune-i aceluiași bărbat că o bancă are vopsea udă pe ea și va trebui să o atingă ca să se convingă.
o  Celibatul nu este ereditar.

 Sigur au fost scrise de o femeie și multiplicate de mai multe, dar și corectate de câțiva bărbați... 💁‍♀️
 (sursa: Internet)

luni, 7 iulie 2025

Despre liniște

"De vreo câteva zile, seara când deschid geamul să las puțina răcoare care există să pătrundă prin unghiurile casei, mă întâmpină ritmuri de manele la maxim, urlete sălbatice și un vacarm haotic pe care pot să-l descriu ca fiind trist. 

Mulți oameni fug de liniște, de natură. Să auzi o găină că picotește a somn. Să asculți cum vine briza prin niște frunze de viță de vie cățărată pe gard sau cum râd copii cu inocența lor veselă. 

Ritmurile date la maxim, vacarmul, urletele – toate pot fi forme de evadare. Din păcate, nu către ceva mai înalt sau mai liniștit, ci într-un zgomot care anesteziază conștiința. E ca și cum liniștea ar fi o amenințare, nu un refugiu. De-asta nici nu se mai pot conecta la condiția umană. Nu mai simt empatie, aproape că nu au emoții. Funcționează doar pe pilot automat. 

De ce fug oamenii de liniște?

Pentru unii, liniștea înseamnă confruntare: cu propriile gânduri, regrete, temeri sau goluri interioare. În vacarm nu mai trebuie să asculți ce spune sufletul. Iar dacă nu te-ai învățat să stai cu tine, liniștea poate deveni o oglindă greu de privit.

Zgomotul, în unele medii, e semn de viață, de validare.

Pentru unii oameni, să fie auziți înseamnă să existe. Poate nu li s-a dat vreodată spațiu real de exprimare, și acum o fac forțat, prin decibeli. Sau poate așa înțeleg să se bucure, pentru că alte forme de bucurie (cele mai fine, ca sunetul unei frunze în vânt sau un râs de copil) le sunt străine. 

Pentru că a învăța să apreciezi tăcerea și să respecți câmpul extins către alții, este nevoie să îl conștientizezi pe al tău. Iar ei, nu cred că se percep pe sine. Se percep ca un tot, ca o multitudine, ca o aparținătură. N-au identitate. Nu se cunosc în profunzime. 

A aprecia liniștea înseamnă prezență. O acuitate a timpului și o apreciere a timpului interior. 

🌿 Cum ne ajută liniștea?

1. Claritate mentală
Zgomotul constant (digital, urban, social) fragmentează atenția. Liniștea o reface. În liniște, gândurile capătă formă, sens, priorități. Lucrurile devin mai clare. Uneori, soluțiile apar doar când te oprești.

2. Vindecare emoțională
Liniștea permite simțirii să se manifeste. Poți procesa ce ai trăit, poți plânge, te poți elibera. Fără presiune, fără mască. Doar tu cu tine. E un spațiu de sinceritate profundă.

3. Reconectare cu natura și cu realitatea
Zgomotul ne ține „în cap”. Liniștea ne pune în contact cu aici și acum. Când e liniște, poți auzi vântul, o pasăre, foșnetul frunzelor. E o reconectare cu ritmurile firești ale lumii.

4. Crește creativitatea
Creierul are nevoie de pauze pentru a face legături profunde. În liniște, imaginația prinde rădăcini. De aceea, mulți artiști, gânditori și scriitori caută retragerea. Acolo se naște creația autentică.

5. Consolidarea sinelui
În zgomot, e ușor să te pierzi între opiniile altora. În liniște, capeți contur. Îți amintești cine ești, ce vrei, ce contează. Liniștea e o oglindă, dar și un adăpost.

Unii nu își dau seama pe moment, dar zgomotul, vacarmul la care se expun are consecințe grave de sănătate, pe termen lung. 

🧠 1. Stres și oboseală mentală
Zgomotul activează sistemul nervos simpatic (responsabil cu reacția „luptă sau fugi”). Când suntem expuși constant la sunete puternice sau haotice:

- crește cortizolul (hormonul stresului),

- ne simțim iritați, agitați, epuizați,

- apare dificultatea de concentrare și senzația că „nu mai poți gândi clar”.

❤️ 2. Probleme cardiovasculare
Da, zgomotul îți poate afecta inima. Studiile arată că:

- zgomotul peste 65 decibeli, mai ales noaptea, crește riscul de hipertensiune,

- tulburările de somn cauzate de zgomot pot duce la aritmii, atac de cord sau accident vascular cerebral.

😵 3. Tulburări de somn
Zgomotele nocturne (inclusiv cele „obișnuite”, cum ar fi motoare, petreceri, alarme) pot:

- întrerupe ciclurile de somn profund,

- induce insomnie,

- scădea calitatea somnului, chiar dacă nu ne trezim complet.

🛌 Un somn perturbat constant = un organism în dezechilibru permanent.

🤯 4. Iritabilitate și tulburări psihice
Zgomotul cronic este legat de:

- anxietate crescută,

- tulburări de dispoziție,

- sentimentul că „ești sufocat” sau nu ai control asupra mediului tău.

În zonele urbane foarte zgomotoase, ratele de depresie și burnout sunt mai mari.

👥 5. Degradarea relațiilor sociale
Zgomotul afectează comunicarea. Te face să ridici vocea, să repeți, să te enervezi. În spații locative, cum sunt blocurile, poate provoca conflicte de cartier, înstrăinare, sau chiar ură acumulată. 

👶 6. Impact asupra copiilor
La copii, zgomotul afectează:

- dezvoltarea limbajului,

- capacitatea de a învăța,

- echilibrul emoțional.

Un copil care crește într-un mediu zgomotos constant e mai predispus la agitație, lipsă de concentrare și comportamente impulsive.

😔 Concluzie: zgomotul nu e doar un disconfort. E o formă de agresiune invizibilă. 
Ne răpește liniștea, sănătatea și, uneori, umanitatea. De aceea, a învăța să-l evităm sau să-l reducem în viața noastră e un act de grijă personală profundă. Și de respect față de ceilalți."

Preluat

miercuri, 2 iulie 2025

De la alții

Morgan Freeman a spus:
„Vine o zi în care nu mai vrei să demonstrezi nimic nimănui. Nu pentru că ai renunțat. Ci pentru că ai crescut. Ai obosit să explici, să justifici, să te micșorezi ca să încapi în viețile altora. Ai obosit să aștepți mesaje care nu vin, scuze care nu apar, oameni care nu știu să iubească.

Adevărul e simplu: nu toți te vor înțelege. Nu toți vor rămâne. Nu toți te vor trata așa cum meriți. Dar nici nu trebuie. Pentru că vine un moment în care alegi pacea. Alegi să nu mai răspunzi. Să nu mai reacționezi. Să nu te mai cobori în furtunile altora.

Pentru că, uneori, cel mai matur răspuns este liniștea. Cel mai puternic gest este plecarea. Și cea mai mare dovadă de iubire de sine este să nu te mai pui pe ultimul loc.

Nu e egoism. E vindecare. E curajul de a te alege. De a-ți reconstrui sufletul fără aprobarea nimănui. De a merge înainte, chiar și singur, dar cu demnitate.

Și când faci asta… viața începe să se reașeze. Pentru că omul obișnuit nu cere explicații. Ei te văd. Te simt. Te respectă. Fără să-i rogi.”


duminică, 29 iunie 2025

Ultima obligație: să mori la timp!

TEXT PRELUAT: Devastator!!!
Procesul ăsta a început în "Occidentul Civilizat", iar noi - ca niște slugi tembele! - îl vom prelua fără să ne gândim că o să ne vină și nouă rândul!

Ultima obligație: să mori la timp!

(monolog - Anatol Basarab)

Mă uit în jur și parcă nu-mi mai recunosc lumea.
Unde erau bunicii când am crescut? La masă, cu noi.
Cu glas blând, cu ochi obosiți, dar vii.
Azi, bătrânețea a devenit rușine. Povară. Linie roșie în buget.

În Marea Britanie, se discută ca moartea după 75 de ani să coste moștenitorii o avere.
Dacă părintele tău moare la 76, tu, copilul, vei plăti taxe și impozite de parcă ai fi comis un păcat:
acela că l-ai iubit destul cât să-l ții în viață.
67% din pensie – luată de stat.
Nu pentru drumuri. Nu pentru spitale.
Pentru că „a trăit prea mult”.

În Olanda, dacă ai trecut de 75 și te simți trist, poți merge frumos să semnezi.
După șase luni de „consiliere”, te liniștesc legal.
Nu trebuie să fii bolnav, ci doar bătrân și, eventual, singur.
Că pentru unii, asta e deja un diagnostic mortal.

Și în toată această demență birocratică, apare întrebarea:
va fi valabil pentru toți?
Oficial, da. Pentru bărbați și femei, la fel.
Dar realitatea? Alta.

Bărbatul, la 75, după o viață în care a cărat, a tăcut, a plătit, a strâns...
se uită în ochii copiilor și nu mai vede iubire. Vede calcul.
Și pentru că îi iubește, va ceda.
Va semna. Nu pentru că vrea să moară,
ci pentru că nu vrea să-i încurce.

Femeia, poate singură, poate văduvă, primește zâmbetul moale al sistemului:
„Ești liberă. Fii demnă.”
Și ea, obosită, uitată, neauzită – va alege moartea ca ultim act de loialitate
față de niște copii care n-au mai avut timp să-i răspundă la telefon.

Dar adevărul e unul singur:
statul european nu mai vrea bătrâni.
Vrea cifre. Vrea eficiență.
Și pentru că n-are curaj să-i împuște, îi educă să se omoare singuri.

Soția îi va spune bărbatului:
„Poate ar fi mai bine, dragă...”
Fiica va privi mama și va șopti:
„Ne salvezi dacă ne lași ceva...”
Și bătrânul va zice:
„Dacă asta vă ajută, eu mă duc.”

Dar nimeni nu va recunoaște că l-a omorât.

În Belgia, e legal să mori pentru depresie.
În Canada, dacă ești sărac și cu handicap, ți se oferă injecția – în lipsă de adăpost.
Și la noi, în România, poate nu azi, dar mâine, vine o doamnă cu accent de Bruxelles
care va zice că e „spre binele tuturor”.

Și tu vei râde, amar.
Pentru că da – UE e o comedie absurdă cu final tragic.
Te îngroapă lent, zâmbind european. Cu fonduri.

Ne-au învățat că viața e drept.
Acum ne învață că moartea e obligație.
Că e „solidaritate”.
Că e „ecologie”.
Că e „demnitate”.

Dar nu e nimic demn în a-ți convinge tatăl să moară ca să-ți plătești rata.
Nu e nimic curat în a-ți împinge mama spre eutanasiere ca să-ți rămână casa.

În Levitic scrie:
„Să te ridici înaintea căruntului și să cinstești fața bătrânului.”
Dar azi, bătrânul e chemat să se ridice singur... spre ieșire.

Iar noi stăm și ne uităm. Zicem: „E civilizat.”
Dar știți ce nu e civilizat?
Să-ți îngropi părintele viu.
Să-l adormi legal și să-i iei apartamentul.

Nu, dragii mei. Nu e progres.
E satanism birocratic.
Cu tabele, cu proceduri, cu ONG-uri zâmbitoare și cu plicuri sterile.
Dar fără inimă.

Și dacă azi taci,
mâine semnezi pentru tata.
Poimâine – pentru tine.

Hristos a murit ca tu să trăiești.
Nu ca statul să decidă când ai trăit destul.

Refuză această minciună.
Apără viața.
Apără bătrânețea.
Apără demnitatea.
Pentru că viața e sfântă.
Până la ultima suflare.

Anatol Basarab.

luni, 23 iunie 2025

Festivalul IntenCity premiază excelența: Abonamente pentru elevii din Dolj care au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat



Festivalul IntenCity celebrează nu doar muzica și distracția, ci și performanța și efortul. În semn de apreciere pentru tinerii din județul Dolj care s-au remarcat prin rezultate excepționale la examenul de Bacalaureat, organizatorii oferă abonamente la festival pentru toți cei care au obținut anul acesta nota 10 la una sau mai multe probe de examen.

Astfel, elevii care au reușit performanța de a obține media generală 10 la examenul de Bacalaureat vor primi abonamente VIP, care le oferă acces extins și facilități speciale în cadrul festivalului. Cei care au obținut nota 10 la una sau mai multe probe, fără a avea media generală 10, vor fi recompensați cu abonamente Acces General, valabile pentru toate cele patru zile de festival.

„IntenCity este un festival al energiei, al visurilor împlinite și al curajului de a merge mai departe. Ne dorim ca tinerii de 10 din Dolj să simtă că munca lor este văzută și apreciată. Este modul nostru de a spune „Bravo!” și de a-i invita să se bucure de o experiență artistică internațională, chiar aici, acasă”, au transmis organizatorii.


Tinerii sunt așteptați cu un act de identitate la Casa 1 de la Punctul pre-swap de pe Bulevardul Ilie Balaci, în zona Sălii Polivalente, pentru a ridica brățările de acces, în zilele de 24, 25 și 26 iunie, între orele 16.00 și 20.00.


Festivalul IntenCity, organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova, are loc la Craiova, în perioada 26 - 29 iunie 2025, și aduce pe cele trei scene artiști internaționali de top, show-uri spectaculoase și un mix unic de muzică, dans și vibe urban.
J Balvin, Bebe Rexha, G-Eazy, Timmy Trumpet, Paris Hilton, Tyga, Foster the People, Gianluca Vacchi, Meduza,  B.U.G. Mafia și mulți alți artiști celebri sunt așteptați la cea de-a patra ediție a evenimentului.


Sponsorii evenimentului sunt: BCR, SuperBet, QFort, Softronic, Madri, Pepsi, Team Montage, Iridex Group Salubrizare, Promenada, Hotel Splendid 1900, Pringles, Devin, Recon, Havana Club, Distribuție Oltenia, Supermedical, Syoss, Centrul de Oncologie și Radioterapie Sfântul Nectarie Craiova

Parteneri: Voilà, Gentle Electric, Dare, Waterpark Craiova, Ray Consulting, Cineplexx, Tropical Tour, Evenimente Ideale, Pedală în Bănie, Craiova Events, Romconect și Medicine&Smile, Market Aroma, Coppa Libre, Damarin

Parteneri media: Virgin Radio Romania, Europa FM, Antena 3 CNN


Alte informații și detalii despre lineup:

https://craiovaintencity.ro/

Bernard Shaw – un om care pășea prin viață ca un banc viu


Bernard Shaw, celebrul dramaturg și scriitor irlandez, a trăit aproape un secol (1856–1950), iar întreaga sa viață pare a fi fost o paradă nesfârșită de umor, ironie și spirit. Când o jurnalistă americană l-a întrebat care este secretul longevității sale, el a răspuns simplu: „Niciodată nu am luat viața în serios.” Iar viața sa a fost, într-adevăr, un spectacol constant de replici savuroase și paradoxuri neașteptate.
Avea un talent rar de a insufla oricărui dialog o lejeritate fermecătoare. La premiera uneia dintre piesele sale, Shaw a ieșit în pauză pe scenă și a întrebat publicul: „Ei bine, cum vi se pare piesa?” Uimiți, spectatorii au amuțit. Abia după câteva clipe, cineva a strigat: „E o prostie!” Shaw s-a înclinat cu eleganță și, cu un zâmbet cuceritor, a spus: „Împărtășesc aceeași părere. Dar ce putem face noi doi contra unei mulțimi?”
Se povestește că, la prima ecranizare a piesei Pygmalion, filmul a avut un succes răsunător în Anglia. Pentru a sărbători, producătorul a organizat un banchet fastuos, invitând pe toți cei implicați — mai puțin pe autorul piesei. Totuși, Shaw a venit, s-a așezat într-un colț umbros și a ascultat în tăcere toasturile înălțate în cinstea regizorului, actorilor, producătorului. Pe el, nimeni nu-l menționa. La un moment dat, s-a ridicat și, ridicând vocea peste vuietul veseliei, a spus: „Domnilor, propun un toast pentru sănătatea lui Bernard Shaw. A propos — permiteți-mi să mă prezint: chiar eu sunt!”
Shaw ar putea fi inclus fără rezerve în Cartea Recordurilor pentru numărul de oase fracturate. Aproape anual, sau cel târziu o dată la doi ani, își rupea ceva cu o punctualitate dezarmantă. Inclusiv întâlnirea cu viitoarea sa soție, Charlotte, s-a datorat unei astfel de întâmplări: și-a rupt un picior, iar ea a venit în locul unei prietene bolnave ca îngrijitoare. Nici măcar luna de miere n-a scăpat de ghips.
Femeile și Shaw – o temă în sine. Îi plăcea să se îndrăgostească, dar nu mergea niciodată mai departe. Credea că cele mai multe femei își doresc doar „să pună mâna pe un bărbat și să îmbătrânească liniștite cu el.” El, în schimb, căuta în iubire doar un joc, o distracție. „Viața înseamnă ceea ce este util și necesar. Dragostea? O iluzie — credința că o femeie diferă prin ceva de alta. Cine iubește o singură femeie toată viața merită fie un doctor, fie o spânzurătoare”, spunea el cu o seriozitate parodică.
Departe de a fi misogin, Shaw iubea femeile... dar de la distanță. Activistele feministe îl considerau aproape un dușman personal. Se spune că, odată, a întrebat o aristocrată emancipată:
— Doamnă, ați putea dormi cu un bărbat pe care nu-l iubiți pentru o sută de mii de lire?
— Desigur! — a răspuns ea cu dispreț, știind că Shaw era un om modest.
— Și pentru o liră?
— Cum îndrăzniți?! Ce credeți că sunt?
— Asta e deja clar. Voiam doar să aflu prețul minim.
Poveștile despre el au ajuns până la urechile Reginei Victoria. La o recepție la Palatul Buckingham, regina l-a întrebat cu un aer de superioritate:
— Este adevărat că ați spus că orice femeie poate fi cumpărată?
— Desigur, Majestate.
— Chiar și pe mine? — a întrebat regina, revoltată.
— De ce nu? Sunteți tot femeie.
— Și cât aș costa? — întrebă ea, cu o sclipire de cochetărie.
— Aș zice... zece mii de lire.
— Atât de puțin?! — exclamă regina, ofensată.
— Ei bine, vedeți, Majestate? Tocmai ați început să negociați.
Nu e de mirare că, într-o reflecție asupra propriei existențe, Shaw a spus:
„În viața mea nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. Niciun eveniment extraordinar. Asta pentru că eu însumi am fost evenimentul.”
Și, cu această afirmație, nimeni nu-i poate da dreptate mai mult ca istoria însăși.
Autor: Victoria Alecsenco

duminică, 22 iunie 2025

Cinci tipuri de oameni cu care e zadarnic să porți discuții



Există persoane cu care orice conversație devine o risipă de timp. Nu ascultă, nu caută să înțeleagă și transformă fiecare schimb de idei într-un conflict sau într-o farsă. Iată cinci tipuri de oameni cărora nu merită să le consumi nervii:

1. Încăpățânatul fără leac

Acela care are întotdeauna dreptate. Nu-l poți convinge nici cu fapte, nici cu logică, nici cu sinceritate. Nu ascultă — doar așteaptă momentul să intervină cu acel enervant „ți-am spus eu”.

Orice încercare de dialog se izbește de zidul încăpățânării sale înainte să prindă contur.

2. Falsul expert

Se consideră enciclopedie ambulantă, deși cunoștințele sale abia zgârie suprafața subiectului. Presară în jur cuvinte „savante” pe care nici măcar el nu le înțelege pe deplin. Și chiar și atunci când habar n-are despre ce e vorba — insistă că „el știe mai bine”.

3. Cel aprins din nimic

Cu un astfel de om, orice discuție se transformă instant într-o ceartă. În loc de argumente — ton ridicat. În loc de dialog — duel emoțional. Oricât de banal ar fi subiectul, pentru el e pretext de luptă. Nu trebuie să-i vorbești — ci să te retragi în liniște.

4. Cel ce te disprețuiește în taină

Uneori, simți asta din instinct. Spui ceva — ți se răstălmăcesc cuvintele. Oferi un sfat — e ridiculizat sau anulat. Ești sincer — primești în schimb sarcasm. Nu e un dialog, ci o otrăvire lentă. Și nu e vina ta. În el mocnește o ostilitate mascată sub „obiectivitate”.

5. Arogantul superior

El știe întotdeauna mai mult. „S-a realizat” și te privește de sus. Nu ascultă, nu-l interesează ce gândești. Pentru el, părerea ta e doar un zumzet de fond. Nu poartă o conversație — rostește un monolog de la catedră. Și nici nu observă că tu ai plecat demult… în tăcere.

Un sfat simplu:

În loc să-ți irosești timpul cu cei care nu aud, caută-i pe cei care știu să vorbească împreună cu tine, nu peste tine.

Pentru că doar acolo unde există dorința de a asculta, cuvintele capătă cu adevărat sens.

sâmbătă, 31 mai 2025

V-ați iubit părinții?

"Știu că este un lucru greu de digerat, dar adevărul este că nu mi-am iubit părinții.

Pentru că nici ei nu ne-au iubit pe noi.

Eram decreței. Neiubiți și nedoriți.

Luam bătaie în fiecare zi.

Dacă la un examen primeam 9,98 mama îmi spunea:" Nu ți-am spus eu că ești proastă și că scrii urât?'

Când am terminat facultatea tata mi-a zis:" Să îți fie clar că tot un căcat rămâi. Ești un nimic și de nimic nimeni nu are nevoie."

Până la 28 de ani trebuia să îi aduc tatălui meu certificat de virginitate. In fiecare lună. Doctorul, săracul, mai avea un pic și plângea:" De ce ai nevoie de asta?" 

"Pentru tata."

Am avut grija de ei până la capat. 

La înmormântarea tatălui meu eu am chemat un grup de seminariști să cânte frumos la strană iar la mama s-a ocupat frate-meu sa fie pe masă numai vin bun de Bordeaux.

Le fac toate pomenile. Dar nu îi iubesc."

Câți se regăsesc în textul acesta preluat?

vineri, 30 mai 2025

Scoala românească nu se va schimba nici peste 30 de ani.

Văd că i se tot cere lui Nicușor Dan să „rezolve” educația.

Îmi pare rău să v-anunț, dar după părerea mea educația a ajuns într-un punct în care nu mai poate fi rezolvată, nu în următorii 30 de ani. De nimeni. Nici de Nicușor Dan, nici de Daniel Funeriu, nici de Daniel David , nici de cine v-o mai trece prin cap, pentru că nu e o problemă de persoană, nici de mai multe persoane, ci e o problemă de societate. Până ce atitudinea societății față de școală n-o să se schimbe, școala n-o să se schimbe fundamental. Sigur, o să vedeți poate 5 materii la evaluarea națională în loc de 2, dar școala în sine nu se va fi schimbat. Da, știu, e un cerc vicios. Aia e. Eu n-am soluții. Am doar niște constatări din ultimii 5-6 ani, de când am din nou contact cu sistemul românesc.

Și hai să vă dau trei radiografii recente de la niște străini, toți trei profesori, care au contact cu sistemul românesc. Priviri din afară - că dacă vi le-ar zice cineva din interior, ați zice că e părtinitor.

Francez, profesor de franceză: aveți sistem de notare de la 1 la 10, dar nu știu cum se face că toți elevii au numai 9 și 10. Sigur, e vina profilor că dau doar 9 și 10, dar tu ce-ai zice dacă-ți vine copilul cu 5 la sport? Cu 7 la desen? Cu 6 la istorie? 

Francez, profesor de franceză într-o facultate tehnică. Și cum sunt studenții? Se uită la mine o clipă, trage concluzia că poate zice ce gândește, și zice. Je les déteste, nu vor să facă nimic, abia scot câte ceva de la ei. E vina profului, nu?, că nu face lecții interactive și tot bulșitul. Dar tu de câte ori i-ai zis direct sau doar dat de înțeles că singurele materii care contează sunt alea de examen, că la restul trebuie doar să facă act de prezență? Și că atâta vreme cât a fost prezent, *merită* 9-le sau 10-le de care zice omul de mai sus?

Englez, profesor de istorie într-o școală internațională, are câteva ore de UK & US History într-un liceu românesc, secție bilingvă. Mi-e aproape imposibil să lucrez cu ei, nu vor să facă nimic, n-au chef de nimic. Stau răsturnați în bancă, nu scriu, n-au nici măcar caiet de History. Sigur, dacă povestim chestii, le place, dar în momentul în care îi pun să facă ceva, li s-a rupt filmul. Despre cei doi de mai sus nu știu cum sunt ca profesori. Dar cu englezul ăsta am lucrat, *știu* că e foarte bun. Dacă el nu-i poate scoate pe copiii ăia din apatie, nimeni nu poate.

Demotivarea asta la școală e o problemă de societate și n-o rezolvă nici președintele, nici prim-ministrul, nici inspectorul, nici profesorul la clasă - el mai poate face câte ceva punctual, dar la nivel de sistem, soluția e în atitudinea societății față de școală. Faptul că acum a câștigat președinția un om ultra educat e un punct de plecare. De revenire, mai bine zis. 

Știu, ți se pare că e vina societății, dar nu și a ta. Tu ai făcut mereu ce trebuie.
Da' acuma zi, de câte ori ți-ai luat copilul de la școală ca să mergeți în vacanță, că e mai ieftin?
De câte ori i-ai permis să stea acasă în ultimele zile înainte de vacanță, fie ea și cea din februarie, că „oricum nu se face nimic” (da, frate, n-am ce mare lucru să fac, când mai am doar cinci bucăți în clasă!)
De câte ori i-ai făcut tema la desen?
De câte ori i-ai motivat absențele pe nașpa? De câte ori ai luat adeverință medicală falsă?
De câte ori i-ai permis să întârzie?
De câte ori ai dat bani pentru cadouri pentru doamnele diverse?
De câte ori ai contestat nota dată de profesor?
De câte ori ai contestat sancțiunea?
De câte ori te-a văzut încălcând regulile, inclusiv alea ale bunului simț?
De câte ori i-ai zis „lasă, tată, că geografia oricum nu contează, învață tu la română și mate”?
De toate orile astea ai contribuit câte puțin la demotivarea copilului tău și la atitudinea actuală a societății față de școală.

Da, știu, ministrul, inspectorii, directorii, profesorii au și ei vina lor - și e importantă. Dar despre asta ți se zice tot timpul, pe toate canalele.
Însă nu-ți zice nimeni niciodată în față „E și vina ta.”. 
Pentru că da, chiar e și vina ta. Și dacă nu înțelegi asta, școala românească nu se va schimba nici peste 30 de ani.(Preluat)

marți, 20 mai 2025

Scrisoare

Să vorbesc serios? Mai are rost? Nimeni nu a vorbit cu mine serios, ca să mai merite acum seriozitatea mea. În urma acestei campanii am rămas doar cu gustul amar. Cu convingerea că niciunul dintre candidați și niciunul din prietenii care s-au poziționat ferm pe cele două baricade nu voiau să vorbească despre un om ca mine. Cu atât mai puțin CU mine. Nicușor s-a poziționat undeva pe un catafalc înalt, decorat cu lozinci proeuropene și înconjurat de băieții din sistem. A discutat la modul abstract despre valori, continuitate și tușe groase care sună bine. Aproape că l-am crezut, dar oamenii din spatele lui sunt cei care mi-au redus de trei ori accesul la sănătate, în ultimii ani. Patru seturi de analize gratuite s-au făcut două. Două sute de teste s-au făcut o sută. O analiză esențială a devenit cu plată. Azi una, mâine alta și tot așa. Un medicament care mi-ar putea salva viața nu a mai fost decontat și ulterior a fost scos complet din farmaciile românești. Consultațiile au sărit la preț. Pentru RMN-urile de care am nevoie la trei luni trebuie să aștept șase luni, apoi să intru într-un cabinet în care doctorul nu se uită nici pe alea. E mai mult deranjul și încărcătura birocratică decât soluționarea medicală. E împovărare degeaba.

Sunt forțat de împrejurările curente să-mi aleg ce tratamente pot plăti. Trebuie să prioritizez ce medicamente pot cumpăra lunile astea. Amân o boală pentru alta. Tratez ce e mai grav și aștept să se agraveze cealaltă. Uneori trebuie să apelez la rude prin Italia pentru soluții medicale. Alteori să mă bazez pe empatia prietenilor. Am zile când nu mă pot ridica de durere. Medicul dă din umeri și spune că singurul tratament cât de cât optimist nu e aprobat decât în câteva țări din Vest. Implică costuri mari, multă durere și șanse mici de reușită. Aștept de un an de zile o soluționare a unui dosar de handicap care nu mai vine. Sistemul e închis, opac și impenetrabil. Pot dovedi, cu dosare medicale și medici dispuși să jure pentru mine în instanță, că am bolile respective și mă încadrez. Mă bazez pe vrafuri de hârtii, pe decizii CEDO, pe decizii CNCD și ale altor organe abilitate care combat discriminarea la nivel european. Dar nu contează. Toată birocrația se poate spăla pe mâini de mine. 30 de zile lucrătoare devin 60, apoi se face anul și nu răspunde nimeni la telefon, la contestații, la nimic. Toate astea pentru un ajutor meschin de câteva sute de lei. Toate astea într-o țară plină de combinatori care se pensionează pe caz de boală cu depresie și guturai. Învârt certificatele de handicap sever, dar ei zburdă pe picioare.

Sunt un bărbat mândru care se descurca onorabil până acum câțiva ani. Nici nu-mi puneam problema de bani sau de viitor. Eram fericit în modestia mea. Un trecător obișnuit care nu avea mult, dar nu murea de foame. Eram împăcat cu mărunțenia mea confortabilă. Nu aveam un termen previzibil de expirare. Mi-e rușine de femeia mea pentru că nu-i mai pot oferi ce eram. Ce a luat ea de bărbat s-a stins demult. Uneori îmi crapă obrazul când intră pe ușă. Abia mai pot face dragoste cu ea, din pricina durerilor. Uneori îmi mușc buzele și încerc să trec peste durere. Să păstrez o aparență a masculinității ca să o pot satisface. Urlu în mine și insist, ca să par bărbat. Tac și refuz să mă plâng. Mi-e rușine de mine uneori, că nu mai pot munci nici măcar la jumătate din randamentul la care traforam în trecut. Fost corporatist în media, art director premiat și respectat, considerat profesionist atât de prieteni cât și de colegi. Eram totuși ”cineva”. Acum depind de veniturile neveste-mii și de unul două contracte care pică ocazional de la prieteni. Și nici măcar pe alea nu le mai pot respecta onorabil. Simt fușereala în mine. Nu mă mai ține. Nu mai am imboldul creativ, nici energia de a putea trece peste zgomotul patologiilor ca să lucrez liniștit. Mă simt ca un boxer care trebuia să se pensioneze acum zece ani, dar foamea încă îl ține în ring. Menirea lui e să încaseze ca să-i crească pe alții. Să-și ia bancnotele alea boțite în pumnul plin de sânge după înfrângere. Sunt un asistat sentimental incapabil să-și satisfacă soția sau să-i ofere liniștea zilei de mâine. E o cruntă realitate. O stare de fapt cu care încerc să mă împac. Uneori îi mai zic să mă părăsească. Să găsească ceva mai bun, pe cineva care o merită. Mi se pare intolerabil că mă suportă așa. Este o nedreptate cutremurătoare. Merita mult mai mult. Un bărbat care să o facă fericită și să o poată aprecia la adevărata ei valoare monumentală.

Aș fi vrut să votez pe cineva care să nu mă facă să mă simt inutil, ignorat și indezirabil. Să nu mă transforme în aceeași victimă ignorată pe coridoare, căreia i se spune mereu că nu se poate face nimic și trebuie să suporte austeritatea în continuare. În Nicușor nu am găsit un candidat empatic și conectat la problemele mărunte ale oamenilor mici. La problemele săracilor sau a ”asistaților care beau la birt” ca mine. Nu am găsit o altă normalitate decât cea a sistemului. Un monolog imperturbabil. O formă fără fond împinsă la înaintare de aceiași oameni care fug mereu de răspundere. În schimb, de la comunicatorii lui am primit ură, aroganță și intoleranță. Mi s-a vorbit în termeni oligofrenici, jignitori, care îmi insultau și puțina inteligență. Am găsit o lipsă completă de înțelegere și empatie față de semeni. Mi se părea că nu ceream mult, dar chiar și-așa a fost prea mult. Am renunțat.

Nici la Simion nu am găsit ceva demn de votat. Nu m-am putut identifica cu valorile lui spoite în grabă. M-am izbit de un neoliberal conservator rigid, intolerant și rece. O trompetă improvizată ale cărui politici orientate pe săraci urmau să afecteze și mai rău tocmai categoriile pe care pretindea că le ajută. Am prieteni gay pe care îi iubesc și îi respect. Nu puteam vota împotriva lor. Poate doar ca satisfacție meschină ”să dau o lecție la PSD” sau ceva, dar meschinăriile nu-și mai au rostul la vârsta mea. În Simion m-am izbit de un prostuț pus pe căpătuială. Era amuzant, dar vorbea din burtă despre concepte pe care nu le înțelege. Make Romania Great Again! Când a fost România atât de mișto ca să o facem cum a fost? În 1936? În 86, 96 sau când? La ce ”glorie” ne raportăm? 

N-a reușit să-mi explice cum stă treaba nici cu paraziții ăia de care vorbea el în sectorul bugetar. Nevastă-mea e bugetară și muncește ca un câine. Vine acasă terminată. Trenulețul lui Ciolacu a anulat plata orelor suplimentare și a blocat angajările. La ea la muncă e lipsă masivă de personal. Ea bagă hârtii toată ziua și acoperă o birocrație debilitantă, iar colegii ei trebuie să aibă grijă de bătrâni și de orfani, pe gratis dacă s-ar putea. Orfanii din apartamentele sociale nu pot fi lăsați nesupravegheați jumătate din timp. Sănătatea și siguranța lor se bazează pe orele și pe turele suplimentare ale asistenților sociali. Cineva trebuie să fie acolo să facă lecții cu ei, să le ducă o mâncare, să mai facă curățenie în casă și să-i ducă la școală. Ca atare, oamenii bagă turele și orele suplimentare gratis. Ar avea zile de recuperat, dar n-are cine să acopere munca, așa că nu mai există conceptul de compensație echitabilă pentru serviciu. Nu pot lăsa copiii nesupravegheați doar pentru că li s-a terminat programul. Muncesc de își smulg părul din cap pentru că pe Ciucă și pe Ciolacu i-a interesat de pensiile speciale și de clica lor de privilegiați din bazinul electoral. Nu de bugetarii care plâng de nervi la serviciu. 

Mă apucă nervii când vine Georgică vesel, de la vreo cumetrie electorală, și îmi vorbește de 500 de mii de paraziți din sectorul bugetar. Care paraziți? Nevastă-mea și colegii ei muncesc de crapă. Cu bătrâni, cu orfani, cu persoane cu handicap... cu ”pleava societății” cum au stabilit oamenii frumoși pe aici. Este deja la al doilea coleg care crapă la 50 de ani cu capul pe birou. Polițiștii mănâncă parizer pe capota mașinii pentru că nu-și permit pauzele de masă nici ca timp și nici financiar. Care sunt paraziții, tată? Sectorul bugetar din România are într-adevăr mulți paraziți. Ar fi fost ideal dacă Simion îi putea identifica măcar. Sunt tocmai parlamentarii, directorii numiți politic, secretarii pe probleme de bioenergie și bigudiuri, nepoții, consilierii de consilieri, specialiști în spălat cadavre politice și futnicele cu salarii de mii sau zeci de mii de euro pe lună. Sunt ăia pe care niciun bugetar adevărat nu-i vede vreodată muncind. Sunt ba cu treabă pe la partid, ba prin teritoriu, ba sunt acoperiți total pentru că sunt pila unui secretar de stat și nu-i poate da nici măcar directorul afară. 

Bugetarii sunt împotmoliți într-o birocrație cumplită pentru care AUR nu are soluții nici în parlament, d-apoi la președinție. Așa cum a făcut și marea speranță, USR, la timpul ei, AUR avea aceleași intenții - de a înlocui paraziții altora cu paraziții lor care nu sunt buni de nimic. E rotația paraziților. În rest, bugetarii adevărați rămân să bobineze până crapă inima în ei ca să acopere lipsa de performanță a numiților pe linie politică. Pe ăia n-o să-i atace nimeni vreodată pentru că sunt protejați de partide. Doar pe fraierii ceilalți, ăia care muncesc ca sclavii pe plantație, îi poți disponibiliza și îi poți batjocori cum vrei tu. Că doar n-o să zboare oamenii de la partid?

N-am avut cu cine discuta în campania asta. Mi-am mai luat și muie de la prieteni, ca de obicei. Pentru că e simplu să vorbești cu autoritate când habar nu ai în ce hal se poate trăi în țara asta. E frumos să ai înalte idealuri când tu ești bine și restul pot să moară din partea ta. E simplu să acuzi de rea intenție și de primitivism, când tot ce faci toată ziua este să-ți muți curul, din cafenea, pe scaunul de la birou și invers. Am stat și eu pe scaunele alea și știu cât e de confortabil. Este simplu când nu trebuie să iei o pauză și să tragi aer în piept, cu frică, pentru că nu știi ce s-a mai tăiat azi. Intri în cabinet și-ți spune doctorul: asta costă atât, mai nou nu pot să-ți mai dau pe rețetă, du-te și descurcă-te cum poți, că eu nu te mai pot ajuta. Nu știi niciodată cât o să te mai coste demnitatea sau bărbăția luna viitoare. Cât o să mai reziști până cazi de tot într-o condiție umilitoare din care ceilalți te vor judeca drept o putoare imbecilă care nu vrea să-și depășească condiția. Un idiot util care merită dezgustul societății frumoase și libere. 

Recunosc că mi-e greu să fiu mereu obiectiv, să văd lumea în albastru cu steluțe galbene, de pe un coridor scorojit de spital în care personalul mă tratează cu indiferență. Mi-e greu să mă păstrez lucid când cei din jur mă critică pentru că trag țara în jos. Atunci când trebuie să aștept trei ore pe un scaun ruginit, lângă un tomberon deasupra căruia mă întâmpină falnic semnul de proiect european, pe un perete care stă să cadă. Cât am muncit și am fost în putere am plătit la stat de zeci de ori mai mult decât profesorașii ăștia de democrație care trăiesc din păreri plătite de la buget. Mi-e cam scârbă de lecții de democrație și capitalism din partea unor asistați de lux cărora le este frică să cerșească cu demnitate pe trotuar și preferă să apere sistemul care îi hrănește. Mie scârbă de cumetriile lor de luptători pentru civism care trag pentru contracte după alegeri. Mi-e silă să votez mereu cu călăul, de frica altui călău. Încerc să rămân lucid pe sub furia asta care mocnește și mă încleștează în ghearele ei câteodată. Îmi dau seama că nu-i vina tinerilor, a europenilor, a lui Trump sau a Ursulei personal. E vina alor noștri de la putere. Aceeași clică pricepută care se fofilează mereu pe coridoare și face rotația cadrelor la fiecare ciclu electoral. A scăpat și de data asta ca prin urechile acului. Toată protipendada a făcut pavăză în calea ei.

Nu sunt răzbunător. Nu am în mine asta, nu vreau să fac rău nimănui, dar sunt sătul să fiu identificat mereu ca dușmanul. Am încercat să mă mențin obiectiv, cu un succes îndoielnic. De data asta nu am putut vota. Nu urma să ofer eu legitimitate unor facțiuni politice care mă batjocoresc zilnic și caută să se scape de mine. Între lehamite și impostură nu aveam de ales. Nu urma să le ofer satisfacție nici amicilor care nu văd niciodată viața de dincolo de ei. Sub ploaia lor de înjurături încăpeam și eu, conjunctural. Nici nu i-a interesat. Nu s-au oprit să se întrebe. Cu mine, ca cetățean, ca suferind în țara asta, nu s-a discutat decât în termenii binecunoscuți: amenințări, șantaj, cenzură, acuzații și calomnii. După cât am contribuit de-a lungul vieții, nu cred că ceream foarte mult. Un minim de respect. Am fost tratat cu unfriend, atât de către sistem, cât și de societatea civilă. Înțeleg că trebuie să alegem mereu ”calea cea bună”. Să mai las de la mine și să-mi accept condiția de generație de sacrificiu. Trebuie să fim mai buni... Dar de câte ori ar trebui să mă întorc tot eu ca să-mi îmbrățișez călăii și calomniatorii? De câte ori să întorc obrazul ca să-mi poată fi scuipat cu eleganță? Nu și de data asta. Poate data viitoare. Suspectez că vor mai avea nevoie de mine.

Ce s-a mai tăiat azi, domnule doctor?

Dan Pavel

luni, 12 mai 2025

Comparație

Pentru cine nu a trăit în Comunism, e bine de știut că nu se compară cu ceea ce trăim azi. 
 Anii 60-70 au fost perfecți, spuneau părinții noștri. De la traiul greu de la țară, lumea se muta la oraș, la bloc, cu baie în case, calorifere fierbinți, apă curentă, canalizare și tot confortul. Cinematografe, teatre, școli, universități, spitale noi etc. Industrializarea a permis tuturor să lucreze, indiferent în ce zonă locuiau și ce pregătire aveau. Dealtfel nici nu aveai voie să nu lucrezi, era caz penal. Mancare, tot ce vrei, băuturi și țigări străine, haine moderne, cosmetice, muzică bună, filme, tot. 
 Apoi au venit anii 80, acolo s-a stricat căruța, Statul exporta aproape tot ce se producea în țară, mâncarea și tot restul au dispărut treptat din magazine, apă caldă ciu-ciu, presiune la gaze foarte mică, se gătea doar noaptea când era presiunea ceva mai mare, iar de la ora 12 noaptea se oprea și curentul în marile orașe. Toată lumea avea lumânările pregătite. In case, iarna, 13 grade, aveam câte 2 treninguri pe noi, plus un halat din ăla gros, și căciulă pe cap. La școală, scriam cu mănușile în mâini, altfel degerai. In fine, chin. Se plătea datoria externă, dar nouă, populației, nu ni s-a spus nimic, trăiam așa, fără să știm de ce. În două cuvinte, ne chinuiam. 
 Din pct de vedere ideologic era totul clar. Erau niste reguli pe care le știa toată lumea, le respectai, bine, nu, n-ai avut noroc. Aveai soarta pecetluită, viața și cariera distruse definitiv, și tu, și familia ta. Dar știai regulile, și nicio clipa nu iti făceai speranțe că iți votezi tu Condcerea țării, Președintele etc. Ei se votau intre ei, la Congresele PCR, tu nu aveai niciun cuvânt de spus, era totul clar. Eu am votat doar o data, la un referendum pe tema - să spunem NU " bombii" cu neutroni. Bombii, că așa pronunța Ceaușescu. :)) 
 Acum însă situația e diferită, și mult mai gravă. Avem legi, dar nu le respectăm decât noi, prostimea, dar și dacă le respecți dar nu esti "cuminte politic", ți se aplică o lege a lor, inventată în funcție de caz, adaptată pt elementele "anarhice". 
 Ni se lasă impresia că ne votăm noi Conducera țarii? Că suntem noi suverani și stăpâni în țara noastră, cum spune Constituția? Aș, ne certăm ca proștii din 4 în 4 ani, 5 la Președinte, când totul de fapt e aranjat de te miri cine. Ba de Baronii Locali, cum era o data, ba de Băieții Deștepți, cum era altădată, ba de apucații de la UE, cum este acum, iar brațul puternic al Serviciilor e neobosit în toate perioadele electorale. Ni se pune sub nas o listă, aprobată de ei, votați bueeei, și haidi pa, la coteț cu voi. Scapă altul pe listă, neaprobat, cum a fost anul trecut, jale, război pe față, cu toate armele nedemocratice posibile și imposibile. 
 Cât privește confortul nostru, cu mâncarea ne-am lămurit, înainte nu le găseam, erau cozi imense pt orice aliment, azi mâncăm coloranți și arome chimice, căldura e prea scumpă, deci începem să ne îmbrăcăm mai gros în case, totul devine complicat, din rău în mai rău.
 Cum spuneam, înainte știai regulile, se juca corect, îți asumai riscuri imense dacă ieșeai din front, și erau foarte puțini cei care îndrăzneau. Acum însă politicienii ne trișează zi de zi, râd de noi cu aroganță, si își trăiesc huzurul pe spatele nostru, și ei, și urmașii lor.
 Aceasta e Romania azi, un simulacru de Democrație, un simulacru de Libertate.
Cristina DP

sâmbătă, 10 mai 2025

Te-ai născut liber.

Manifest pentru omul care și-a uitat puterea.
(sau: Ultimul adevăr spus înainte de liniște)

Te-ai născut liber.
Nu ți-ai dat acordul să fii mințit, crescut în frică, domesticit și transformat într-un cod de bare.
Dar ai fost. Cu blândețe. Cu educație. Cu grijă. Cu manuale, ștampile și zâmbete de plastic.
Ai învățat că nu tu decizi. Că trebuie să muncești, să taci, să respecți, să accepți.
Ai fost învățat să stai jos, să nu întrebi, să nu simți prea mult, să nu visezi prea mare.
Ți s-a spus ce e „bine”, ce e „adevărat”, ce e „normal”.
Și ai crezut. Ca noi toți.
Până când ceva, undeva în tine, a început să strige încet.
Și dacă tot ce știm… e o minciună?
Ce urmează e pentru acea voce.
Pentru tine, cel dinăuntru.
Pentru omul care simte că lumea nu e întreagă.
Pentru cel care vrea să-și amintească.

Am fost mințiți. Și am crezut.

De la primul cuvânt, chiar de la prima litera, silaba, ni s-a spus o poveste falsă.
Am fost învățați că suntem nimic:
urmașii sclavilor, ai maimuțelor, ai sălbaticilor.
Ni s-a smuls rădăcina și am fost plantați în nisip.
Ne-au rupt trecutul din mâini și ne-au vândut ruinele drept progres.
Dar dacă privești atent, vezi că fiecare generație cade mai jos.
În trup, în minte, în suflet.

Medicina?
Nu e despre vindecare.
E despre fidelizare.
Clienți, nu pacienți.
Pastilele nu sunt soluții, ci lanțuri lucioase.
Ni se dau proceduri, diagnostice și frici ambalate frumos,
dar cauzele adevărate ale bolilor rămân ascunse.
Pentru că sănătatea nu aduce profit.

Educația?
Nu e iluminare, ci dresaj.
Nu ne-au învățat să gândim, ci să repetăm.
Să credem, să nu punem întrebări.
Ne-au umplut mințile cu informații sterile
și ne-au golit inimile de adevăr.
Am ieșit din școli nu ca oameni liberi, ci ca soldăței obedienți.

Politica?
O piesă ieftină de teatru.
Păpuși care se ceartă pe scenă,
dar au același păpușar.
Ne lasă să alegem între două bice,
ca să simțim că suntem liberi,
când totul a fost deja decis – fără noi, împotriva noastră.

Mâncarea?
E otravă ambalată colorat.
Suntem hrăniți cu moarte lentă –
chimicale, zahăr, sinteze de laborator.
Ni se spune că e sănătos.
Dacă refuzi, ești nebun.
Adevărata hrană a fost înlocuită cu plastic comestibil.

Apa?
Nu mai e vie.
Apa adevărată, care vindecă și energizează,
a fost înlocuită cu lichid industrial,
plin de clor, fluor, metale grele.
O bem și ne mirăm că murim devreme.
Dar otrava zilnică nu se vede cu ochiul liber.

Casa?
O cutie.
De beton, electricitate și geometrie strâmbă.
Fără contact cu pământul.
Fără armonie cu natura.
O închisoare care zâmbește și îți promite „confort”.

Munca?
Nu e menire, ci sclavie cu orar fix.
Schimbăm viața pe supraviețuire.
Trudim pentru alții, pentru un salariu care nu ne ajunge,
pentru un vis care nu e al nostru.
Spunem că suntem liberi –
dar robul modern și-a uitat lanțurile.

Banii?
Hârtii magice născute din nimic.
Sunt creați din aer, dar noi ne sacrificăm viața pentru ei.
Cine controlează banii, controlează lumea.
Și noi alergăm, fără să întrebăm: pentru ce?

Religia?
Frica digitală.
Ne-au dat un Dumnezeu care cere frică, supunere și durere.
Ne-au interzis căutarea.
„Crede. Nu gândi.”
Și noi am ascultat.

Sexul?
A devenit tranzacție.
Dragostea – un mit de demult.
Relațiile – trocuri.
Nu ne mai unim. Ne folosim.
Consumăm oameni, apoi ne plângem că suntem goi.

Familia?
Distrusă.
Bărbatul – învins,
femeia – epuizată,
copilul – supravegheat, controlat, modelat.
Neamul s-a spart în indivizi cu suflete frânte și minți confuze.

Legea?
Nu e pentru noi.
Respectăm reguli scrise de alții,
pentru un sistem care se protejează pe sine, nu pe oameni.
Justiția e doar un instrument al puterii.
Când devii inutil, te aruncă.

Știința?
Caută fonduri, nu adevărul.
Cine strigă mai tare, primește grantul.
Adevărul? Se ascunde.
Inovațiile reale? Interzise.
Tot ce contrazice dogma, e cenzurat.

Pământul?
Nu știm ce e.
Ne-au spus că zburăm printr-un vid imens,
cu o viteză nebună.
Dar n-am văzut cu ochii noștri.
Tot ce „știm” – e filtrat prin ecrane.
Tot ce simțim – e ignorat.

Sensul vieții?
O glumă sinistră:
Învață. Muncește. Plătește. Mori.
Asta e oferta sistemului.
Sensul real nu ne-a fost cerut.
Ni s-au dat surogate: like-uri, carieră, seriale, frica de moarte.

Omul?
O ființă cu aripi tăiate.
Avem potențial infinit,
dar suntem ținuți în frică, rușine și pastile.
Școala ne-a domesticit.
Societatea ne-a învins.
Sistemul ne-a strivit.

Și sistemul?
Un lagăr cu pereți moi.
Oferă distracție, bonusuri, reduceri.
Dar încearcă să evadezi – și te zdrobește.
Spune adevărul – ești „extremist”.
Cere libertate – ești „amenințare”.

Aceasta nu e o teorie.
E viața noastră.
Un prezent în care
adevărul e crimă,
iar minciuna e normă.

Nu ne omoară cu gloanțe,
ci cu ignoranță.
Nu cu război,
ci cu înlocuirea realității.

Și dacă n-ai înțeles asta...
Nicio problemă.
Continuă să trăiești.
Cu lanțuri strălucitoare,
opinii permise,
o pensie decentă
și creierul scos din priză.

Chemare la trezire:

Dacă încă citești, înseamnă că ceva în tine s-a mișcat.
Poate o neliniște. Poate o furie. Poate o recunoaștere amară.
Nu ești singur. Și nu ești nebun.
Ești viu.
Și dacă ești viu, poți să deschizi ochii.
Poți să refuzi ceea ce nu ți se potrivește.
Poți să taci când toți strigă și să strigi când toți tac.
Poți să-ți iei puterea înapoi. Nu de la sistem, ci din tine.
Pentru că adevărul nu se dă.
Adevărul se asumă. Cu prețul comodității. Cu prețul confortului. Cu prețul unei vieți false.

Dar ce primești în schimb...
E viața ta. Adevărată. Nepermisă. Periculoasă.
Dar vie.

P.S. Dacă  citești asta....
                    Înseamnă că știi sa citești! 🥳🤣🤭

marți, 29 aprilie 2025

Superstaruri, show-uri exclusive și vibe unic la IntenCity Festival



Craiova se pregătește să pulseze pe ritmuri intense la cea de-a patra ediție a Festivalului IntenCity, care va avea loc în perioada 26-29 iunie 2025. 

Cu o producție vizuală impresionantă, scenotehnică de ultimă generație și un lineup care aduce împreună nume mari ale industriei muzicale internaționale, ediția din acest an se anunță explozivă.

Pe mainstage-ul de pe stadionul Ion Oblemenco vor urca staruri internaționale, voci care au făcut istorie în România, dar și talente în plină ascensiune: J Balvin, Bebe Rexha, G-Eazy, Timmy Trumpet, Paris Hilton, Tyga, Foster the People, Gianluca Vacchi, MEDUZA, B.U.G. Mafia, Cyril, Damian Drăghici & Brothers, Loredana & Friends, Henrique Camacho & Opera Română Craiova, Aaron Sevilla, HVMZA, Edward Maya, Chris Catena’s Rock City Tribe, Speak, Stefania, Nicole Cherry și ReMan.

Atmosfera va fi intensă și în Sala Polivalentă, care va vibra pe frecvențe electro, hip-hop, trap și live sessions alternative. 



La Sala Polivalentă, spațiul dedicat celor care caută beat-uri underground, sunete noi și seturi dinamice, sunt așteptați în acest an: Puya, Eran Hersh, Andrew Dum, Ian, Șatra B.E.N.Z., Nacho Bolognani, CTC, COJO Haos, MGL, Azteca, Erika Isac, Guess Who, NANE, Miss Martello, RAVA, Petre Stefan, Albert NBN, El Nino, Bad and Boujee, MGK666, Sami G, YNY Sebi, Ammo Avenue, Adrian Saguna b2b ARIAS, Lucille, Rareș, Amuly, SICKOTOY, Du Mad b2b Gorján, Andrew Maze, Almud, Crisko, HrisQ, Gabrian, Mr. Shtef, NSCDJ și DJ Tavy.

Ediția din 2025 a Festivalului IntenCity aduce activări speciale, un food court incitant, spații de relaxare, zone instagramabile pline de culoare și multe surprize. Destinație muzicală pentru zeci de mii de oameni din toate colțurile țării și nu numai, IntenCity este o experiență festivalieră unică și memorabilă.

Abonamentele pentru cele patru zile de festival pot fi achiziționate pe site-ul evenimentului https://bilete.craiovaintencity.ro, pe platforma https://iticket.ro/event/intencity și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă din Craiova. 

Prețul abonamentului Acces General este 600 de lei, iar cel VIP costă 1.200 de lei.

Mai multe informații:

Website: https://craiovaintencity.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/CraiovaIntenCity/

Instagram: https://www.instagram.com/intencity.festival/

YouTube: https://www.youtube.com/@intencityfestivalcraiova

TikTok: https://www.tiktok.com/@intencity.festival

Festivalul IntenCity este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.

duminică, 13 aprilie 2025

Reguli



1. Lumea este formată din leneși, care doresc să fie bogați fără să lucreze și proști, care sunt gata să lucreze fără să se îmbogățească.

2. Acum, când am învățat să zburăm prin aer ca păsările și să înotăm pe sub apă ca peștii, avem nevoie de încă un lucru: să învățăm să trăim pe pământ ca oamenii.

3. Ura este răzbunarea lașului pentru frica pe care a simțit-o.

4. Soțul ideal este acel bărbat, care consideră că are o soție ideală.

5. Dacă noi doi avem câte un măr și facem schimb de mere, atunci ambii vom avea în continuare câte un măr. Iar dacă eu am o idee, tu ai o idee, cu care facem schimb între noi, atunci fiecare va avea câte două idei.

6. Nu este periculos să fii sincer, mai ales dacă ești și prost.

7. Dansul este exprimarea verticală a unei dorințe orizontale.

8. Uneori trebuie să distrezi oamenii, pentru a-i distrage de la intenția de a vă spânzura.

9. Cel mai mare păcat în ceea ce privește atitudinea față de aproapele tău nu este ura, ci indiferența. Aceasta este adevărata culme a inumanității.

10. Femeile ghicesc îndată cu cine suntem gata să le înșelăm. Uneori, chiar înainte de a ne trece așa ceva prin cap.

11. Nu există femeie căreia să-i spui „la revedere" folosind mai puțin de 30 de cuvinte.

12. Este mai ușor să trăiești cu o femeie pasională decât cu una plictisitoare. Ce-i drept, ele sunt uneori strangulate, dar rareori sunt părăsite.

13. Alcoolul este anestezia, care permite tolerarea operației numită viață.

14. Oamenii care nu au sentimentul de percepere obiectivă a realității deseori îl numesc cinism.

15. Cel ce poate, face. Cel ce nu poate, îl învață pe altul.

16. Străduiți-vă să obțineți ceea ce iubiți. În caz contrar, va trebui să iubiți ceea ce ați primit.

17. Este plictisitor să îmbătrânești. Însă acesta este singurul mod prin care poți avea o viață lungă.

18. Unica lecție, pe care o putem extrage din istorie, constă în faptul că oamenii nu învață din istorie nimic.

19. Democrația este ca un balon, care atârnă deasupra voastră și vă determină să priviți în sus, în timp ce alții vă scotocesc prin buzunare.

20. Învățați să nu povestiți nimic nimănui. Doar atunci totul va fi bine.

21. Bunul-simț și hărnicia compensează lipsa talentului. Ați putea deveni geniul geniilor, dar, în schimb, vă ruinați prostește viața.

22. Rangurile și titlurile sunt acordate oamenilor, ale căror merite statul le consideră incontestabile, iar poporul acestei țări nu le cunoaște.

23. Reputația este o mască, pe care omul este nevoit să o poarte, precum pantalonii sau o jachetă.

24. Natura nu suportă pustietatea: acolo, unde oamenii nu știu adevărul, ei umplu golurile cu presupuneri.

25. Omul este ca o cărămidă: arzându-se, el devine mai puternic

sâmbătă, 12 aprilie 2025

Am ziduri...

Mă cheamă Anca și am ziduri ridicate între mine și lume, 
unele au ferestre,
altele au uși sau nimic,
nu mă simt datoare să dau cheia nimănui care ar putea intra încălțat sau murdar, 
nu clipesc în soare și privesc fix în ochii celor care 
par că știu totul despre mine,
vântul de azi m’a impresionat mai tare decât opiniile inutile,
într’o zi  ne vor rămâne averile în dulapuri de când ne credeam nemuritori și țineam degetele desfăcute ca să prindem tot,
fără să ne amintim că nu poți bea direct din șuvoiul apei 
ci doar cu mâna căluș, 
stau des și mă uit în gol știind că goana nu e bună nici când ți se oprește răsuflarea și clipele devin tot ce mai ai.

Anca N.

vineri, 11 aprilie 2025

5 pași

Un proverb japonez spune că există 10 pași care despart un bărbat și o femeie.  Pentru a fi împreună, fiecare trebuie să facă 5 pași: 
 Credinţă, 
 Speranţă, 
 Empatie, 
 Dragoste 
 si Intelegere.. 

 Doar acești 5 pași și nu un pas mai mult.  Dacă faci cei 5 pași ai tăi și partenerul tău nu, nu te vei întâlni.  Va trebui să faci încă un pas înainte.  Apoi din nou.  Și de asemenea... Și așa toată viața mea.  Deci trebuie să faci 5 pași și să te oprești. 
 
 Ultimul pas, „înțelegerea”, este cel mai dificil.  De multe ori nu reușim să facem chiar acest pas.  Amintește-ți, când o relație aparent puternică se rupe, dăm vina pe cealaltă persoană pentru lipsa iubirii?  Nu. 
 Noi spunem -- el/ea NU MĂ ÎNȚELEGE...

 Toată lumea trebuie să facă DOAR CINCI pași...

luni, 7 aprilie 2025

„Cavalleria Rusticana” și „Pagliacci” – la Opera Craiova



În această săptămână, iubitorii muzicii sunt invitați la un spectacol liric de referință al Operei Române Craiova care reunește două dintre cele mai îndrăgite titluri ale verismului italian: „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo. 
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar. De la dramatismul rural sicilian din „Cavalleria Rusticana” până la lumea teatrului ambulant din „Pagliacci”, publicul este invitat să trăiască o seară plină de pasiuni intense și să se bucure de forța emoțională a muzicii.



Sub bagheta maestrului Dumitru Cârciumaru, spectatorii îi vor asculta în „Cavalleria Rusticana” pe soliștii Licia Toscano (Santuzza), Rodica Dinișoară (Lola), David Baños (Turiddu), Ioan Cherata (Alfio), Mihaela Popa (Mamma Lucia). În „Pagliacci”, sub conducerea muzicală a maestrului Alessandro Tirotta, vor da viață personajelor David Baños (Canio), Renata Vari (Nedda), Armando Piña (Tonio), Petrișor Efrem (Beppe), Cristian Fofucă (Silvio), Say Ufuk Gengis (Un țăran), alături de Orchestra și Corul Operei Române Craiova.

Biletele sunt disponibile online:

https://iticket.ro/event/cavalleria-rusticana-pagliacci

și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

În luna aprilie, tot pe scena Cercului Militar, Opera Română Craiova va prezenta opereta „Văduva Veselă” de Franz Lehár (sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 19.00). La cele două evenimente sunt așteptați atât melomanii experimentați, cât și cei care doresc să descopere frumusețea operei și operetei.

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local al Municipiului Craiova.

vineri, 28 martie 2025

Câte ceva despre Reed Diffuser



Reed Diffusers de la Aroma Land - sau mai bine zis difuzoarele de parfum cu bețișoare - sunt o alegere populară pentru persoanele care preferă o parfumare constantă care transformă orice cameră într-un spațiu primitor și parfumat.

Difuzoarele Aroma Land, produse în India și Italia, asigură o parfumare continuă a încăperilor, elimină mirosurile neplăcute şi în acelaşi timp îmbunătățesc calitatea aerului din încăpere.

Efectele aromaterapiei sunt binecunoscute și folosind aceste difuzoare veţi scăpa de mirosurile neplăcute. Se cunoaşte ca fiecare aromă are beneficiile sale și este preferată şi recomandata în anumite momente. Eu am ales şi testat lavanda care te ajuta să dormi mai bine şi să te relaxezi aşa încât pentru o perioadă destul de lungă de timp am mutat câmpul cu lavanda la mine în dormitor.




Reed diffuser-ele sunt o alternativă elegantă și sigură la lumânările parfumate sau odorizantele electrice. Acestea nu necesită flacără, curent electric sau baterii, ceea ce înseamnă zero riscuri, zero întreținere deci nu mai pretinde alte cheltuieli ulterioare.

Difuzoarele cu bețișoare de la Aroma Land vin cu următoarele avantaje:

- Tester pe ambalaj – cutia are un mic tester în partea dreaptă sus, ceea ce permite testarea aromei fără a desface produsul.
- Sticlă colorată și elegantă – contribuie vizual la aspectul estetic al camerei.
- Bețișoare din fibră de mătase – asigură o absorbție eficientă și o difuzare uniformă a aromelor.

Un odorizant cu bețișoare poate fi amplasat cu succes în:

- Living
- Dormitor
- Baie
- Hol
- Birou
- Spații de relaxare

Este important totuși să evitați zonele cu lumină directă, surse de căldură sau curenți de aer puternici – acestea pot accelera evaporarea parfumului.

Durata de viață a unui astfel de odorizant de camera variază între câteva săptămâni și câteva luni, în funcție de:
- Numărul de bețișoare folosite
- Mărimea spațiului
- Temperatură și ventilație
- Tipul parfumului

Consumul parfumului şi perioada de parfumare depinde de mărimea difuzorului, ventilaţie, număr de beţişoare şi temperatura din spaţiul în care este pus reed diffuserul

Pe măsură ce bețișoarele se impregnează complet cu parfum, e posibil să simțiți că mirosul începe să scadă în intensitate. Soluția este simplă: întoarceți bețișoarele cu partea uscată în lichid. Acest gest reîmprospătează difuzia parfumului și prelungește efectul produsului.


Te invităm se descoperi secretele difuzoarelor cu bețișoare și cum se utilizează reed diffuserele chiar de la Nidhi, parfumierul din India cu care Aroma Land colaborează de multă vreme.




În concluzie orice Reed Diffuser este o alegere bună pentru cei care doresc să îşi petreacă ziua într-un mediu plăcut mirositor fără a face investiţii mari.

joi, 27 martie 2025

Un nou restaurant s-a deschis la Craiova: Le Grand Bouffet Craiova



În Craiova nu am întâlnit până acum restaurante de tip All You Can Eat dar am aflat că pe 2 martie s-a deschis un local unde poți savura o varietate de mâncăruri într-un stil tipic bufet.

Acest restaurant se găseşte pe strada Făgăraș nr. 6C şi poartă numele: Le Grand Bouffet Craiova.

Conceptul „all you can eat” l-am întâlnit prima dată pe centura Budapestei când mă întorceam dintr-o excursie cu autocarul cu vreo 10 de ani în urmă unde la un preţ destul de modic am servit mâncăruri tradiţionale ungureşti "cu burta".

Amuzant a fost faptul că peste tot erau postate afişe în diverse limbi printre care şi în limba romana în care clienţii erau informaţi că dacă nu au reuşit să mănânce tot pot lua şi la pachet.

Acest concept de restaurant oferă clienţilor o experiență culinară diversă, la prețuri accesibile, unde pot gusta dintr-o gamă largă de preparate plecând de la meniuri tradiţionale româneşti în cazul restaurantului din Craiova sau un meniu format din salate, peste sau fructe de mare.


Restaurantul are o suprafaţă generoasă având o capacitate de 250 de locuri, locul fiind recomandat şi pentru organizarea de evenimente private sau pentru a găzdui un număr mare de persoane într-o atmosferă plăcută.

Noi am fost sâmbăta seara şi erau foarte multe familii cu copii micuţi care după ce au mâncat se jucau în incinta respectiva foarte relaxaţi, am avut şi program muzical inclusiv de dans pe muzică live.

În intervalul de prânz (între 11:00 și 14:30),  la preţul de 49 de lei de persoană, poți alege orice meniu dintre nenumăratele feluri de mâncare și primești o sticlă de apă plată în acest preţ.

La cină (între 19:00 și 23:30), prețul este de 79 de lei, iar în plus față de cele felurile de mâncare disponibile, primești o sticlă de apă plată și un pahar de prosecco.

Meniul include atât preparate din bucătăria tradițională inclusiv ciorbe, la masa de prânz, cât și meniuri sau feluri de mâncare aparţinând altor culturi fiind destul de variat fiind format din abundenţă fructe de mare și pește și o gamă largă de preparate de carne, salate și mâncăruri gătite pentru cei care nu agreează preparatele pe bază de pește sau fructe de mare.

După cum am spus la început aici se pot organiza şi evenimente private inclusiv nunţi sau botezuri.

Dacă v-am stârnit curiozitatea puteţi încerca aceste meniuri oricând şi în mod cert aici veţi găsi ceva pe placul vostru.

Ce cred eu ! Ceva despre viață și sacrificiu.


Uneori, oamenii aleg să creadă ,doar ceea ce le confirmă convingerile sau prejudecățile, fără să fie deschiși și la perspectiva celuilalt. 
În astfel de situații, e inutil să încerci să le explici adevărul – cine vrea cu adevărat să înțeleagă, va întreba și va asculta. 
Restul... rămân prizonieri ai propriilor interpretări.
Asta este si filozofia mea ,este ,chiar inutil sa ti consumi energia cu oameni care nu te inteleg si isi urmaresc meschin  ,numai binele lor personal,  chiar ,daca calca ,   si pe cadavre !
Va veni o zi când le vom mulțumi acelor oameni care ne-au apăsat butoanele, si ne- au provocat rănit de-a lungul timpului.
Nu este vorba despre a le mulțumi pentru că ne-au rănit, evident, ci de a le mulțumi pentru faptul că ne-au ajutat să vedem ce anume din interiorul nostru încă nu este vindecat.
De asemenea, ei ne ajută să știm când am învățat lecția – și asta se întâmplă atunci când spunem: „Gata! Am terminat cu chestia asta. Nu mai permit așa ceva”.
Indiferent că sunt oameni care ne-au respins, care ne-au abandonat, care ne-au înșelat, care ne-au folosit în diverse feluri, atunci când ne vom vindeca traumele interioare vom constata că nu vom mai atrage astfel de persoane.
Toți acei oameni au fost niște profesori pentru noi.
Ne-au făcut să înțelegem că nu e „vina” lor pentru ce s-a întâmplat, ci e responsabilitatea noastră că i-am primit în viața noastră .
 Ei „ne-au făcut” ce le-am permis noi să ne facă.
Dacă nu i-am fi primit în viața noastră, dacă nu i-am fi păstrat în viața noastră, nu ne-ar fi făcut nimic.Dacă nu-ți place ce vezi în viața ta, nu încerca să manipulezi lucrurile în exterior, ci mergi în interiorul tău și vezi ce anume ai de rezolvat acolo.
Nu spune: „Aș vrea să nu mai existe acesti oameni în viața mea.
Nu știu cum dau numai peste ei!”, ci spune: „Ce anume din mine atrage aceste persoane?
 Ce anume din mine mă face să-i primesc în viața mea pe acești oameni? De multe ori, ne concentrăm pe a blama pe cei care ne-au rănit, dar adevărata putere vine din introspecție și din vindecarea propriilor vulnerabilități.
Cum arată relațiile după vindecare? 
Odată ce cineva învață lecția, nu doar că nu mai atrage aceleași tipare toxice, dar începe să stabilească relații mai sănătoase, bazate pe respect și autenticitate.
Procesul nu este despre vinovăție, ci despre conștientizare. 
Unii oameni ar putea interpreta mesajul ca pe o autoînvinovățire („Eu sunt de vină că am atras astfel de persoane”). 
Nu este vorba despre vină, ci despre puterea de a schimba lucrurile prin conștientizare și alegeri diferite.Acest proces nu înseamnă neapărat împăcarea cu acei oameni, ci eliberarea de resentimente și acceptarea lecției si a vietii asa cum rste de fapt dar dupa ce te ai lovit si te doare !
Este f greu la batrinete devii vulnerabil o jucarie in mina unor hulpavi Da,
Da, nu înflorești, când îmbătrânești, bătrânețea nu are niciun farmec, vă spun eu ,te tirasti ca un vierme si trebuie sa te feresti de toti sa nu te striveasca !
Vine o zi ,în care realizezi că ai trăit mai mult pentru alții și ai uitat să trăiești pentru tine. Că ai renunțat la tine, din dragoste și generozitate, dorindu-ți să-i vezi pe alții fericiți.
Uneori ajungi să faci atâtea compromisuri, încât îți pierzi propria identitate. Nu mai trăiești după placul tău și nu mai pui nevoile tale pe primul loc. Nu mai trăiești viața ta, ci trăiești viața altora.
Și vine o zi, în care realizezi că tot ce ai făcut a fost degeaba, pentru că ceilalți nu au apreciat nimic din ceea ce ai făcut pentru ei. Se poartă ,cu tine ,de parcă ai fi un nimeni ,căruia nu îi datorează nimic, nici măcar respect și considerație. În egoismul lor, au fost prea orbi ca să vadă că tu ai sacrificat și ai renunțat la ceea ce erai, de dragul lor.Da asta i batrinetea toti asteapta sa te duca la groapa !

sâmbătă, 22 martie 2025

De Ziua Poeziei, o poveste mică. De viață....



Doar Ana  - Camelia Radulian

Ana era mai degrabă urâtă, n-aș spune slută, dar avea 
o figură banală și-un fel de 
fire uscată
nu râdea niciodată, 
ba mint, uneori mai zâmbea
când vedea -habar n-am ce- 
poate un fel de adânc
 în sinea sa, 
poate copiii altora sau altceva,
n-o să știu; oricum, 
te trezeai într-un târziu 
cu ea, că zâmbea. Stâlcit și firav. 
Da,
Ana era o făptură ciudată. Tristă ca o picătură de apă. 
Un fel de pată
măruntă, sâcâitoare, pe un șervet de mătase,
un fel de frig care intră
pe sub frigul din case.

N-avusese niciodată bărbat, doar un amant amărât, 
cândva,
foarte demult, foarte așa... 
cum să spun, însurat și sărac
un pic filosof, un pic posac. 
Nici n-o iubise cu-adevărat;
se folosea de ea și pleca. Era bărbat...
Maică-sa, mda,
poate- avusese dreptate când îi striga
''ieși din casă, stricato, ai ajuns o cățea!''

Oricum, a trecut, maică-sa a plecat
 într-o zi, 
s-a dus undeva foarte sus
foarte departe și foarte demult.... 
dar știi? -încă-i vorbea
în serile lungi, de apăsare grena (căci Ana numai pe ea o avea)
și parcă 
n-o mai certa. N-o mai hulea. 

''Mama mea'' tot șoptea Ana
când se visa
 iar copil, și în vis tremura,
fiindcă în amintiri avea pielea plesnită 
nu pe genunchi, 
ci pe tâmplă, 
așa cum se-ntâmplă 
atunci când ești îmbrâncit și dai cu capul de-o stâncă.

(Aiurea, în casă nu sunt niciodată stânci, 
poate doar așa i s-a părut atunci).
Și în visul ei, taică-su încă bea 
pe balcon 
și Ana scotea
de sub coșul de rufe 
o scrisoare ascunsă
cu litere strâmbe, tremurate, cam unsă
în care ea, Ana, îi scrisese lui Dumnezeu
''te rog eu, Doamne, din sufletul meu,
fă-l pe tata să nu mă mai bată
și pe mama să mă iubească un pic, 
măcar o dată, 
iar dacă nu,
dă-mi Doamne și mie un vagon întreg 
cu ciocolată!...''

Ea era doar Ana, o biată fată.
Așa că Dumnezeu... nu i-a trimis răspuns niciodată.

joi, 20 martie 2025

Dedicat tuturor mamelor din lume!!!❤️

La 4 ani – Mama ştie tot.
La 8 ani – Mama ştie multe.
La 12 ani – Mama nu ştie tot.
La 14 ani – Mama mea nu ştie nimic.
La 16 ani – Mama mea ? Ce ştie ea ?
La 18 ani – Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii.

La 25 de ani – Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta.
La 35 de ani – Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama.
La 45 de ani – Precis ca Mama poate să mă îndrume.
La 55 de ani – Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?
La 65 de ani – De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama.😥😥😥