Păpușa

La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin, atunci când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că și-a pierdut păpușa iubită. Împreună cu Kafka – au căutat păpușa, dar fără succes.

 Kafka i-a spus să-l aștepte tot acolo a doua zi și vor căuta din nou păpușa. Au căutat și a doua zi, dar n-au găsit-o, și-atunci Kafka i-a dăruit fetiței o notiță „scrisă” de păpușă în care se spunea:„Te rog, să nu plângi. Am plecat într-o excursie, să văd lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele.”

 Astfel, a apărut povestea care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.

 În timpul întâlnirilor Kafka îi citea notițele păpușii care descriau aventurile și „pălăvrăgeala păpușii” pe care fetița le considera fermecătoare.

 În sfârșit, Kafka a returnat păpușa (cumpărată din Berlin).

„Dar nu arată deloc ca păpușa mea,”- a spus fetița.

 Kafka i-a dat încă o scrisoare în care păpușa scria: „Călătoriile mele m-au schimbat, dragă prietenă.” Fetiță a îmbrățișat păpușă cea nouă și a adus-o acasă fericită…

Un an mai târziu, Kafka a murit.

 Mulți ani mai târziu, fetița deja adultă a găsit o scrisorică înăuntrul păpușii. Era semnată de Kafka, care scria:

 „Tot ce iubești, probabil se va pierde, dar în cele din urmă, iubirea se va întoarce într-un alt mod.”

---------------------------------------------------

 Îmbrățișează schimbarea. Este inevitabil pentru creștere. Împreună putem transforma durerea în uimire și iubire, dar depinde de noi să creăm conștient și intenționat acea conexiune.

Viața

Robert De Niro a spus: „Nu toată lumea pe care o vrei în viața ta te vrea în viața ei. Așa că nu te epuiza încercând să arăți bine sau să le faci favoruri atunci când lor chiar nu le pasă dacă ești acolo sau nu. Concentrează-ți energia pe cei care îți apreciază cu adevărat prezența și te apreciază pentru ceea ce ești. Viața este prea scurtă pentru a investi timp și efort în oameni care nu îți corespund. Înconjoară-te de cei care te fac să te simți valoros și care te susțin la fiecare pas.”

CELE 4 LEGI ALE VIEȚII.

Prima spune:

"Persoana care vine in viata noastra, este persoana potrivita"; adica nimeni nu vine in viata noastra din intamplare, toti oamenii din jurul nostru, care interactioneaza cu noi, sunt acolo pentru ceva, care sa ne faca sa invatam si sa mergem mai departe in orice situatie.

A doua lege spune:

"Ceea ce se întâmplă este singurul lucru care s-ar fi putut întâmpla. "Nimic, dar nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră nu putea fi altfel. Nici măcar cel mai mic detaliu.

Nu există "dacă aș fi făcut așa ceva, altceva s-ar fi întâmplat.. ". Nu. Ce s-a întâmplat a fost singurul lucru care se putea întâmpla și trebuia să fie așa pentru noi să învățăm lecția și să mergem mai departe. Fiecare situație care ni se întâmplă în viață este perfectă, chiar dacă mintea și ego-ul nostru rezistă și refuză să accepte asta.

Al treilea spune:

"Oricând începe este momentul potrivit. "Totul începe la momentul potrivit, nu mai devreme sau mai târziu. Când suntem pregătiți să înceapă ceva nou în viața noastră, atunci va începe.

Și al patrulea și ultimul: "Când ceva se termină, se termină. Pur și simplu. Dacă ceva s-a terminat în viața noastră, este pentru evoluția noastră, deci este mai bine să-l lăsăm, să mergem mai departe și să mergem înainte deja îmbogățiți cu acea experiență.*

Despre prietenie, cu dragoste

“Vechii greci nu aveau zei ai prieteniei, deşi aveau cultul prieteniei. Cum s-ar putea explica asta? Zeii şi zeiţele sunt plini de capricii, geloşi, impulsivi, mânioşi, îşi abandonează protejaţii, lovesc, îi folosesc pe oameni în propriul interes, îi înalţă şi îi coboară după bunul plac. Nu te poţi încrede în ei, nu te poţi bizui pe ajutorul lor, chiar când sunt de partea ta. Dacă în vechiul cer grecesc prietenia nu are un zeu, asta se întâmplă pentru că ea este deasupra capriciilor şi mâniilor, desupra dorinţelor hulpave, a răsplăţii şi a răzbunării. Nu există un zeu al prieteniei pentru că zeii nu sunt destul de senini ca s-o patroneze, nu se ridică la înălţimea ei.

Dintre cele trei feluri de prietenie pe care le numeşte Aristotel – prietenia din necesitate, cea din plăcere şi cea „perfectă, a oamenilor [...] care-şi doresc unul altuia binele“, numai cea din urmă merită numele de prietenie şi rezistă. Să doreşti binele pentru altcineva înseamnă, în acest din urmă caz, să-l doreşti, totodată, pentru tine.

Pe măsură ce nisipul se adună în cupa de jos, întoarsă spre pământ, a clepsidrei vieţii, şi omul nu mai aşteaptă nimic de la tumultul mişcător din cupa ei superioară, prietenia preţuieşte mai mult decât dragostea. Prietenia e refugiu, e odihnă, dragostea e câmp de luptă. (De altfel unica şansă a dragostei care s-ar dori salvată ar fi să se transforme în prietenie şi să iasă de sub capriciile Afroditei şi ale invidiei zeilor.)

Prietenia nu te face să suferi. Dacă te face să suferi, nu e prietenie.

Prietenia nu există fără reciprocitate şi fără egalitate, indiferent de valoarea, vârsta, sexul sau calităţile fiecăruia dintre prieteni. În momentul în care unul se simte deasupra celuilalt nu mai există prietenie.

Din prietenie nu poţi fi dat afară. Prieteniei nu i se desface contractul de muncă.

Prietenia nu poate fi întreruptă sau ruptă. Dacă o rupi, recunoşti că n-a existat prietenie.

Prietenia nu e fără sinceritate deplină: nu ascunzi păreri despre oamenii din jur, despre ceea ce trăieşti tu şi nici despre prietenul tău. Dacă eşti nevoit să ascunzi ceva, nu e prietenie. Dar nici nu trebuie să te simţi obligat să spui „verde-n faţă“ totul.

Prietenia e pe viaţă. Dacă s-a terminat, s-a terminat viaţa, şi nici chiar asta nu opreşte prietenia. Ea continuă atâta timp cât măcar unul dintre cei doi mai trăieşte şi trece apoi de la sine, ca la vechii greci, în poveste.

Prietenia nu poate fi interzisă. Dacă se întâmplă aşa, nu e prietenie, e ierarhie sau administraţie.

Prietenia are dreptul la cuvânt. Dacă i se ia acest drept, nu e prietenie.

 Prietenia e ca mierea: nu expiră şi nu are termen de garanţie. Dacă expiră, e marfă contrafăcută.

Te bucuri întotdeauna când îţi revezi un prieten, după orice interval de timp: minute, ore sau ani. Dacă nu te bucuri, nu e prietenie.

Prietenia nu suspendă judecata, dar e în afara judecăţii, creditul acordat prietenului e nelimitat.

 Umorul în prietenie, la fel ca în viaţă, nu e exclus. Dar nici condiţie sine qua non.

 Nu te împiedici de detalii ale trupului sau de gesturile celuilalt sau de defectele lui fizice, în prietenie. Dacă ajung să te irite, nu e prietenie, e căsnicie.

 Prietenia are caracteristici, nu reguli. Aşadar nu poate avea nici nereguli.

Prietenia nu seamănă cu zeii, seamănă cu Dumnezeu. Înţelege totul fără explicaţii. Dacă explicaţia apare, ea nu e pentru a explica, ci pentru a desfăta.

 Se poate greşi în viaţă. Asta nu tulbură prietenia care e dincolo de greşeală şi iertare.

 Prietenia e mai de preţ decât dragostea.

 Are toate aceste însuşiri, dacă e prietenie. Dacă nu le are, nu e prietenie. E, poate, dragoste.

 Prietenia adevărată se salvează. Dacă se pierde pentru totdeauna, nu e prietenie.”

Ioana Parvulescu

Singurătatea

"La o anumită varsta începi să-ți dai seama cît eşti de singur în lume ca om sau ca individ. 

În realitate, nu există nici rude, nici prieteni cu care să poți fi într-o adevărată şi desăvîrşită comuniune sufletească. Trebuie să înțelegi că menirea omului este să ducă singur o viață solitară...

Slăbiciunea şi nevoile vieții te fac să-ți închipui că înțelegi pe alții, că iubesti şi eşti iubit şi înțeles. Eroare grea, despre a cărei realitate începi să-ți dai seama tocmai în clipele cînd singurătatea, majestuoasă şi divină, te copleşeşte mai crîncen..."

Liviu Rebreanu

Nu există limite, există obstacole

Jackie Chan povestește că: Bruce Lee îl făcea să alerge 3 mile pe zi, într-un ritm bun. Alergam cele 3 mile în 21 sau 22 de minute. Puțin sub 8 minute pe milă (notă: când Lee alerga singur în 1968, își îmbunătățea timpul la 6 minute și jumătate pe milă). Într-o dimineață, mi-a spus: „Alergăm 5 mile”. A mai spus: „Când vom ajunge la 3, vom schimba viteza, vor fi doar încă 2 și vei reuși”. Am spus: „Ok, nu contează, o să fac asta”. Așa că am ajuns la a treia milă, am început a patra și timp de 3 minute m-am simțit bine, dar apoi m-am obosit foarte tare. Eram obosit, inima îmi bătea puternic, nu mai puteam și i-am spus: „Bruce, dacă continui să alerg... voi face un infarct și voi muri”. El a spus: „Atunci mori”. Acest lucru m-a înfuriat atât de tare încât am ajuns să alerg toate cele 5 mile. După un timp, am mers să fac un duș și am vrut să-i vorbesc despre ce s-a întâmplat și i-am spus: „De ce ai spus asta?”. El a spus: „Pentru că ar fi mai bine să mori. Serios, dacă îți pui mereu limite la ceea ce poți face, fizic sau mental sau orice altceva, acele limite se vor extinde în restul vieții tale. Vor invada munca ta, moralitatea ta și tot ceea ce ești. Nu există limite, există obstacole, dar nu trebuie să te oprească, trebuie să le depășești. Dacă te ucide, te ucide. Un om trebuie întotdeauna să-și depășească nivelul”.

Ce a scris Ileana Vulpescu la 80 de ani...

„La 80 de ani, cum nu mă pregătesc de grădiniţă, am tras şi aceste concluzii despre lumea-n care trăim.

Pământul, socot, este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii.

Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi s-a dat viaţă, atunci s-o trăiesc.

Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrînsă. Oricum, altă viaţă nu mi-aş dori.

Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei.

Am trăit pînă la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi, din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de nepoţei ai Kominternului. Bine, un bine pentru toată lumea, n-a fost niciodată-n România şi nicăieri pe Pămînt.

Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului şi blenoragiei.

Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire.

Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă.

La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul.

Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de rîs şi de plîns.

Ce fac eu ? Mă uit cum fuge timpul.

Viaţa m-a-nvăţat să rîd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile.

Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris.

N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cît se poate de banală, deşi n-am trăit-o-n dorul lelii.

La 80 de ani, le urez tuturor (şi mai ales celor tineri) să-şi întărească vîrtos cocoaşa, să-şi poarte cu demnitate crucea şi să se bucure de fiecare clipă ca şi cînd ar fi ultima."

MEMORIE CULTURALA - ANTON PAVLOVICI CEHOV

Se împlinesc 120 de ani de la moartea celebrului scriitor rus Anton Pavlovici Cehov ( 17/29 ianuarie 1860- 15 iulie 1904) 

Când a fost întrebat scriitorul rus Anton Cehov despre natura societăților eșuate, el a răspuns: 

“În societățile eșuate, există o mie de proști pentru fiecare minte de succes și o mie de cuvinte stângace pentru fiecare cuvânt conștient. Cei mai mulți sunt mereu proști. Dacă vedeți subiecte banale în fruntea discuțiilor într-o societate și oamenii banali intră în centrul atenției, atunci vorbiți despre o societate foarte eșuată. De exemplu, milioane de oameni dansează și repetă cântece și cuvinte fără sens, iar persoana care a scris melodia devine celebră, cunoscută și iubită. Chiar și oamenii au propria lor opinie în materie de societate și viață. Cât despre scriitori și autori, nimeni nu-i cunoaște și nimeni nu le dă valoare sau greutate. Celor mai mulți oameni le plac meschinăriile și amorțeala. Cineva care ne droghează ca să ne pierdem mințile, iar cineva care ne face să râdem cu proștii, este mai bun decât cineva care ne trezește la realitate și ne rănește spunând adevărul. 

Prin urmare democrația nu este potrivită societăților ignorante, deoarece majoritatea ignorantă le va decide soarta. 

Sociologie globală.”

Murim... ca mâine

Murim... ca mâine - Magda Isanos

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri și de ploi,

cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot așa o să se plece,

mirată, peste apa care trece –

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viața e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare nențeles

și trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori și nu zâmbim,

noi, care-așa de repede murim.

E mai bine să fii singură, decât nefericită cu cineva.

Se spune că Marilyn Monroe, cu franchețea ei încântătoare, i-a spus odată lui Einstein:

,,Noi doi am putea avea un copil. Ar ieși frumos ca mine și deștept ca tine".

La care, părintele relativității, i-ar fi răspuns: ,,Ba mai repede cred că ar ieși cu frumusețea mea și inteligența ta."

Atunci încă nu se știa (testele s-au făcut mai tarziu), că IQ-ul pe care-l avea Marilyn Monroe era de 165, cinci puncte peste cel al "celui mai mare geniu al tuturor timpurilor".

Marilyn Monroe ( Norma Jeane Baker, 1926-1962) era o mare cititoare. Avea în casa o bibliotecă cu  vreo mie de cărți și își petrececea multe ore citind opere literare, poezie, teatru, filozofie. Spiritul ei, pe lângă o mare dorință  de a trăi, avea o imensă curiozitate și o nestăpânită foame de cunoaștere.

Acestea sunt unele dintre minunatele citate, ale acestei incredibile femei:

,,Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat e ca sunt femeie.

Toate femeile așa ar trebui să simtă."

,,Câinii nu mușcă. Oamenii da."

,,Nu mă simt ca o primăvara. Mă simt ca o toamnă fierbinte de culoare roșie."

,,Râzi când ești trist. Să plângi e prea ușor."

,,Nimeni nu mi-a zis că eram frumoasă când eram copil. Tuturor copiilor ar trebui să li se spună că sunt frumoși, chiar dacă nu sunt."

,,E mai bine să fii singură, decât nefericită cu cineva."

,,Imperfecțiunea e frumusețe și nebunia genialitate. E mai bine să faci pe ridicolul decât să fii plictisitor."

,,Dezamăgirile te fac să-ți deschizi ochii și să-ți închizi inima."

,,Sunt o fată mică într-o lume mare încercând să găsească pe cineva pe care să-l iubească."

,,Nu am părăsit niciodată pe cineva în care am crezut."

,,Niciodată nu am înșelat pe nimeni. Uneori i-am lăsat pe bărbați să se înșele singuri."

,,Dacă aș fi urmat toate regulile, nu aș fi ajuns nicăieri."

,,E mai ușor să iubești un om decât să trăiești cu el."

,,Nu pleca capul, ține fruntea sus și zâmbește, pentru că viața e un lucru frumos și ai multe motive pentru care să zâmbești."

AM FOST COPILUL ANALOG, ACUM SUNT ADULTUL DIGITAL

 

Ei ne numesc „Bătrânii”, Generația X... 

Ne-am născut în anii 70-80. 

Am crescut în anii 80 și 90. 

Am studiat în anii 80-90. 

Am ieșit împreună în anii 80-90. 

Ne-am căsătorit și am descoperit lumea în anii 80-90. 

Ne-am aventurat în anii 80 și 90. 

Ne-am stabilizat în anii 2000. 

Am devenit mai înțelepți în 2010. 

Și trecem cu fermitate dincolo de 2020. 

Se pare că trăim câteva decenii DOUA secole diferite DOUA milenii separate 

Am trecut de la apelarea telefonică a unui operator de distanță lungă la apeluri video oriunde în lume. 

Am trecut de la diapozitive la YouTube, de la discuri de vinil la muzică online, de la scrisori de mână la e-mailuri și WhatsApp. De la radio de jocuri în direct, la televizor alb-negru, la televizor color și apoi la TV 3D HD. Am fost la magazinul video și acum mă uit la Netflix. 

Am fost familiarizați cu primele computere, carduri perforate, dischete și acum avem gigabytes și megabytes pe smartphone-urile noastre. Purtăm pantaloni scurți de-a lungul copilăriei și apoi pantaloni, oxfords, flares, cochilii întregi și blugi. Am evitat paralizia infantilă, meningita, poliomielita, tuberculoza, gripa porcină și COVID-19. Odinioară mergeam cu role, triciclete, biciclete, mopede, mașini pe benzină sau diesel și acum conducem hibride sau electrice. Da, am trecut prin multe, dar ce viață am avut! Ne-ar putea descrie drept „exemplari”, oameni născuți în această lume a anilor 1950-1980, care au avut copilărie analogă și adulți digitali. 

Ne spunem: „Am văzut totul”! Generația noastră a experimentat și a asistat literalmente la mai mult decât oricine altcineva în toate dimensiunile vieții. Generația noastră s-a adaptat literalmente la „SCHIMBARE”. Un mare aplauze tuturor membrilor unei generații cu totul speciale, care va fi UNICA!

De ce a fost ucis Socrate?

Socrate, cel mai mare filozof al tuturor timpurilor, a fost de fapt cel mai urât om din Atena. A fost acuzat de cruzime și corupție a tinerilor. Curtea populară, Eliea, l-a condamnat la moarte: iar Socrate, una dintre cele mai strălucite minți din istorie, a murit bând cucută.

Dar de ce toate astea? Se pare că Socrate nu făcea nimic periculos. Pur și simplu punea întrebări, vorbea cu oricine: cu nobili, cu cetățeni de rând, cu tineri. Dar întrebările lui, în franchețea lor, în simplitatea lor au demolat certitudinile interlocutorilor săi, forțându-i să se confrunte cu golul propriilor certitudini, cu inconsecvența raționamentului lor.

El ne-a învățat să ne îndoim.

Socrate era un personaj prea incomod cu îndoielile pe care le inocula.

A avut îndrăzneala de a demasca politicienii corupți și profesorii falși care susțin adevăruri false și cunoștințe false.

Pentru aceasta a fost condamnat la moarte. Era o amenințare la adresa status quo-ului, un pericol care trebuia eliminat.

În timpul procesului, Socrate nu a vrut să se pocăiască sau să cerșească milă. De asemenea, a refuzat să fie asistat de un vorbitor. Inteligența este incomodă, asta ne învață procesul împotriva lui Socrate. Masele vor iluzii și nu adevăruri; vor să fie linguși și să trăiască fericiți în ignoranță. Bărbații deștepți sunt stânjenitori. Sunt interzise, ostracizate, disprețuite, pentru că tulbură somnul maselor, pun la îndoială autoritatea, dezvăluie înșelăciunile instituțiilor.

Oamenii frumoși

💐Oamenii frumoși poartă ciorapi cu dungi, chiloți cu desene și privirea cu dragoste și bunătate.

💐Oamenii frumoși se împiedică în timp ce se îmbracă, pentru că se grăbesc mereu și mănâncă același lucru de mai multe ori pe săptămână.

💐Oamenii frumoși plâng când se uită la un film romantic, dar rămân puternici când trebuie să șteargă lacrimile cuiva.

💐Oamenii frumoși care spun "te iubesc" sărută pe frunte.

💐Oamenii frumoși sunt mai frumoși pentru ceea ce vor să știe decât pentru ceea ce știu deja.

💐Oamenii frumoși iubesc,  sărută, râd, dansează, beau, cântă, cad, greșesc, se ridică, își cer iertare, îmbrățișează, citesc, trăiesc și supra trăiesc… supraviețuind la tot și toate!

@Mădălina Popa

Oamenii vor să fie fericiți

Oamenii vor să fie fericiți, dar în fiecare dimineață se trezesc supărați pe viață, supărați pe lumina care intră pe geam, supărați că începe o nouă zi în care trebuie să o ia din nou de la capăt. 

Oamenii vor să fie fericiți, dar îmbracă haine mohorîte, merg cu capul aplecat, salută triști și cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt și găurile din șosea...

Oamenii vor să fie fericiți, dar intră triști și stresați la locul de muncă, se grăbesc să-și judece colegii și să-și invinuiască șefii pentru tot ceea ce-i nemulțumește...

Oamenii vor să fie fericiți dar pleacă spre casă apăsați de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăștie și în casele lor...

Oamenii vor să fie fericiți, dar creșterea copilului a devenit o povară și dorința lui de joacă, un stres în plus...

Oamenii vor să fie fericiți, dar stau țintuiți în fața televizorului la știri, se îngrozesc la filme comerciale și se înfurie la emisiuni politice...

Oamenii vor să fie fericiți, dar acoperă cerul nopții cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioși gândurile de peste zi și pentru insomnii dau vina pe viață...

Oamenii vor să fie fericiți, dar tăcerea ori reflecția li se par timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniștea greu de suportat...

Oamenii vor să fie fericiți, dar nu au timp pentru ei...

Oamenii vor să fie fericiți, dar n-au timp de fericire...

Oamenii nu au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineții, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniștea casei, în stelele de pe cer, și-n rugăciunea de dinainte de culcare...

Fă Doamne, ca oamenii să învețe să fie fericiți!  

- Pr. Hrisostom Filipescu -

Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a IIl-a....

Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a IIl-a....

----- ----- -------------------

Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pămînt după chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea lui Pamela Anderson....

De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică.... Nimic nu se face fără ea ...nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam Rotschild),

nici copii (vezi mama)....

Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere. Cele mai în vîrstă intră în categoria "femei bine"....

"Femeile bine" sunt acelea care au împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39....

------ Oricum, la femei nu are importanţă vîrsta, ci

cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani... Aşa că dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi să spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi primeşte deja pensie.

Femeia este subiectul celor mai multe cîntece de dragoste, de aceea dragostea este întotdeauna cu cîntec...

Tata spunea că fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit...

Cea mai mare calitate a femeii este zestrea...

Cel mai mare defect al femeii este maică-sa...

Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie:

zestrea fără nevastă şi soţ fără

soacră...Cred că cel care va pune la punct aceste două mari invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace...

Femeile se pot împărţi, după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii: femeile care au suflet şi sunt stimate... , cele care au caracter şi sunt admirate ...şi cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate... Eu nu ştiu de ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci de-a v-aţi găsitelea...

Unchiul Costel îi şoptea lui tata despre una: "Ce mi-am căutat mi-am găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical"...

Femeia este de genul feminin, deşi unele poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie...

Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă. De aceea se pricepe atît de bine să mişte şoldurile...

Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A doua femeie au fost toate celelalte...

Cică Eva a păcătuit cînd a muşcat din măr...

E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, cînd mama era plecată de acasă, l-am auzit pe tata, care era cu o vecină în salon, strigîndu-i: "Ho, nebuno, nu muşca!"... Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr...? Într-adevăr,cînd

a ieşit el din cameră, avea urme de muşcătură pe gît, exact acolo unde este mărul lui Adam.... Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei: "Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!".... Eu l-am întrebat: "Despre ce sarpe vorbeşti, că acasă nu trebuie să vină decît mama!". Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu toţi

sfinţii, aşa cum scrie în Biblie....

Atat știu despre femei.

Gigel

Despre relații

Critica, cicăleala, șantajul emoțional și manipularea pe care le face un partener într-un cuplu, sub pretextul că îți vrea binele, sunt de fapt expresia egoismului sau și a dorinței sale de control pe care vrea să o exercite asupra ta. 

Mulți oameni intră în relații cu gândul că în timp vor schimba la partener anumite aspecte care nu le sunt pe plac. Au o anumită viziune personală despre cum ar trebui să fie partenerul lor și si, cum își văd interesul propriu și doresc că lor să le fie bine, încep să pună presiune asupra celuilalt. Reușesc să inducă sentimente de vinovăție și pe baza lor să determine schimbarea pe care și-o doresc, iar dacă nu reușesc se declară nefericiți și nedreptățiți. 

Uităm mai mereu faptul că alți oameni nu au venit pe lume ca să ne facă nou pe plac, să trăiască pentru noi, ci au propriul lor drum și propria lor viață. Dacă suntem compatibili e perfect, dacă nu... nu se poate face nimic. 

Să ii ceri celuilalt să facă compromisuri pentru tine, să trăiască în așa fel încât să te simți tu bine, să îți asigure ție confortul pe care nu reusesti să ți-l asiguri singur - toate sunt manifestări ale egoismului și egocentrismului tău. 

Oamenii nu sunt din plastilină, ci au propria lor personalitate, propriile lor motivații, interese și obiective. Dacă sunt compatibile cu ale tale, perfect. Dacă nu... nimeni nu te obligă să stai într-o relație dacă nu îți place de partenerul tău. În loc să pui presiune pe el pentru a-l determina să fie așa cum vrei tu, mai bine te-ai focaliza pe evoluția ta personală, ai deveni autonom și ai  intra în relații doar cu acele persoane cu care rezonezi de la început. 

Compromisurile pe care le face pentru tine un om, distrug iubirea și ridică ziduri între voi, iar la un moment dat va veni și nota de plată. Nu poți să-i ceri unui om să tot renunțe la sine și în același timp să fie fericit alături de tine. 

Fericirea și împlinirea în relații există doar între oameni care sunt compatibili unul cu altul - au aceleași valori, aceeași viziune asupra vieții și ale căror "defecte" sunt ușor tolerabile de partenerul de cuplu. 

Ursula Sandner

E pentru că veniți din Europa de est

Cu cât călătorești mai mult spre estul Europei cu atât mai multă fală vezi. E o chestie ciudată la noi - est-europenii: cum încercăm din răsputeri să mimăm că ne-am depășit condiția. E o groază specifică în noi de a nu fi descoperiți, de a nu ne vedea lumea așa cum suntem. În Paris - capitala modei - de exemplu, am văzut pe stradă femei îmbrăcate extrem de simplu. De o frumusețe izbitoare și totuși fără machiaj strident, unghii în diferite culori ori poșete D&G. Intră însă în orice piață din România și dai peste fel de fel de doamne cu ochelari de soare care se târguiesc cu precupețele pentru o ceapă de 1 leu. România e țara în care orice taximetrist are mașină de lux.

De dezavantajele chestiei ăsteia m-am prins prin clasa a VIII-a. Toți colegii mei se îmbrăcau după ultima modă și - prin urmare - toți arătau la fel. Nu voiam să fiu doar o rotiță în angrenaj așa că n-am mai fost atent cu ce mă îmbrac. Și cu ocazia asta am realizat o chestie: cu cât mai sclipitor era celălalt, cu atât mai mult încerca să compenseze fie lipsa banilor, fie a unui statut social. O altă chestie a fost că oamenii noi cu care mă întâlneam mă desconsiderau strict pe baza hainelor; ori a ceasului; ori - mai târziu - a telefonului mobil. Stăteam prin cafenele cu tineri de vârsta mea despre care știam că trăiesc de pe o zi pe alta sau că se trag din familii dezorganizate și - cu toate astea - toți erau încălțați cu adidași de marcă. Eu eram ăla în bocanci.

Toate astea mi-au fost extrem de folositoare ulterior în viață. Pentru că am observat un trend: ori de câte ori mă puneam la masă cu un afacerist care-și trântea iPhone-ul pe masă lângă jaful meu de telefon știam că urmează o negociere dură pentru ăia 150 de euro pe care mi-i datora. Așa că oftam și-mi comandam sucul și-l ascultam: cum nu are, cum ar vrea dar nu poate, cum site-ul/serverul ăla e vital pentru el dar l-ar vrea la preț de ghindă. Prin contrast, oamenii despre care știam că au afaceri înfloritoare veneau îmbrăcați ca mine. Cu ăia mă destindeam instant. Ăia nu-și scoteau MacBook-ul pe masă ostentativ și discuția era scurtă: vreau asta, cât mă costă, ok. Cu ei nici nu apucam să termin cafeaua. Oamenii ăia nu prea aveau timp de cafea, stat la povești, văicărit sau ales haine de prin magazine de renume. Aveau o afacere de condus și restul erau detalii. Nu aveau nimic de demonstrat. Cu oamenii ăia n-a trebuit niciodată să mă târguiesc pentru 150 de euro. Niciodată n-a încercat unul să tragă în jos de preț ci întreba doar ce primește pentru banii dați.

Un alt avantaj în a te prezenta lumii în contrast cu statutul social constă în faptul că ceilalți te desconsideră. Sună nasol dar în realitate am avut doar de câștigat din chestia asta. E haios să te pui la masă cu cinci oameni, toți la patru ace, să taci și să asculți. Înveți multe despre ei: cine-cât supracompensează, cine cam până unde se întinde cu IQ-ul, care ce caracter are. În majoritatea cazurilor se găsește câte unul mai curajos să te testeze. Nu pentru că e curios ci pentru că vrea să le demonstreze celorlalți cine e șeful. Și încearcă mici glume cu tine. Fac pe prostul și le accept. Omul pleacă fericit acasă că te-a dominat, eu plec fericit acasă că știu exact cu cine am de-a face. Mă miră încă faptul că restul nu înțeleg exact cât valorează în viață să știi exact cu cine stai la masă și ce fel de caracter are; asta fără să fii nevoit tu să sondezi sau să pui întrebări. Să afli exact până unde merge un om ca să-și distreze prietenii în timp ce flutură ostentativ o brățară din argint și o bancnotă de 100 de lei. De obicei când realizează săptămâni mai târziu că și-a distrat prietenii pentru că l-am lăsat eu și nu pentru că ar fi fost capabil, comutează pe miere. Te salută respectuos. Vrea să fiți prieteni. Problema e că și-a jucat deja cărțile și atunci începe să te ocolească precaut.

Singurele dăți în care devin alert sunt cele în care la masă cu mine stă cineva care face aceeași chestie. E tăcut. Are și el blugii șifonați și un G2 antic. Nici el nu se dă cu deodorant. Răspunde monosilabic la întrebări și zâmbește. Doar vreo trei oameni de genul am cunoscut. Cu unul am rămas singur la masă la un moment dat și-am stat în tăcere 45 de minute sorbindu-ne cafeaua. A fost un joc mișto: cine vorbește primul. Când s-a întors la masă a treia persoană încă nu câștigase nimeni duelul.

Am o pată de vopsea pe pantoful stâng și refuz s-o șterg. A rămas de la atelier când pictam eu ceva cu acrilice. Port mereu aceiași blugi. La ședințele cu clienții merg cu tricou cu Slayer iar când ies în oraș mă îmbrac în așa fel încât să nu ies în evidență. La mesele din jur fiecare stă pe câte un iPhone și-s ferm convins că n-au auzit de iTunes, Jailbreak ori Cydia. iPhone-ul e o chestie de statut. Mașina e o chestie de statut. Din zece fete opt au blugii rupți după ultima modă. Sau unghii cu gel. Sau fard strident. Tatuaje. Și fiecare chestie îmi spune ceva. E fix cum ai purta o pancartă în jurul gâtului. Uneori nici nu trebuie să vorbesc cu ei ca să știu cam unde lucrează, ce prețuiesc, cât pot duce sau încotro se îndreaptă.

O altă chestie mișto când nu-ți declari statutul social prin îmbrăcăminte ori brelocul legăturii cheilor mașinii e că poți intra oriunde. Pot să-mi beau cafeaua și-n restaurant, și-n cea mai infectă crâșmă a orașului. E un fel de ”access-all-areas”. Cunoști oameni din toate etajele societății și înveți multe de la fiecare. 

Am învățat mai multe despre sexualitatea septuagenarilor de la un portar bătrân decât din toate studiile psihologice pe care le-am citit. Mi-a spus ăla tot: ce i-ar face vecinei de 18 ani, a intrat în filmul lui în care aia defapt îl dorește, și-a lins buzele, mi-a descris cum arată fata... Chestii pe care nu le înveți la școală și pe care nu ți le spune nimeni. 

Am învățat mai multe despre rromi într-un sfert de oră decât mi s-a predat într-un întreg semestru în facultate stând de vorbă cu unul într-un parc. Ce vor, ce cred, ce speră. Chestii culturale despre care sociologia doar speculează. Omul ăla nu mi-ar fi vorbit deschis dacă aș fi fost îmbrăcat la patru ace.

Am citit o chestie undeva, cândva: ”o casă curată e o viață pierdută”. Extrapolați asta la cum vă prezentați publicului. Pentru că da - ești gătit - dar mie asta îmi spune doar că ai timp să stai o oră să te aranjezi în fața oglinzii. Plătești consumația având grijă să observ teancul de bancnote? Mie îmi spune doar că ești nesăbuit, pentru că un tip care într-adevăr are bani de fluturat e terifiat să nu afli chestia asta și de obicei plătește cu cardul. Teancul de bani îi aduce un deserviciu ori de câte ori iese la o întâlnire de afaceri. Îl crede celălalt snob. Așa că plătește cu cardul pentru că celălalt nu știe exact cât are pe card. Sau plătește în bancnote mici pentru că e dezobișnuit să aibă cash la el așa că se scotocește după mărunțiș. Ți-ai împins sânii prin decolteu? Nu crede nimeni că te îmbraci așa pentru că îți place moda. O faci ca să atragi și vrei să atragi cu un scop. Compensezi pentru lipsa educației sau a banilor sau a caracterului. Plusezi cu singura chestie de valoare pe care o mai ai, iar dacă chestia aia e cum arați nu îmi ești de folos. Ești piatra de la picior, și dacă arunc un chiștoc în public, șansele să o nimeresc în cap pe una fix ca tine e de 80%. De ce tu atunci și nu cealaltă?

Au trecut mulți ani de când eram clasa a VIII-a. Colegii ăia ai mei care se îmbrăcau după moda anilor '90 deși locuiau câte opt într-o garsonieră? N-o duc bine. Oamenii care și-au luat mașini scumpe în rate ca să le arate vecinilor că ei totuși ”au”? Încă plătesc ratele alea.

Veți merge într-o zi în Germania. Sau Suedia. Sau Franța. Așa - cu unghii false și gene lungi și iPhone-ul la ureche. Și nu veți înțelege de ce se uită lumea ciudat la voi.

E pentru că veniți din Europa de est.(Preluat)