Amintiri, păreri şi impresii despre oameni şi evenimente din viaţa de zi cu zi. Culese din viaţa reală şi postate în lumea virtuală.
joi, 31 decembrie 2020
Mesajul lui Ștefan V. pentru prieteni cu ocazia Anului Nou
marți, 29 decembrie 2020
Amintiri despre Sara
duminică, 27 decembrie 2020
Tare-aş vrea…
Tare-aş vrea ca-n iarna asta să mai fiu... o dată… mică...
Şi-n căsuţa... fermecată, din sătucul de la munte,
Cu ochi plini de duioşie să m-aştepte o bunică,
Ea, ’’icoană’’ peste timpuri, cu glas blând şi ’’nea’’ pe frunte…
Să privesc, pe geam, cum ninge ca-n poveştile bunicii,
Peste piscuri, peste codrii cu brazi falnici pân’ la cer…
Ghemuită-n gura sobei, să nu ştiu ce-i gustul fricii,
Şi s-ascult colindătorii cum îmi cântă Leru-i Ler…
S-aud clinchetul de ape-n râulețul cel zglobiu
Și-n păduri, trosnind crenguța de brad sub omătul gros...
Să adorm sub glasul dulce - precum fac de când mă știu -
Al bunicii, care-mi ”toarce” - precum știe - un basm frumos...
În zori, să plec cu bunicul, cu sania lui măiastră,
Cu cei doi cai albi ca neaua, pe cărări de vis şi dor,
Să nu mai stea decât cerul şi-orizontu’-n calea noastră,
Şi-nvelită-n cerga albă, să îmi pară cum că zbor…
Dar… s-a dus astă minune din trecutul meu… Păcat…
Iar bunicii… nu-s acolo... şi nu pot să mă mai cheme…
I-a dus mersul dur al firii într-un loc îndepărtat,
Unde toţi ajungem – sigur - mai târziu ori mai devreme…
Stampă sfântă pe pereţii unei vieţi ce trece-n toamne,
A rămas doar amintirea, încrustată-n mintea mea…
Aş da câţiva ani din viaţă, dac-ai vrea să m-asculţi, Doamne :
Să mă-ntorci în acea vreme… iarna asta… Tare-aş vrea…
.
Mariana Cruceru
Predicții...
Cele opt predicții privind Marea Resetare sunt după cum urmează:
1. Oamenii nu vor poseda nimic. Mărfurile sunt fie gratuite, fie trebuie împrumutate de la Stat.
2. Statele Unite nu vor mai fi cea mai mare putere a lumii, ci aceasta va fi dominată de un grup de țări.
3. Organele nu vor mai fi transplante, ci vor fi produse prin imprimare 3D.
4. Consumul de carne va fi redus la un nivel minim.
5. Vor avea loc deplasări masive de persoane, cu miliarde de refugiați.
6. Pentru a limita emisiile de dioxid de carbon, va fi stabilit un preț global la un nivel exorbitant.
7. Oamenii se pot pregăti să plece pe Marte și să înceapă o călătorie pentru descoperirea vieții extraterestre.
8. Valorile occidentale vor fi supuse la modificări dramatice, până la dispariția lor
sâmbătă, 26 decembrie 2020
Vreau sã mã-nveți iubitul meu, iubirea
De Crăciun să fim mai buni...
Crăciun în închisoare...
Craciunul nu e...
Dedicație...
Colinde
vineri, 25 decembrie 2020
Crăciunul, Crăciuneasa şi fetele ei
joi, 24 decembrie 2020
Legenda lui Moş Crăciun
Foarte multă lume crede că Moş Crăciun locuieşte în Laponia, unde, împreună cu spiriduşii săi, confecţionează jucării pe care le dăruieşte în noaptea de Ajun copiilor care au fost cuminţi. Totuşi, există tot felul de legende cu privire la modul cum ajung acesta cadouri sub bradul de Crăciun.
Una din legende spune că Fecioara Maria era pe cale să-l nască pe Iisus Hristos, astfel că i-a cerut lui Moş Ajun să o adăpostească. Pe motiv că este sărac, acesta a refuzat-o, însă a îndrumat-o să meargă la Moş Crăciun, fratele său mai mic şi mai bogat. Fecioara Maria a mers acasă la Moş Crăciun, unde Crăciuneasa a primit-o, însă a trimis-o să nască în grajdul animalelor, deoarece soţul ei era rău şi necredincios.
Crăciuneasa ar fi ajutat-o pe Maica Domnului să nască, însă când a aflat, Moş Crăciun s-ar fi înfuriat şi i-ar fi tăiat mâinile soţiei sale, drept pedeapsă. Fecioara Maria ar fi vindecat-o ca prin minune pe Crăciuneasă, reuşind să-i lipească mâinie la loc. Când a văzut asta, Crăciun ar fi devenit „primul creştin”, cerându-i iertare lui Dumnezeu pentru toate păcatele sale. A doua zi, acesta chiar şi-ar fi împărţit averea copiilor sărmani, iar de atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, Moş Crăciun merge cu sania trasă de reni la copiii cuminţi şi ascultători pentru a le duce daruri.
Legenda moşului sărman
Se zice că în urmă cu mult timp a existat Moş Crăciun, care era un bătrân ce făcea jucării. Acestuia îi plăcea foarte mult să confecţioneze jucării, astfel că se ocupa întreg anul cu acest lucru, iar pe 25 decembrie, produsele obţinute le vindea la preţ mic într-un târg. Într-o zi de Crăciun, când se întorcea acasă de la târg, Moş Crăciun a văzut pe o geam trei copii care nu au primit nici un cadou.
Văzându-i atât de trişti pe micuţi, bătrânul dorea să le ofere o jucărie, însă nu mai avea niciuna, deoarece le-a vândut pe toate. Cum dorinţa sa era atât de mare, pe fundul sacului a mai apărut o jucărie pe care le-a oferit-o celor trei copii, făcându-le o bucurie foarte mare. Din acel moment, el a vrut să poată să facă jucării pentru toţii copiii, mai ales pentru cei mai săraci. În faţa sa şi-a făcut apariţia o căprioară rănită, pe care bătrânul a îngrijit-o. În semn de mulţumire, aceasta a reuşit să facă să apară renii şi sania. Hainele vechi ale bătrânului s-au transformat şi ele în unele noi, frumoase şi roşii, astfel apărând Moş Crăciun.
Legenda bătrânului păstor şi a câinelui credincios
Un păstor bătrân, ce avea un câine credincios, căuta într-o seară un loc unde să poată înopta. Cum mergea el, câinele a început să vorbească şi să-i spună că pe cer se află o stea foarte luminoasă, pe care ar trebui să o urmeze. Bătrânul a mers împreună cu animalul său după lumina stelei, ajungând într-un loc unde se afla o femeie şi copilul ei nou-născut.
Cum afară era foarte frig, vitele din grajd încercau să-i încăzească pe cei doi. Văzând acestea, păstorul i-a învelit pe femeie şi pe micuţ cu blana de oaie pe care o avea pe el şi s-a adăpostit printre mioarele sale pentru a se încălzi la rândul său. A doua zi dimineaţă, când a plecat din grajd, bătrânul a fost înconjurat de o lumină albă, care l-a dus în faţa lui Dumnezeu. Drept răsplată, păstorul a fost pus de Dumnezeu să ducă bucurii în fiecare an, dându-i numele de Moş Crăciun.
Moş Crăciun a devenit cunoscut în Secolul XIX
În Evul Mediu, Moş Nicolae era cel care ducea cadouri copiilor. Olandezii l-au adoptat pe acesta şi l-au denumit Sinter Klass. După ce l-au îmbrăcat cu o mantie verde cu glugă, olandezii l-au dus peste ocean în Statele Unite ale Americii, unde numele său a devenit Santa Claus – Moş Crăciun.
În anul 1820, scriitorul new-yorkez Clement Clarke Moore l-a „înzestrat” pe Santa Claus cu o sanie ce era trasă de opt reni. Patru decenii mai târziu, ziarul american Harper’s Illustrated Weekly l-a transformat pe Santa Claus schimbându-i hainele verzi cu un costum roşu şi o căciulă albă.
În anul 1931, Moş Crăciun a devenit foarte cunoscut după ce imaginea sa a fost folosită în campanii pulbicitare de către Coca Cola. În anul 1939, poetul Robert May a mai adăugat un personaj în povestea lui Moş Crăciun, pe renul Rudolf, al cărui nas luminos ghidează sania moşului.(adevărul.ro)
Nesomn
miercuri, 23 decembrie 2020
Cadou pentru femei - relatiile de sub brad
marți, 22 decembrie 2020
Din nou despre aromaterapie si Aroma Land
Scriam recent despre aromaterapie, despre uleiurile parfumate și produsele firmei Aroma Land pe care sper că le-ați încercat sau urmează...
Brandul de produse de aromaterapie Aroma Land, marcă a companiei româneşti Electric Masters SRL, a fost lansat acum 20 de ani şi a devenit, de-a lungul timpului, sinonim cu calitatea şi inovaţia în acest domeniu.
Marile case de parfumuri europene cu care lucrează dar și experiența Aroma Land în domeniu i-au determinat să ducem la un alt nivel arta utilizării esenţelor aromatice pentru odorizarea interioarelor dar şi pentru echilibrarea şi armonizarea corpului, a minţii şi a spiritului!
Aroma Land oferă clienţilor o gamă completă și diversă de produse de aromaterapie constând în uleiuri, beţişoare, lumânări şi plante parfumate, săculeţi parfumaţi dar şi accesorii pentru utilizarea acestora.
Ieri am primit cadou alte 3 uleiuri pentru aromaterapie și anume uleiuri volatile de portocală, măr și scorțișoară.
Toate cele 3 mirosuri îmi trezesc amintiri frumoase mai vechi sau mai actuale.
În vremea copilăriei mele portocalele se găseau foarte rar și de regulă primeam câteva de la Moș Crăciun care pe vremea aceea se numea Moș Gerilă.
Mama mă lua în oraș împreună cu fratele meu și după ce ne întorceam de la cumpărături găseam sub brad în dormitor cadourile iar în casă de la intrare se simțea mirosul de portocale.
Portocalele erau învelite într-o hârtie subțire cerată și sincer mie mi se părea că miroseau mai pregnant decât acum când se găsesc pe toate drumurile.
Marea dilemă a noastră era pe unde a intrat moșul, toată noaptea mă frământam împreună cu fratele meu să aflăm răspunsul.
L-am aflat târziu, mama lăsa cheia la vecina și de aici totul era simplu.
Anul trecut fiind în vacanță în Grecia în apropiere de Corint m-am plimbat deseori prin plantațiile de portocali și măslini și m-am încumetat să gust din portocalele care aveau coajă verde.
Voi ați încercat asta?
Tot în vremea copilăriei mele îmi petreceam de regulă vacanțele la bunici acolo unde bunica dinspre mamă ne făcea duminica câte o plăcintă cu brânză sau cu mere.
Bunicii mei aveau 2 capre și câțiva meri în curte așa încât ingredientele erau la îndemână. Mai complicat era cu procurarea zahărului care în anii 70 era raționalizat ca și uleiul, faină, pâinea și mălaiul.
Plăcinta era făcută cu foi frământate de bunica din aluat de pâine și coaptă în cuptorul sobei cu lemne pe plită căreia iarna stătea mereu o cană emailată plină cu vin fiert îndulcit cu puțin zahăr și aromat cu scorțișoară.
Scorțișoara se punea și la plăcinta cu mere sau atunci când coceam dovleci în sobă toamna și umpleam curtea de mirosurile apetisante.
Deoarece mai avem câteva zile până se apropie Crăciunul, o mare sărbătoare a creștinilor din toată lumea cu toți vom împodobi bradul, în fiecare casă vor răsuna colindele și cu toate restricțiile impuse de pandemie ne vom bucura de aceste sărbători.
Și pentru că deja am aceste uleiuri parfumate le voi folosi pentru crearea unei atmosfere plăcute specifice unei sărbători la:
·Parfumarea florilor de potpourri
·Parfumarea săculeților parfumați folosiți în decorarea bradului
·Parfumarea aerului prin difuzare într-un vas de aromaterapie ceramic sau printr-un aroma difuzor cu ultrasunete.
Cea mai frumoasă și curată sărbătoare a omenirii e aproape.
Mă rog de iertare celor cărora le-am greșit vreodată (dacă le-am greșit).
Mă rog de îngăduința celor care au impresia că sunt ciufut, îngălat, încrezut, înfumurat, trufaș, manipulativ său mai știu eu cum.
Mă rog de sănătate, fericire și prosperitate a destinului pentru familia și toți prietenii mei.
Să ne vedem și să ne auzim cu bine în plină sărbătoare a Nașterii Mântuitorului.