Un mesaj profund

Un mesaj profund, lasat de Bert Hellinger, pentru cine nu știe, a decedat pe data de 19/9/19.

Psihoterapeutul și scriitorul german avea 93 de ani, este cunoscut în întreaga lume pentru crearea metodei terapeutice "Constelația familială".

A lăsat acest text minunat:

" Viața te dezamăgește să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.

Viața distruge tot ce este de prisos până când rămâne doar ce este important.

Viața nu-ți dă pace, să încetezi să te învinovățești pe tine însuți și să accepți tot ce nu poti schimba.

Viața îți va retrage ceea ce ai, până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.

Viața trimite oameni contradictorii să te vindece, așa că nu te mai uiți afară și începi să reflectezi cine ești în interior.

Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața te ia din drum și îți prezintă răscrucea, până când încetezi să vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.

Viața îți pune dușmanii in cale, până nu mai "reacționezi".

Viața te sperie și te va speria de câte ori este nevoie, până îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.

Viața te distanțează de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acel trup, ci sufletul pe care îl conține.

Viața râde de tine de multe și multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.

Viața te rupe în câte părți sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.

Viața se confruntă cu voi rebelii, până când încetați să încercați să o controlați.

Viața repetă același mesaj, dacă este cazul cu țipete și lacrimi, până când în sfârșit îl auzi.

Viața trimite fulgere și furtuni, ca să te trezească.

Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viaţa îţi neagă bunurile şi măreţia până când nu mai vrei bunuri şi măreţie şi începi să serveşti.

Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.

Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.

Viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești.

Viața te ridiculizează până când devii nimic, nimeni, pentru ca atunci devii totul.

Viața nu îți oferă ceea ce îți dorești, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.

Viața te doare și te chinuie până când renunți la capricii și istericale și îți apreciezi respirația.

Viața îți ascunde comori până când înveți să ieși la suprafață și să le cauți.

Viața ti-l neagă pe Dumnezeu, până când îl vezi în toți și în toate.

Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, asta e ca Sinele tău cel mai bun să se manifeste... până când doar iubirea rămâne în tine ".

Bert Hellinger

A impus regula spălării mâinilor

A observat că femeile mureau după naștere din cauza medicilor care nu se spălau.

A impus regula spălării mâinilor iar mortalitatea a scăzut cu 90%.

Colegi l-au numit „nebun”. A sfârșit într-un azil, iar azi e numit „salvatorul mamelor”.

Viena, anul 1847. Într-un spital universitar elegant, medicii vin și pleacă în halate albe de pânză, țin conferințe, operează și… fără să știe, duc moartea cu ei de la o sală la alta.

Ignaz Semmelweis, un tânăr medic maghiar, abia trecut de 30 de ani, observă ceva straniu: femeile care nășteau în secția condusă de medici mureau de febră de aproape cinci ori mai des decât cele care nășteau în secția moașelor.

Nimeni nu înțelegea de ce. Se vorbea despre „aerul rău” din saloane, despre superstiții sau ghinion.

Dar Semmelweis nu credea în coincidențe.

A început să noteze tot: ce doctor era de gardă, câte paciente erau internate, cât timp stăteau. Și atunci a văzut tiparul: medicii mergeau direct de la autopsii la sala de nașteri, fără să se spele pe mâini.

Într-o zi, un prieten de-al său, medic, moare după ce s-a tăiat accidental în timpul unei autopsii. Simptomele erau aceleași ca ale femeilor care mureau după naștere.

Ignaz are revelația: „noi suntem de vină!”

A propus ca toți medicii să își spele mâinile într-o soluție de clorură de var înainte de a atinge o pacientă.

Rezultatul a fost miraculos: în câteva luni, rata mortalității a scăzut de la 18% la sub 2%.

Dar colegii lui nu au fost impresionați, ci s-au simțit jigniți.

„Insinuezi că noi suntem vinovați?!”

„E o insultă la adresa profesiei!”

Mulți au refuzat să-l creadă. Alții au spus că „mirosul de clor” e neplăcut și nedemn pentru un doctor.

Semmelweis a fost ridiculizat, concediat și exclus din comunitatea medicală.

S-a întors la Budapesta, unde a continuat să aplice metoda sa, salvând mii de femei.

Dar depresia și frustrarea l-au copleșit. Scrisorile sale către universități erau tot mai disperate:

„Vă implor! Spălați-vă mâinile! Fiecare mamă care se prăpădește e o pierdere care poate fi evitată.”

Nimeni nu l-a ascultat.

A sfârșit internat într-un azil, la 47 de ani, batjocorit și uitat.

Cauza morții sale a fost o infecție provocată de o rană, exact boala împotriva căreia luptase.

Abia după decenii, odată cu descoperirile lui Pasteur și Lister despre bacterii, lumea a înțeles că Semmelweis avusese dreptate.

Numele lui e rostit în toate facultățile de medicină.

Iar fiecare spălare de mâini, înainte de o operație, e un omagiu tăcut adus omului care a salvat milioane de vieți, dar n-a putut salva propria reputație.

Despre Ivanov- de George Topârceanu, la Teatrul Național “Marin Sorescu”, din Craiova

Dacă te duci la un meci și reții înjurăturile, înseamnă că asta te-a interesat. 

Altfel, într-o poezie - din păcate mai puțin cunoscută - a lui George Topârceanu, domnia-sa zice așa:

“Și-apoi, vă rog să-mi spuneți, cu gândul în trecut,

Câți dintre dumneavoastră, pe vremuri, la-nceput,

Au învățat la teatru deprinderile rele -

Să bea și să fumeze, să facă toate cele?”

Da, spectacolul naționalului craiovean are plictiseala cehoviană pe care o confirmă apariția nudului pe care nimeni nu-l mai vede tocmai de aceea, are indignarea oricărui om întreg la minte la adresa cuiva care-i urlă în față propriei soții că va muri în curând, expresia consacrată

fiind evidențiată cu marker-ul, tocmai pentru că mesajul include toate categoriile de posesori de opinii legate de ceea ce a făcut Ivanov, precum și da: viața e o mare labă, pentru că Ivanov și-a cam tras-o singur cu tot ce a făcut în viața sa și, oricum, ești ceea ce mănânci.

“În teatrul nostru liber, e liber fiecare,

Să intre, când arată biletul la intrare,

Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place,

E liber să se ducă și să ne lase-n pace.” - Topârceanu; un poet, ca să nu existe dubii.

Pe stadion, nu l-am suspectat niciodată pe ăla care a zis: acțiunea+organul+”în mă-ta”, că o cunoaște pe mama ăluia care a ratat penalty-ul și și-o dorește din tot sufletul. Am fost convins ca e modul spectatorului de a condamna nereuşita respectivă. Și atât.

A merge la teatru și a nu înțelege că, dincolo de ușile acestuia trebuie să acceptăm orice, mai ales adevărul despre noi, este cum ai merge la biserică, îmbrobodit/ă, duminica, spre iertarea unui foarte reușit 69 din seara anterioară.

“Pe câte alte nuduri ce cad orizontal,

Ipocrizia pune perdele de cristal!

Chiar tu, frumoasă doamnă, cu zâmbetul frivol,

Tu ziua ești un înger, dar noaptea… dracul gol!” - George Topârceanu; un poet.

Mergeți liniștiți la teatru. Cu condiția să știți unde mergeți; să acceptați că, pentru oamenii de pe scenă, nu sunteți în sală, de acolo realismul scenelor pe care le veți vedea; din scenă, partea dinspre public se numește “al patrulea perete”. Tocmai ca pentru actori să nu existe rețineri. Acțiunea pe care o vedeți se desfășoară într-o cameră, deci nu ați avea ce căuta acolo; doar vi se spune o poveste; uneori, principiile meta ne mai aduc aminte, cu intenție vădită, ca suntem la teatru. 

Cu condiția să vă amintiți ca nici la cârciumă nu aveți ce căuta în bucătărie, nici la service nu mergeți să vă reparați mașina, ci ca să vi se repare, după cum și la psiholog ar trebui să mergeți ca să vă spună ce să faceți. Nu invers.

“Nu căutați în teatru virtuți familiare,

Nu puneți artei zgardă și visului hotare,

Lăsați să zboare-n voie uşoara Poezie - 

Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie!

Căci e o profanare și o enormitate

S-arunci un văl impudic pe biata nuditate,

Să-mbraci în cămășuță un înger de Murillo

Și-n rochie decentă pe Venera din Millo!”- e de Topârceanu.

George Topârceanu a încetat din viață în 1937. 

Vă dați seama cum gândea el atunci și cum nu sunt în stare unii dintre noi să gândească nici măcar acum?

De-aia, când mai văd și mai aud tâmpenii, îmi vine să vezi foto.

(“Jos cortina” - George Topârceanu;

Comentariu Alexandru Mogoseanu