Richard III-povestea ascensiunii sângeroase şi a prăbuşirii unui rege

Am văzut de nenumărate ori acest spectacol cu diverse trupe şi regii diferite dar spectacolul de la încheierea Festivalului Shakespeare a fost şi va rămâne mult timp în memoria iubitorilor de teatru.

Spre deosebire de alte versiuni în acest spectacol rolul regelui Richard III este interpretat de Evgenia Dodina, apreciată actriță israeliană iar Le Figaro remarca despre ea că „este, ea singură, un adevărat festival”.

De remarcat în acest spectacol este faptul că actorii nu numai spun replicile dat şi cânta sau danseaza ca la majoritatea pieselor pe câte le-am văzut de-a lungul timpului la Teatrul Evreiesc din Bucureşti.

De asemenea sunt multe momente în care o parte din actori interacţionează cu publicul spectator.

Richard III de la Gesher Theatre reimaginează thrillerul politic al lui Shakespeare ca un eveniment teatral de mare intensitate. Povestea îl urmărește pe Richard, Ducele de Gloucester, un strateg strălucit, condus de furie, inteligență și o sete neobosită de putere. Marcat fizic și marginalizat social, el transformă excluderea într-o armă, manipulând rivalii, seducând aliați și orchestrând o ascensiune nemiloasă către tronul Angliei. Spectacolul se desfășoară într-un peisaj fragmentat și expresionist, unde limbajul, identitatea și alianțele se schimbă constant. Richard navighează această lume instabilă cu precizie teatrală, atrăgând publicul în confidențele sale și dezvăluind mecanismele controlului politic. Ansamblul redă o societate prinsă între teamă și fascinație, incapabilă să reziste forței ambiției lui Richard, chiar și atunci când el o subminează din interior. Pe măsură ce tirania lui Richard se adâncește, atmosfera devine tot mai claustrofobă: fantomele apar, loialitățile se prăbușesc, iar regatul alunecă spre violență și decădere morală. Spectacolul culminează într-o confruntare brutală pe câmpul de luptă, unde domnia lui Richard se prăbușește sub greutatea haosului creat. Această interpretare plasează publicul în mijlocul unei lumi în care adevărul este manipulat, puterea este adictivă, iar granița dintre conducător și performer se estompează.

Distribuție & Echipă artistică

Richard, Duce de Gloucester, regele Richard al III-lea - Evgenia Dodina | Regele Eduard al IV-lea, fratele lui Richard/Ducesa de York, mama lui Richard, Eduard și Clarence – Doron Tavori | George Clarence/Stanley – Israel (Sasha) Demidov | Ducele de Buckingham – Gilad Kletter | Regina Elisabeta, soția lui Eduard - Michal Weinberg | Lady Anne, văduva lui Edward, fiul regretatului rege Henric al VI-lea, soția lui Richard – Karin Seruya, Uval Scharf | Lord Hastings/Primarul Londrei – Alexander Senderovich | Sir William Catesby - Paulo E. Moura | Sir Brackenbury, locotenentul Turnului - Eli Menashe | Contele Rivers, fratele reginei Elisabeta/Prințul Edward - Noam Tal | Lord Grey, fiul reginei Elisabeta, Duce de York - Shir Sayag | Asasin – Shlomi Bertonov | Episcopul – Maxim Rosenberg/Ori Yaniv

Echipa artistică

Autorul piesei: William Shakespeare | Traducere/Adaptare: adaptare de Itay Tyran, tradus în ebraică de Dori Parnes | Regia: Itay Tiran | Scenografia: Eran Atzmon | Costume: Judith Aharon | Design de lumini: Gleb Filshtinsky | Design video: Victor Sorokin | Sunet/Muzică: Michael Vaisburd | Coregrafia: Renana Raz | Producție muzicală Amit Poznansky | Traducere cântece limba română: Mihai Vladimirescu

Câteva imagini din spectacol puteţi vedea aici şi aplauzele de la final mai jos.

Doi tineri din Verona -povestea iubirii, trădării, prieteniei şi loialităţii

Nu văzusem niciodată piesa aceasta care se pare că este una dintre primele comedii scrise de William Shakespeare.

Este foarte posibil ca "Doi tineri din Verona" să fie prima piesă a lui Shakespeare. Deși brută, deja conține sămânța temelor care vor deveni mai târziu centrale în operă sa: tineri îndrăgostiți, confuzi în iubire, care fug din oraș, se pierd în pădure și, în cele din urmă, se descoperă pe ei înșiși; o femeie se deghizează în bărbat pentru a-și urma iubitul, care nu o recunoaște, ceea ce se transformă în perspectiva transgresivă a lui Shakespeare, potrivit căreia pentru a fi pe deplin uman trebuie să ne jucăm rolurile și să ne performăm propria identitate. Aceasta se leagă direct de o altă temă fundamentală ale lui Shakespeare: cea în care iubirea înseamnă a acorda atenție celuilalt. Nu este vorba doar de a simți un sentiment puternic pentru altcineva; pentru Shakespeare, pentru a iubi cu adevărat pe cineva trebuie mai întâi să îl vedem că individ unic. La Verona întâlnim diferite tipuri de iubire: iubirea dintre cei doi protagoniști, iubirea pe care fiecare dintre ei o simte pentru femeile pe care le iubesc, iubirea dintre părinți și copii. Și, în toate cazurile, este periculos să ne lăsăm purtați de intensitatea sentimentelor; mai bine este ca mai întâi să fim atenți și apoi să avem grijă de cei pe care îi iubim. Iar pentru a vedea pe altcineva, trebuie mai întâi să ne vedem pe noi înșine. Și asta nu este la fel de ușor pe cum cred aceste personaje.

Distribuție & Echipă artistică

Jorge Basanta: Antonio/Ducele/Gazda | Prince Ezeanyim: Panthino/Proscris/Muzician | Alberto Gómez Taboada: Thurio | Rebeca Matellán: Silvia | Manuel Moya: Valentine | Alfredo Noval: Proteus | Carmen Mayordomo: Lucetta/Launce/Proscris/Muzician | Antonio Prieto: Speed/Proscris/Muzician | Irene Serrano: Julia

Echipa artistică

Autor: William Shakespeare | Traducere: Josete Corral | Scenografie: Nick Ormerod | Lighting design: Ganecha Gil | Video design: Celeste Carrasco | Sound/Music design: Sandra Vicente & Kevin Dornan | Coregrafie: Amaya Galeote

Descriere companie

Declan Donnellan și Nick Ormerod au fondat compania internațională de teatru Cheek by Jowl în 1981 și, de atunci, au creat peste 40 de producții, prezentate în mai mult de 50 de țări de pe șase continente. Printre spectacolele premiate ale Cheek by Jowl se numără: Boris Godunov, Three Sisters și Measure for Measure (în rusă); Aş You Like It, Macbeth și The Winter’s Tale (în engleză); Andromaque și Ubu Roi (în franceză); și, mai recent, The Revenger’s Tragedy (în italiană). Munca și contribuțiile lui Declan și Nick în domeniul artelor au fost recunoscute atât în țară, cât și internațional, inclusiv prin Premiul Laurence Olivier și Ordinul Imperiului Britanic (OBE). Pentru întreaga sa carieră, Declan Donnellan a primit Premiul Stanislavski, Masca de Aur, Premiul Carol cel Mare și Leul de Aur de la Veneția. Pe lângă Cheek by Jowl, producțiile lui Declan Donnellan și Nick Ormerod includ: Fuenteovejuna, Sweeney Todd, ambele părți ale piesei Angels în America (Naţional Theatre); Shakespeare în Love (West End); Oedip Rege și Hamlet cu Teatrul Național din Craiova. În ultimii ani, Cheek by Jowl a colaborat cu Compania Națională Spaniolă de Teatru Clasic (CNTC) și cu LAZONA pentru a produce mai multe opere emblematice din repertoriul clasic spaniol și britanic, obținând un succes internațional remarcabil.

Spectacolul cu un decor minimalist este foarte amuzant atât prin text cât şi prin interpretarea actorilor spanioli.

Cine a fost la acest spectacol în mod sigur nu a regretat dovada fiind hohotele de râs din sala ale spectatorilor cât şi aplauzele de la final.

Câteva imagini din spectacol puteţi vedea aici şi aplauzele de la final mai jos.

HAMLET la Festivalul Shakespeare

Am ales să văd la Sala Amza Pellea Hamletul Teatrului Maghiar de la Cluj în regia domnului Gábor Tompa.

Distribuție & Echipă artistică

Claudius: Ervin Szűcs | Gertrude: Enikő Györgyjakab- The Wittenberg Group -Hamlet: Miklós Vecsei H. | Horatio: Balázs Bodolai/Loránd Farkas | Marcellus: Zsolt Gedő | Bernardo: András Buzási | Francisco: Ferenc Sinkó | Ophelia: Zsuzsa Tőtszegi | Polonius: József Bíró | Laertes: Tamás Kiss | Rosencrantz: Éva Imre | Guildenstern: Anikó Pethő | Osric: Szabolcs Balla | Ghost: Zsuzsa Tőtszegi, Gáspár Pászka | The Messenger: Gizella Kicsid | Young Hamlet: Venczel Lőrincz-Szabó | Young Ophelia: Tekla Szabó/Édua Szabó

Echipa artistică

Autorul piesei: William Shakespeare | Regia: Gábor Tompa | Scenografia: András Both | Costume: Bianca Imelda Jeremias | Design video: András Rancz | Muzica originală: Vasile Șirli | Coregrafia: Melinda Jakab | Dramaturgia: András Visky | Asistent designer costume: Gyopár Bocskai | Asistenți regie: Emőke Veres, Sári Gálhidy

Descriere companie

Teatrul Maghiar de Stat Cluj este un element definitoriu pentru identitatea culturală a oraşului, fiind totodată cea mai veche companie de teatru în limba maghiară, care funcţionează fără întrerupere de la înfiinţare. Începând din 2008 este membru al Uniunii Teatrelor din Europa. Repertoriul teatrului cuprinde deopotrivă spectacole după texte clasice şi contemporane ale literaturii maghiare şi universale. Pe lângă reprezentaţiile în sala mare şi în sala studio, teatrul organizează seri de teatru-lectură și programe culturale comunitare. Teatrul Maghiar este, de asemenea, organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, care are loc o dată la doi ani. Estetica proprie a teatrului, născută la confluenţa tradiţiei teatrale maghiare şi a şcolii regizorale româneşti, este consolidată prin invitarea unor creatori care - pe lângă realizarea unor spectacole apreciate de public şi de profesionişti - asigură continuitatea prospeţimii spirituale a companiei. Echipa artistică a teatrului este considerată una din cele mai închegate și puternice din ţară. Acestei echipe i se alătură în mod regulat artişti tineri, ceea ce facilitează schimbul de experienţă între generaţii şi continuitatea profesională. Profitând de avantajele unui mediu multicultural, teatrul nu se adresează doar comunităţii locale sau unei singure comunităţi lingvistice: toate spectacolele sale sunt supratitrate în limbile română, şi engleză. Compania participă în mod regulat la proiectele Uniunii Teatrelor din Europa și consideră foarte importantă reprezentarea internațională a valorilor locale.

Aş putea spune că deşi a ţinut destul de mult, in jur de 3 ore,  fiind şi cea mai lungă piesa a lui Shakespeare nu am fost foarte impresionat de spectacol datorită grabei cu care s-au jucat, s-a trecut peste  scenele esenţiale cu toate că interpretarea actorilor a fost la înălţime. Am reţinut că originală ideea de a prezenta dialogul groparilor ca o emisiune radiofonică însă cum am zis cu o durată prea scurtă şi lupta de la final că un meci de box de asemenea cu o durată mult prea scurtă.

Puteţi vedea câteva fotografii din spectacol aici şi mai jos aplauzele de la finalul spectacolului.

AM AFLAT TOTUL DESPRE FEMEI DE LA UN PUSTI DE CLASA a IIl a !!!Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a IIl-a

  

Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a  lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui,  deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea  lui Pamela Anderson.

De fapt şi femeia este tot un  fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face  fără ea ...nici politică (vezi madam Thatcher),  nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam  Rotschild), 

nici copii (vezi mama).

  Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte  tinere. Cele mai în vârstă intră în categoria "femei  bine".

  "Femeile bine" sunt acelea care au  împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39. Oricum, la femei  nu are importanţă vârsta, ci

  cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi      să  spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi  primeşte deja pensie. 

   Femeia este subiectul celor mai multe cântece de dragoste, de  aceea dragostea este întotdeauna cu cântec. Tata      spunea că  fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil  de trăit.  

 Cea mai mare calitate  a femeii este zestrea. Cel mai mare defect al femeii  este maică-sa. Dar aşa cum inventatorii au    inventat  avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie:  zestrea fără nevastă şi soţ fără

  soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două  mari invenţii va primi Premiul Nobel  pentru Pace.  

  Femeile se pot împărţi,  după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii: femeile care au suflet şi sunt  stimate, cele   care au caracter şi sunt admirate şi cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate. Eu  nu ştiu de  ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci  de-a v-aţi găsite-lea. Unchiul Costel îi şoptea  lui tata   despre una: "Ce mi-am căutat mi-am  găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească  ceva şi medical".

 Femeia este de genul feminin,  deşi unele poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt  de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie.

 Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o  coastă. De aceea se pricepe atît de bine să  mişte şoldurile. Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A  doua femeie au fost toate celelalte.  Cică Eva a păcătuit cînd a muşcat din măr.

 E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, când mama era  plecată de acasă, l-am auzit pe tata,  care era cu o vecină în salon, strigându-i: "Ho, nebuno, nu muşca!". Probabil că  pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr. Într-adevăr,când  

 a ieşit el din cameră, avea urme de  muşcătură pe gât, exact acolo unde este mărul lui  Adam. Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei:  "Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!". Eu l-am întrebat: "Despre ce sarpe vorbeşti, că acasă nu  trebuie să vină decât mama!".  Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu  toţi

sfinţii, aşa cum scrie în Biblie.

  Atât ştiu despre femei.

         Gigel 🤣🤣🤣🤣

Câteva impresii despre primul spectacol din cadrul Festivalului Shakespeare-Titus Andronicus: Renăscut

    Chiar dacă sunt multe piese din cadrul acestui festival pe care le-am văzut şi la alte ediţii ale celui mai mare festival de teatru din lume dedicat marelui Will şi nu sunt un fan al producţiilor bazate pe violenta, crime, violuri sau mutilări am dorit să văd acest spectacol jucat de către japonezi şi viziunea regizorului Ryunosuke Kimura.

"Compania de Teatru KAKUSHINHAN este o companie japoneză de artele spectacolului, fondată de regizorul Ryunosuke Kimura. Pornind de filosofia de a „crea cuvinte și forme de expresie care vor continua să trăiască peste 400 de ani”, compania valorifică operele lui William Shakespeare pentru a crea un teatru care intră în rezonanță cu societatea contemporană. În loc să trateze opera lui Shakespeare ca pe o moștenire a trecutului, KAKUSHINHAN o privește ca pe un text viu, care reflectă emoțiile și experiențele prezentului. Printr-o interpretare atentă a textului, compania aduce împreună forme diverse - de la teatrul Nō la operă, dans, artă contemporană și expresii generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Demersul pornește de la o întrebare centrală: dacă Shakespeare ar trăi astăzi, ce ar spune lumii? Ancorată în cultura japoneză, dar animată de o perspectivă internațională, KAKUSHINHAN creează punți între clasic și contemporan, între Est și Vest, între corp și limbaj, între tehnologie și teatralitate. Prin aceaste practici transdisciplinare, creează spectacole care depășesc granițele și vorbesc unui prezent global împărtășit."

Distribuție & Echipă artistică:

Titus Andronicus – Tsunao Yamai (artist de teatru Noh) | Lavinia – Fūka Haruna | Tamora – Miki Takii | Saturninus – Go Kijima | Bassianus – Mark Yudai Iwasaki | Lucius – Rion Yanagimoto | Martius – Ryo Morimoto | Quintus – Kazan Tachimoto | Mutius – Shin Hikage | Marcus – Seiji Miyagawa | Aaron / Zeul Răzbunării – Hirokazu Tategata | Muzică live – Takashi Yoshida

Echipa artistică:

Autorul piesei: William Shakespeare | Traducere: Kazuko Matsuoka | Adaptare: Ryunosuke Kimura | Regia: Ryunosuke Kimura | Scenografie: Izumi Matsuoka | Costume: Maya | Iluminat: Naoyoshi Negoro | Design măști Noh: Hisato Iwasaki | Muzică și sunet: Koji Ozono | Muzică / Compoziție: Takashi Yoshida | Coregrafie: Ami Rokuhara | Regizor tehnic: Koki Ura | Asistent regie: Kosuke Hioki

Noh (sau Nō) este cea mai veche formă de dramă muzicală din Japonia, cu o tradiție de peste 650 de ani. Combină dansul, poezia, muzica și teatrul pentru a spune povești bazate pe literatura clasică și mitologie, aceasta arta tradiționala fiind inclusă în patrimoniul UNESCO.

Titus Andronicus este una dintre primele piese ale acestuia excesiv de violentă şi sângeroasă fapt care o face să fie mai puţin jucată.

Caracteristic acestui spectacol este faptul că regizorul a introdus în producţie două personaje: un băiat care este martor la lumea lui Titus Andronicus şi Corbul o figură care îl întruchipează pe Shakespeare.

Spectacolul este însoţit de muzică live şi multe scene de dans care pe de o parte accentuează dramatismul scenelor de violenţă şi pe de altă parte aduc acţiunea piesei în zilele noastre.

Amuzant a fost faptul că o actriţă a învăţat câteva replici în limba româna spre încântarea spectatorilor.

Chiar dacă în centrul acestei tragedii exista sângele ne putem imagina dacă oare exista un viitor fără sânge?

 Câteva foto din spectacol am postat aici iar mai jos finalul şi aplauzele publicului.

Dacă mi-aș putea trăi din nou viața

,, Dacă mi-aș putea trăi din nou viața, m-aș fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simțeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.

Aș fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară.

Aș fi vorbit mai puțin și aș fi ascultat mai mult...

Aș fi invitat prieteni la masă chiar dacă e o pată pe covor și canapeaua trebuie curățată.

Aș fi mâncat pop-corn în camera "bună" și nu mi-aș mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în șemineu.

Mi-aș fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinerețile lui.

N-aș fi insistat niciodată să mergem cu geamurile mașinii închise într-o zi frumoasă de vară, doar pentru ca părul meu a fost proaspăt coafat și fixat.

Aș fi stat întinsă pe pajiște cu capul pe iarbă.

Aș fi plâns și râs mai puțin privind televizorul și mai mult privind viața.

Dar, cel mai mult, să am o a doua șansă la viață, aș prețui fiecare moment, l-aș privi cu adevarat...

 l-aș trăi...

Nu m-aș mai agita atât de mult pentru lucruri meschine și mărunte.

Nu vă faceți griji din cauza celor care nu vă simpatizează sau, mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face.

În schimb, să prețuim prietenii pe care îi avem și oamenii care ne iubesc.

Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat...

Și la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătățim mintea, trupul, sufletul, emoțiile.

Erma Bombeck

Will matters – Vointa naste materie – Festivalul Shakespeare 2026

Festivalul Shakespeare la Craiova înseamnă 11 zile pline de evenimente,

- in 13 locaţii,

- cu 23 de concerte,

- invitate sunt 55 trupe,

- vor fi 81 spectacole şi evenimente

-46 de spatii ale festivalului

Festivalul  va avea loc în perioada 21 – 31 Mai 2026.

Will matters – Voinţa naşte materie este motto-ul din 2026 pentru Festivalul Internaţional Shakespeare la Craiova.

Pentru cine nu ştie încă despre ce va fi vorba programul festivalului poate fi studiat aici.

Craiova Internaţional Shakespeare Festival 2026: „WILL matters | Voința naște materie” transformă orașul într-o scenă vie între 21–31 mai. Vlad Drăgulescu, președintele festivalului, vorbește despre marile spectacole, invitații internaționali și surprizele acestei ediții aici:

O mare parte a evenimentelor va avea loc în aer liber aşa că ne dorim cu toţi să avem vreme bună.

Ia un surâs

Ia un surâs,

oferă-l cui nu l-a avut niciodată.

Ia o rază de soare

și fă-o să zboare acolo unde domnește noaptea.

Descoperă un izvor

și spală pe cel ce trăiește în noroi.

Ia o lacrimă

și pune-o pe chipul celui ce nu a plâns niciodată.

Ia curajul

și pune-l în inima cui nu știe să lupte.

Descoperă viața

și povestește-o cui nu știe să o înțeleagă.

Ia speranța

și trăiește în lumina ei.

Ia bunătatea

și dăruiește-o cui nu știe să dăruiască.

Descoperă dragostea

și fă-o cunoscută întregii lumi.

                                                                                          (Mahatma Gandhi)

MISTREȚUL CU COLȚI DE ARGINT

MISTREȚUL CU  COLȚI DE ARGINT

✍️Stefan Augustin Doinaș   

(26 aprilie 1922 - 25 mai 2002)

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,

cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,

mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:

veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

mistreţul cu colţi de argint, din poveste:

veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.

Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...

Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creste luna

şi cornul sună, însă foarte  puţin.

 

---

     În literatura română a secolului XX, puțini poeți au reușit să îmbine cu atâta finețe erudiția, mitul și tensiunea dramatică precum Ștefan Augustin Doinaș. Format în spiritul Cercului Literar de la Sibiu, el a cultivat o poezie a ideilor, a simbolurilor și a formelor perfecte, în care rigoarea intelectuală se întâlnește cu o imaginație de o forță neobișnuită. Opera sa, de o eleganță severă, rămâne una dintre cele mai solide punți între tradiția clasică și sensibilitatea modernă.

     „Mistrețul cu colți de argint” este, poate, cea mai cunoscută creație a sa - o baladă modernă în care fabulosul se împletește cu destinul, iar aventura vânătorii devine o meditație asupra obsesiei și a limitelor percepției umane. Prințul care străbate pădurea, însoțit de servitorii sceptici, urmărește în animalul fantastic o proiecție a propriei dorințe, un ideal care se sustrage mereu realității. În fiecare reflex de apă, în fiecare foșnet de iarbă, în fiecare licăr de lună, el vede semnul unei prezențe pe care ceilalți nu o pot recunoaște. Astfel, poezia transformă pădurea într-un spațiu al iluziilor, iar căutarea într-un ritual al autoînșelării.

     Finalul, de o intensitate tragică, răstoarnă întreaga perspectivă: ceea ce era căutat devine amenințare, iar ceea ce părea o vânătoare se dovedește a fi o confruntare cu propriul destin. Prințul nu este înfrânt doar de mistrețul fabulos, fiind în același timp prizonierul orbirii interioare care l-a împins să confunde semnele lumii cu propriile himere.

     În această baladă modernă, Doinaș ne oferă o lecție subtilă, dar profundă: cel mai mare pericol nu vine din afară, ci din felul în care alegem să interpretăm realitatea. Uneori, ceea ce dorim cu ardoare ne poate întuneca privirea, iar idealurile urmărite fără măsură se pot transforma în capcane. Iar în clipa în care ne lăsăm conduși doar de propriile fantasme, riscăm să nu mai auzim nici măcar cornul care ne-ar putea salva.

Mihaela ILIE

Einstein

"O viață pașnică și modestă aduce mai multă fericire decât goana după succes, care este asociată cu o neliniște constantă"

„Unde există voință, există și cale.”

Dicționarul omului obosit, dar încă viu

Manual comic pentru cei care au supraviețuit muncii, familiei, statului, vecinilor și propriilor gânduri

Capitolul 1. Omul, această invenție neterminată

Omul este o ființă complexă. Uneori prea complexă pentru câtă minte are în dotare.

Se naște plângând, trăiește explicând și moare convins că ceilalți n-au înțeles nimic.

Când e mic, vrea să crească. Când crește, vrea să doarmă. Când îmbătrânește, vrea să fie lăsat în pace. Viața are logică. Doar că o descoperi când genunchii nu mai colaborează.

Omul modern are telefon inteligent, ceas inteligent, televizor inteligent, frigider inteligent. Numai el a rămas pe modul manual.

Înainte omul mergea la bătrâni să ceară sfat. Acum intră pe internet și primește păreri de la oameni care n-ar trebui lăsați singuri nici lângă o priză.

Fiecare om are dreptul la opinie. Problema este că unii au transformat acest drept în armă de distrugere a liniștii publice.

Unii oameni nu discută. Ei descarcă prostie în format audio.

Alții nu gândesc. Doar reacționează. Ca ușa de la supermarket. Te apropii și se deschid automat.

Dacă vrei să cunoști un om, nu-l întreba ce principii are. Pune-l să stea la coadă. Acolo cade masca, cade educația, cade creștinismul și rămâne omul în forma lui de fabrică.

Omul calm la coadă este fie sfânt, fie pensionar cu timp, fie n-a înțeles încă unde stă.

Când omul spune „eu sunt foarte sincer”, pregătește-te. De obicei urmează o mitocănie ambalată ca virtute.

Când spune „eu spun lucrurilor pe nume”, înseamnă că numele lucrurilor va fi dat cu toporul.

Când spune „nu vreau să jignesc”, deja și-a pus bocancii.

Când spune „cu tot respectul”, respectul tocmai a fost evacuat din propoziție.

Omul prost nu este periculos pentru că nu știe. Este periculos pentru că nu știe, dar explică.

Prostul adevărat nu are îndoieli. Îndoiala cere un minim de mobilă în cap.

Un om deștept spune: „Nu știu.”

Un prost spune: „Îți explic eu imediat.”

Și explică.

Cu foc.

Cu încredere.

Cu greșeli.

Cu o siguranță care ar speria și știința.

Să nu te cerți cu omul prost. El joacă pe teren propriu. Tu intri în deplasare, fără arbitru și fără șanse reale.

Omul prost nu pierde o discuție. El doar obosește adversarul până când acesta preferă pacea mondială.

Sunt oameni care intră într-o încăpere și aduc lumină. Sunt alții care pleacă și abia atunci se luminează.

Sunt oameni cu energie bună. Și sunt oameni cu energie. Atât. Multă. Prost direcționată.

Unii oameni nu trebuie evitați. Trebuie ocoliți cu respect, cum ocolești o groapă veche pe care primăria a numit-o „lucrări în desfășurare”.

Omul este făcut din trup, suflet și scuze.

Are scuze pentru tot. De ce întârzie. De ce nu sună. De ce nu face. De ce n-a înțeles. De ce a înțeles, dar n-a aplicat. De ce a aplicat, dar prost.

Dacă omul ar consuma tot atâta energie pentru fapte cât consumă pentru justificări, am fi avut colonii pe Marte și vecini liniștiți la bloc.

Dar nu.

Noi avem grupuri de WhatsApp, ședințe de scară și oameni care trimit „bună dimineața” cu flori animate.

Asta este civilizația.

Nu cum o visau grecii, dar merge.

Anatol Basarab

Florian Pittiș

Anda Pittiș, soția lui Florian Pittiș, apariție rară la 19 ani de la moartea artistului. Puțini știu că este văduvă de două ori!

Frumoasă, blondă, cu breton des, cu cei mai blânzi ochi și cea mai melancolică privire, cu o ținută șic, vorbe calde și o voce ca o mângâiere, așa a apărut acum, în public, femeia pe care Florian Pittiș a adorat-o .

Anda Pittiș a fost invitată pe scena Teatrului Bulandra unde a depănat amintiri despre regretatul Florian Pittiș și a făcut mărturisiri pline de emoție de la începutul relației lor. 

Puțină lume știe cum o vedea Florian Pittiș pe femeia care a fost iubirea vieții lui și cum o numea adesea în intimitate!

Văduva marelui artist a fost susținută pe scenă de oameni care l-au apreciat și care l-au iubit pe Florian Pittiș. Alături de Anda, pe scena Bulandra, au fost Rodica Mandache, Oana Pellea, Emilia Popescu, Manuela Ciucur precum și Ștefan Bănică Jr.

Florian Pittiș, era urmărit adesea de fosta Securitate

Anda a memorat multe momente importante din viața fostului ei soț și a citit câteva pagini din dosarul lui de urmărire. În ochii autorităților comuniste de atunci, Florian Pittiș era „corupătorului tineretului comunist prin vestimentație necorespunzătoare și cântece în limba engleză”. Anda Pittiș a menționat că se gândește să scrie o carte despre Florian Pittiș, în care poate introduce și fragmente din dosarul pe care l- a avut acesta la Securitate.

Stârniți de Ciugulea Iuliana, colegii de scenă Rodica Mandache, Oana Pellea, Emilia Popescu, Manuela Ciucur și Stefan Banica Jr l-au evocat pe Florian Pittiș prin rememorarea momentelor care au marcat parcursul artistic al fiecăruia. Numitorul comun: spiritul viu și complex, dublat de rigoare, onestitate și generozitate prin care Moțu îi capacita maxim pe cei din jur.

Iar ca seara să fie și mai emoționantă, Niculina Anda Pittiș a citit câteva pagini din dosarul de urmărire întocmit de vigilentele organe ale securității statului „corupătorului tineretului comunist prin vestimentație necorespunzătoare și cântece în limba engleză”, a scris pe contul ei de facebook Dana Cristescu, o bună prietenă a Andei Niculina

Anda Pittiș este de două ori văduvă. Cu mult timp înainte de a-l cunoaște pe Florian Pittiș, ea s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu un alt cântăreț de folk, cu Nicu Vladimir, care a încetat din viață pe data de 10 octombrie 1995, în urma unor probleme cardiace. Nicu Vladimir s-a stins la numai 44 de ani. Era un bun prieten al lui Florian Pittiș. Se întâlneau adesea, frecventau aceleași cercuri de prieteni și Nicu a fost cel care i-a făcut cunoștință Andei cu Florian.

Pittiș nu a uitat niciodată momentul în care a văzut-o pentru prima dată, iar acel moment a fost chiar în casa lui. Anda și Nicu Vladimir erau musafiri la o petrecere între prieteni. Florian a fost impresionat din prima clipă de frumusețea și bunătatea Andei și l-a avertizat pe Vladimir că, dacă o părăsește vreodată, el va fi cel care va încerca să îi cucerească inima. Destinul a făcut ca dorința lui Pittiș să se îndeplinească la câțiva ani, după decesul lui Nicu Vladimir.

Florian Pittiș o adora pe Anda și de multe ori spunea că este un ”dar de la Dumnezeu”

Florian Pittiș s-a îndrăgostit la prima vedere de Anda Niculina, chiar dacă era căsătorită cu un bun prieten al lui. Pentru el, Anda era femeia pe care i-a adus-o destinul și care avea să fie marea lui dragoste.

Florian Pittiș s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani, în urmă cu 19 ani, pe 5 august 2007. Cu câteva zile, înainte de a pleca dintre noi, după o luptă nedreaptă cu un cancer de prostată, el a postat un mesaj de adio către toți cei care l-au iubit:

„Vă salut! Mă numesc Florian Pittiș și vă anunţ că am cancer la prostată. Am 63 de ani, sunt director la un radio și de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea a fost concertul Rolling Stones. Aş vrea să vă aduceți aminte de mine și tind să cred că pentru voi am însemnat ceva… să fredonăm împreună: Hei tramvai… și tras de cai… hei joben, cum veneai la Mon Jarden…”

(Sursa Revista Viva, Libertatea pentru femei)

Respect și admirație veșnică pentru Moțu, actorul cu voce inconfundabilă: Florian Pittiș.

Supraviețuire, solidaritate și rezistență.

În februarie 1985, trenul Accelerat 407 București-Suceava a stat blocat 18 ore în câmp, între două stații, în viscol - cei 340 de pasageri au supraviețuit încălzindu-se unul la altul în vagoane fără căldură.

Era 3 dimineața când trenul s-a oprit brusc undeva între Bacău și Roman. Afară, viscolul atingea rafale de 80 km/h. Zăpada se așternea pe șine cu 20 de centimetri pe oră. Locomotiva diesel nu mai putea avansa prin troiene.

Mecanicul a încercat să dea înapoi. Imposibil. Trenul era prins. În față, troiene de peste un metru. În spate, zăpada se așternuse deja pe șinele tocmai parcurse. Începuse așteptarea.

În 1985, trenurile nu aveau telefoane. Nu puteai suna să anunți că ești blocat. Mecanicul a trimis mesaj prin stația următoare când a realizat că nu poate continua. Dar echipele de intervenție erau ocupate cu alte trei trenuri blocate în aceeași noapte pe alte magistrale.

În vagoane erau 340 de oameni. Familii care se întorceau acasă, muncitori care plecau în delegație, studenți care mergeau la facultate. Toți îmbrăcați în haine groase de iarnă, cu bagaje, cu provizii pentru drum.

Primele ore au fost suportabile. Vagonul avea căldură reziduală de la București. Oamenii au stat liniștiți, așteptând să se rezolve. Dar după ora 6 dimineața, când soarele ar fi trebuit să răsară și trenul era încă blocat, panica a început să se instaleze.

Temperatura în vagoane a scăzut rapid. La ora 8, termometrele arătau +5 grade înăuntru. Afară erau -22. Ferestrele începuseră să înghețe pe dinăuntru. Oamenii și-au scos toate hainele din bagaje și s-au îmbrăcat în straturi.

Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să fii blocat 18 ore într-un tren fără căldură, fără comunicare, fără să știi dacă vine cineva după tine, cu provizii limitate și frig care se instalează treptat în oase.

La ora 10, conducătorul de tren a luat o decizie. A adunat toți pasagerii în doar trei vagoane, în mijlocul trenului. Celelalte șapte vagoane au fost abandonate. Concentrând oamenii, căldura corpurilor putea încălzi spațiul mai bine.

În cele trei vagoane, oamenii stăteau unii peste alții. Copiii în mijloc, bătrânii lângă fereastră pentru aer. Adulții stăteau în picioare sau se îngrămădeau pe scaune. Trupurile apropiate generau căldură. Temperatura a urcat la +12 grade.

Proviziile au fost împărțite. Fiecare pasager și-a scos ce avea: pâine, salam, brânză, mere. S-a făcut un inventar comun. Cinci femei au preluat rolul de a distribui mâncare. Câte o felie de pâine la două ore, câte o bucată de salam pe cap de om.

Te-ai întrebat vreodată ce faci când ești blocat într-un tren, în mijlocul câmpului, în viscol, fără să știi când vine salvarea? Pentru că în februarie 1985, 340 de oameni au învățat că supraviețuirea înseamnă să stai lipit de străini și să împarți ultima bucată de pâine.

După ora 12, au apărut primele cazuri de deshidratare. Apa se terminase. Câțiva bărbați au ieșit afară, au umplut găleți cu zăpadă, au adus-o în vagon. S-a topit zăpada la căldura corpurilor. Apa rezultată era împărțită cu paharul.

Un bătrân de 70 de ani a făcut criză de cord în jurul orei 14. O asistentă medicală care călătorea la Suceava l-a resuscitat cum a putut, fără echipament, fără medicamente. I-a făcut masaj cardiac 20 de minute până când inima a pornit înapoi. Bătrânul a supraviețuit.

Copiii plângeau de frig și foame. Mamele îi țineau lipiți de corp, sub haine, împărtășind căldura. Bebelușii erau înveliți în toate puloaverele disponibile. Un copil de 6 luni a fost salvat de căldura a șapte femei care l-au ținut pe rând la piept.

În jurul orei 16, când se întunecase deja, s-a auzit zgomotul unui motor diesel. Plug de zăpadă. Venea din direcția Bacău. Dar progresa încet, câte 100 de metri pe oră prin troienele de 1,5 metri.

Plugul a ajuns la tren la ora 21. Treisprezece ore după ce trenul se blocas. Dar nu putea trage garnitura. Era nevoie de locomotivă de rezervă. Aceasta a venit din Roman, din sens opus, ajungând în jurul orei 23.

La miezul nopții, după 21 de ore de blocare, trenul a pornit. Locomotiva de rezervă trăgea din spate, plugul deschidea drum în față. Viteza: 5 km/h. Până la Roman au mers două ore.

În gară, Crucea Roșie aștepta cu ceai fierbinte, pături, ambulanțe. Șaisprezece persoane au fost transportate la spital cu hipotermie. Bătrânul cu infarct a fost internat direct la terapie intensivă. Toți ceilalți au fost cazați la școala din Roman până dimineața când trenurile au reluat circulația.

Experiența trenurilor blocate în viscol era comună în anii '80. În iarna 1984-1985, peste 50 de trenuri au rămas blocate în troiene pe diverse magistrale. În 1987, un tren București-Constanța a stat 14 ore în câmp între Fetești și Cernavodă, cu 280 de pasageri înăuntru.

Procedura era simplă: te îmbulzeai cu ceilalți, împărțeai mâncarea, așteptai plugul. Nimeni nu intra în panică. Toată lumea știa că iarna în România înseamnă riscuri, iar trenurile blocate făceau parte din risc.

Astăzi, când vedem știri despre trenuri cu întârzieri de 2-3 ore și pasageri revoltați, e aproape imposibil să înțelegem cum 340 de oameni au stat 21 de ore blocați în frig, s-au încălzit unii pe alții, au împărțit ultima bucată de pâine și au supraviețuit fără să se plângă. Pentru că în 1985, asta însemna iarnă în România - supraviețuire, solidaritate și rezistență.

Sursa: Viață de Românaș

Decalogul Supraviețuirii cu Stil

O reinterpretare a celor "10 Porunci", curățată de picanterii, dar condimentată cu un strop de autoironie, valabilă pentru orice muritor (indiferent de gen) care vrea să supraviețuiască realității cu zâmbetul pe buze:

 Decalogul Supraviețuirii cu Stil

 1. Dansează ca și cum nu te vede nimeni. Și, sincer, chiar asigură-te că nu te vede nimeni, pentru că mișcările alea de „macara defectă” s-ar putea să devină virale din motivele greșite.

 2. Cântă ca și cum n-ai avea vecini. Crede-te o privighetoare de elită, chiar dacă vocea ta sună mai degrabă a sirenă de ambulanță care a rămas fără baterie. Dacă te simți artist, restul e doar poluare fonică pentru cei neavizați.

 3. Mănâncă de parcă n-ar exista calorii. Savurează acea prăjitură (sau a treia porție de cartofi) ca și cum metabolismul tău ar fi un reactor nuclear care topește totul instant. Ignoră cântarul; e doar un obiect plin de prejudecăți.

 4. Iubește ca și cum n-ai fi citit niciodată citate motivaționale pe net.Dă-ți voie să fii un pic naiv(ă), uitând de toate momentele în care ai crezut că „el/ea e alesul/aleasa”, până când realitatea ți-a dat cu paranteza în cap.

 5. Hidratează-te ca și cum ai fi nemuritor. Bea apă (sau ce-o fi) ca și cum n-ai suferi de „amnezie post-petrecere” și de parcă a doua zi nu te-ai trezi întrebându-te cine a pus un picamer în capul tău.

 6. Visează măreț (Dream Big). Măcar în somn să fii milionar(ă) pe iaht, că de trezit tot la alarmă te trezești. Dacă tot e moca, de ce să te limitezi la un vis de garsonieră?

 7. Poartă-ți vârsta cu demnitate.Nu neapărat pe cea din buletin, ci pe cea pe care o simți după ce bei un pahar de vin. Ți-a luat decenii întregi să atingi acest nivel de confuzie perfectă, deci fii mândru/mândră de „opera” ta!

 8. Dacă te enervezi, fă-o cu diplomație. În loc să sari la bătaie, folosește sarcasmul; doare mai tare și nu riști să-ți rupi vreo unghie sau vreun nasture. Arta de a trimite pe cineva la plimbare fără ca el să realizeze că a plecat se învață în timp.

 9. Trăiește ca și cum Raiul e aici și acum. Știm cu toții că nu e, dar măcar prefă-te. E mult mai eficient decât să aștepți o lume mai bună în timp ce te uiți la știri și mănânci pufuleți. Bucură-te de haos, e singurul lucru garantat!

 10. Și nu în ultimul rând: Râdeți! Râdeți cu gura până la urechi, ca și cum ați fi evadat recent dintr-un loc unde se poartă cămăși cu mâneci foarte lungi. E singura dovadă de inteligență care ne-a mai rămas.

 Notă: 

Respectarea acestor porunci nu garantează mântuirea, dar sigur face viața mai suportabilă și pozele de la petreceri mai amuzante.

🥳🤗🫵

Invitație la un spectacol funerar

Invitație la un spectacol funerar

Cînd m-ați scuipat credeam că îs ca pruncul,

frumos, fi-mi-ar deochiul ăsta chior,

că v-ați făcut erou dintr-un furuncul

crescut pe buca unui dictator.

Și-acum îi mîngîiați cu drag urmașii

în loc să dați în urma lui cu clor,

lingîndu-i cu smerenie chiar pașii

că v-a servit rahat cu tricolor.

De o s-ajung și eu la miezul nopții

un stîrv netrebnic, înfășat în steag,

ca fruct al unei tainice adopții

dată de maica morții în vileag,

știu de pe-acum rușinea ce mă paște

de-a fi slăvit de-un cîrd de farisei

orăcăind precum un cor de broaște

c-am fost cîndva la fel de laș ca ei,

un soi de bou ce se dădea centaur

legat pînă la urmă de un par

fiindcă-am jucat în Epoca de aur

în piesa regizată de-un cizmar,

drept care mîndra gardă de onoare

va trage vreo trei salve-n cimitir

de vor cădea băbuțele-n cărare

prinse-n flagrant de ștevie și știr.

Mircea Dinescu 

In memoriam! Magda Isanos (17 aprilie 1916 - 17 noiembrie 1944)

"Și-mi pare așa ciudat 

 că se mai poate găsi atâta vreme pentru ură,

 când viața e de-abia o picătură 

 între minutul acesta care bate și celălalt.

 Și-mi pare neînțeles și trist

 că nu privim la cer mai des,

 că nu culegem flori și nu zâmbim,

 noi, care așa de repede murim..."

  

  A fost o avocată de succes, un vlăstar tânăr al poeziei românești, prozatoare și publicistă română, pe nedrept – mult prea puţin citită în zilele noastre. Este un nume care nu se aude la orele de limba română, nici nu figurează la segmentul "lecturi obligatorii." Din păcate, puțini sunt cei care măcar o dată au citit versurile ei. A fost căsătorită cu nu mai puțin cunoscutul scriitor și traducător, Eusebiu Camilar, cu care a avut o fiică, Elisabeta, cunoscută scriitoare, eseistă și poetă contemporană."

 (sursa: internet)

Businessul se face cu oameni

Angajator (A): Bună ziua! Caut un om bun. Serios, harnic, loial, cu experiență de 10 ani în domeniu, două facultăți, certificări internaționale, permis categoria B, să știe și un pic de contabilitate, și engleză fluent, și să se descurce și cu social media. Și să fie flexibil la program.

Recrutor (R): Minunat. Și bugetul?

A: 4.000 de lei net. Poate 4.200 dacă e cu adevărat bun.

R: (respiră adânc) Deci... vreți un om cu CV de CEO, la salariul unui stagiar entuziast.

A: Nu exagerați. Eu am început de jos și m-am descurcat!

R: Când ați început dumneavoastră, chiria costa cât o pizza. Acum pizza costă cât chiria. Piața s-a mai schimbat între timp.

A: Dar de ce cer candidații atâția bani? Ce și-au închipuit?

R: Că vor să mănânce. Zilnic. Concept revoluționar, știu.

A: Pe vremea mea nu te gândeai la bani, te gândeai la stabilitate!

R: Pe vremea dumneavoastră stabilitatea venea cu banii. Acum candidații primesc stabilitate emoțională doar de la terapeut pe care și-l permit exact dacă sunt plătiți decent.

A: Dar eu ofer altceva: experiență, echipă frumoasă, atmosferă de familie!

R: (își notează ceva) "Atmosferă de familie" e cel mai înfricoșător lucru pe care-l poți scrie într-un anunț de job. Candidații citesc asta și înțeleg: ore suplimentare neplătite, șef care sună duminica și nimeni nu are voie să spună nu.

A: Exagerați!

R: Am numărat azi 47 de anunțuri cu "familie". Zero cu "ore suplimentare plătite". Coincidență, sigur.

A: Bine, dar de ce nu răspund la telefon după interviu? Dispar pur și simplu!

R: A, fenomenul "ghosting". Știți de unde l-au învățat candidații?

A: De unde?

R: De la angajatori care îi chemau la 3 runde de interviuri, îi țineau 6 săptămâni în așteptare și apoi... liniște. Niciun email, niciun telefon. "Am mers pe un alt profil." Trimis la 23:47.

A: (tăcere)

R: Exact.

A: Dar generația asta nouă e leneșă! Nu vor să muncească!

R: Vor să muncească. Nu vor să sacrifice sănătatea mintală pentru un salariu care nu acoperă inflația. Există o diferență. Una pe care HR-ul o știe de ani de zile și pe care o parte din angajatori refuză să o audă.

A: Psihologie, sănătate mintală... pe vremea mea nu existau astea!

R: Existau. Se numeau "ulcer", "infarct la 50 de ani" și "n-am fost niciodată acasă când copiii erau mici". Le recunoașteți?

A: (pauză lungă)...Continuați.

R: Un candidat bun, în 2026, are în medie 3-4 oferte pe masă simultan. Îl sunați, vă ascultă politicos, închide telefonul și alege pe cel care i-a răspuns la întrebări fără să se strâmbe, i-a spus salariul din primul minut și nu i-a cerut să "demonstreze că e serios" lucrând o săptămână gratis ca "probă de foc".

A: Păi și eu ce fac acum?

R: Simplu. Plătiți omul pentru ce face. Respectați-i timpul. Nu sunați după program decât dacă arde ceva cu adevărat. Și când spuneți "echipă", asigurați-vă că e o echipă, nu o persoană care face treaba a patru.

A: Asta... costă.

R: Da. Știți ce costă mai mult? Să recrutați, să angajați, să instruiți un om și să-l pierdeți în 3 luni pentru că l-a sunat concurența cu 500 de euro în plus și un pic de respect.

A: (după o pauză) Când puteți să-mi trimiteți candidați?

Recrutor: (zâmbind) Când îmi trimiteți un anunț cu salariu real și fără "familie".

Businessul se face cu oameni. Oamenii nu sunt o resursă. Sunt motivul pentru care businessul există.

Untul de migdale de la Sundaybites

Am descoperit recent un produs 100% natural, din migdale coapte, rumenite şi măcinate. Acesta nu conține adaos de zahăr, sare, emulsificatori, stabilizatori, conservanți ori alte uleiuri sau grăsimi hidrogenate.

Untul de migdale de la Sundaybites este un ingredient versatil, ideal pentru micul dejun, deserturi sănătoase sau gustări rapide. Poate fi folosit în smoothie-uri cremoase, negrese (brownies) fără făină, fursecuri rapide sau întins pe pâine prăjită cu fructe. Este o sursă bogată de grăsimi sănătoase și oferă o textură fină preparatelor.

Exista pe internet o mulţime idei de reţete cu unt de migdale:

Smoothie Energizant: 

Blenduiți o banană, o mână de fructe de pădure (zmeură, căpșuni), o lingură de unt de migdale, apă sau lapte vegetal și puțin sirop de arțar pentru un mic dejun rapid.

Negresă (Brownie) cu Unt de Migdale: 

Mixați ouă cu miere, adăugați unt de migdale, cacao, puțină vanilie și bicarbonat de sodiu. Coaceți la160∘ 𝐶 timp de 20-25 minute pentru un desert dens și ciocolatos.

Cookies Rapizi (fără făină): 

Amestecați unt de migdale cu un ou, zahăr de cocos (sau alt îndulcitor), vanilie și bicarbonat. Adăugați ciocolată neagră și coaceți timp de 12 minute la 180∘𝐶.

Toast cu Unt de Migdale și Fructe: 

Întindeți unt de migdale pe o felie de pâine integrală prăjită și adăugați felii de banane, semințe de chia sau fructe de pădure deasupra.

Sos pentru Salate/Paste: 

Amestecați unt de migdale cu suc de lămâie, usturoi, puțină apă caldă și ierburi aromatice pentru a crea un sos cremos, ideal pentru salate verzi sau paste.

Eu nu am avut timp suficient pentru e testa toate aceste idei însă am consumat acest produs la micul dejun întins pe o felie de pâine cu seminţe prăjită şi pot afirma că este un produs suficient de consistent.

Mi-am propus să testez zilele acestea untul de migdale în clătite după care va voi relata noua mea experienţă.

Poftă bună!

Visuali Italiane 2026: cele mai noi filme ajung la Craiova

Festivalul Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România, care se desfășoară anual în mai multe orașe din țară, revine la Craiova pentru al doilea an consecutiv. 

Între 27 și 29 martie, la Cinema Inspire Mercur, publicul va putea descoperi în programul festivalului trei filme recente din cinemaul italian.

In cadrul Festivalului de film italian la Craiova spectatorii vor avea parte de surprize vizuale, gustative si olfactive de la Casa Rinaldi si Aroma Land.

Programul festivalului:

Vineri, 27 martie, de la ora 19:00, cu Primavera, debutul în cinema al lui Damiano Michieletto, unul dintre cei mai apreciați regizori europeni de operă și teatru.

Cunoscut pentru spectacolele sale montate pe marile scene lirice ale Europei, Michieletto își aduce în film experiența vizuală și muzicală într-o poveste plasată în Veneția începutului de secol XVIII. Filmul urmărește destinul unei tinere violoniste crescute într-un orfelinat, a cărei viață se schimbă odată cu sosirea noului profesor de muzică: Antonio Vivaldi. Întâlnirea dintre cei doi devine punctul de plecare al unei povești despre talent, curaj și puterea muzicii de a deschide noi drumuri.

Primavera este distribuit în România de către Follow Art Distribution și va avea premiera în cinematografe din 3 aprilie.

Bilete puteti cumpara de aici

Sâmbătă, 28 martie, de la ora 19:00, programul continuă cu La grazia, noul film al regizorului Paolo Sorrentino, unul dintre cei mai importanți cineaști italieni contemporani. Filmul a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția, unde Toni Servillo a câștigat Coppa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină. Actorul revine într-un rol central în universul cinematografic al lui Sorrentino, interpretând un președinte al Italiei aflat la final de mandat, într-o poveste despre putere, imagine publică și viața din spatele funcției.

Filmul este distribuit în România de Independența Film și va avea premiera în cinematografe din 17 aprilie

Bilete puteti cumpara de aici

Festivalul se încheie duminică, 29 martie, de la ora 19:00, cu Fuori, cel mai recent film al regizorului Mario Martone.

Inspirat din volumul autobiografic L’Università di Rebibbia, filmul o aduce în prim-plan pe scriitoarea Goliarda Sapienza, surprinsă într-un moment de răscruce al vieții sale, după ce ajunge în închisoare, în Roma anilor ’80. Experiența detenției și întâlnirea cu două tinere deținute devin pentru ea un moment de transformare și de regăsire a bucuriei de a scrie. Interpretată de Valeria Golino, autoarea celebrului roman L’arte della gioia capătă pe ecran o prezență puternică într-un film despre libertate, solidaritate feminină și posibilitatea de a o lua de la capăt.

Filmul este distribuit în România de Independența Film.

Bilete puteti cumpara de aici

Ne vedem la film!

Acum lumea e condusă de proști.

"Înainte lumea era condusă de deștepți. Era ceva crud.

Deștepții îi obligau pe proști să învețe. Proștilor le era greu.

Acum lumea e condusă de proști. Și asta e corect, pentru că proștii sunt mult mai numeroși.

Acum deștepții învață să vorbească în așa fel, încât proștii să înțeleagă. Dacă un prost n-a înțeles ceva – e vina deșteptului.

Înainte sufereau proștii. Acum suferă deștepții.

Totuși, acum e mai puțină suferință, pentru că deștepți sunt mai puțini”

Mikhail Zhvanetsky - scriitor satiric

Constantin Brâncuși

Se cunosc și s-au scris multe despre viața lui Constantin Brâncuși. Mărturiile despre ultimele sale clipe de viață sunt însă mai puține, așadar mai prețioase.

Se spune că în dimineața zilei de 16 martie, 1957, ziua morții, Brâncuși s-ar fi confesat episcopului care venise să-l împărtășească: „Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”. Aceste vorbe, rostite sau nerostite, au generat ulterior o imensă dezbatere legată de ipotetica dorință a sculptorului de a fi înmormântat în țărâna României. Dorință inexistentă, după cum au concluzionat specialiștii: „Dacă ar fi vrut să fie înmormântat acasă, ar fi stipulat acest lucru în testament. Era perfect lucid când l-a făcut. Or, el și-a cumpărat loc de veci în Franța, la Paris, în Cimitirul Montparnasse, unde odihnesc și acum rămășițele lui”.

Au circulat multe zvonuri, idei, supoziții și legende pe seama celebrului și excentricului Constantin Brâncuși. Unele legate de operele sale nemuritoare, altele de femeile pe care le-a iubit. S-a aflat chiar și despre existența unui copil din flori, un băiat, John Moore (rezultat, se spune, din relația lui Brâncuși cu pianista și asistenta sa personală, neozeelandeza Vera Moore).

O poveste însă, care a circulat și mai circulă încă în cercurile înalte din societatea francează, le întrece pe toate: Constantin Brâncuși n-ar fi renunțat la gusturile sale sofisticate nici în ultimele zile de viață. Obișnuit să bea șampania rece, mereu rece, multă, aceasta i-ar fi provocat până la urmă o pneumonie puternică. 

Și fatală!

Cercetând în presa comunistă informațiile despre moartea sculptorului gorjean, aflăm că vestea morții sculptorului a fost anunțată abia după trei zile, în ziarul „Scânteia” din 19 martie 1957, pe ultima pagină: „Moartea lui Constantin Brâncuși. Paris (Agerpres). – Sîmbătă a încetat din viață la Paris, în vîrstă de 81 de ani, cunoscutul sculptor romîn Constantin Brîncuși.” 

Pe 20 martie, în același ziar, într-un articol mai amplu, Uniunea Artiștilor Plastici R.P. Romînă „aduce la cunoștință cu adîncă părere de rău încetarea din viață la Paris a lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai de seamă sculptori romîni și unul dintre cei mai înzestrați și mai originali creatori ai artei moderne contemporane”

…..și cam atât.

De reamintit că Brâncuși a vrut să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris, pentru a lăsa ţării sale o altă mare moştenire, pe lângă Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu.  Academicienii Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă, din cadrul Academiei Republicii Populare Române, s-au întrunit pe data de 7 martie 1951 sub președinția lui Mihail Sadoveanu, pentru a dezbate propunerea făcută de Brâncuşi.

George Oprescu, critic de artă și profesor, care, odată, în timpul Primului Război Mondial, tânăr fiind, se bucurase de ospitalitatea lui Brâncuși, l-a acuzat de "lipsă de sinceritate" deoarece a speculat "prin mijloace bizare gusturile morbide ale societății burgheze", în pofida faptului" că totuși a fost un om de talent și mari speranțe"; însă aceasta "numai în prima parte a carierei sale artistice". 

Călinescu a fost chiar mai radical: Brâncuși "nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloace esențiale și caracteristice acestei arte". 

Sculptorului i-au luat apărarea, destul de timid, scriitorii Geo Bogza, Camil Petrescu- cel care în 1928 își pierduse slujba în urma promovării lui în paginile revistei Universul Literar, al cărei redactor era -, dramaturgul Victor Eftimiu, colecționarul K. H. Zambaccian. Sculptorul Jalea a îndrăznit chiar să protesteze găsind că e "cel puțin nepotrivit ca Brâncuși să fie atacat într-o Academie, în chiar forul cel mai înalt al unei țări".

 E probabil că toate aceste discuții să fi ajuns la cunoștința lui Brâncuși. Cert este că la 1 august, poate scârbit de cele discutate la Academia Română, și fără a mai spera să-şi revadă vreodată țara, face o opțiune pe care nici un necaz personal din trecut, nici măcar două războaie mondiale, nu l-au putut determina să o facă. Cere cetățenia franceză.

Eveniment oficial Autokappa, care marchează lansarea în România a modelului electric urban LINKTOUR ALUMI

 

Autokappa lansează în România modelul electric urban LINKTOUR ALUMI și marchează o nouă etapă strategică în mobilitatea auto

Autokappa marchează o nouă etapă în evoluția companiei prin lansarea oficială în Craiova a modelului electric urban LINKTOUR ALUMI, un vehicul inovator dedicat mobilității moderne, sustenabile și inteligente.

Evenimentul de lansare va avea loc pe 19 martie 2026, începând cu ora 16:00, la Autokappa Center, Str. General Ștefan Ispas nr. 96A, Craiova, în prezența partenerilor, invitaților speciali și reprezentanților mass-media.

Lansarea marchează o nouă etapă în evoluția companiei Autokappa, care integrează acum trei direcții majore:

• servicii complete service auto
• divizia Autokappa Premium Cars, dedicată automobilelor premium
• noua direcție Autokappa Electric Cars, orientată către mobilitatea urbană electrică

Autokappa Premium Cars – reprezinta divizia dedicată importului și configurării automobilelor premium, cu servicii personalizate pentru clienții care caută performanță, exclusivitate și siguranță, oferind consultanta personalizata, raportata la nevoile clientului; import automobile premium; vehicule verificate; servicii complete import-export.

Momentul central al evenimentului îl reprezintă dezvăluirea oficială a modelului LINKTOUR ALUMI, un vehicul electric compact conceput pentru mobilitatea urbană eficientă și adaptat orașelor moderne.

Modelul este construit pe o caroserie integrală din aluminiu, proiectată pentru eficiență energetică, greutate redusă și impact minim asupra mediului.

Designul futurist, interiorul ergonomic realizat din materiale eco și sistemele inteligente integrate creează o experiență de condus adaptată cerințelor mobilității urbane contemporane.

Ce este LINKTOUR_compress

Vehiculul integrează tehnologii moderne de conectivitate și experiență digitală, precum display digital, ecran tactil de 10,25 inch, integrare Apple CarPlay și Android Auto și conectivitate wireless completă. Cu o autonomie de până la 180 km și o viteză maximă de 90 km/h, modelul este optimizat pentru mobilitatea urbană și pentru utilizatorii care caută soluții de transport eficiente și sustenabile, fiind accesibil si tinerilor de la 16 ani.

Evenimentul din Craiova marchează prezentarea oficială publică a modelului LINKTOUR ALUMI în România, Autokappa dealer autorizat, oferind invitaților oportunitatea de a descoperi în premieră vehiculul și de a afla mai multe despre direcția strategică a companiei.

Prin această lansare, Autokappa își consolidează poziționarea, combinând experiența în servicii auto, importul de automobile premium, devenind unul dintre actorii locali care contribuie la dezvoltarea noii generații de mobilitate urbană electrică.