Dicționare

Dicționarele, adică bravii noștri lingviști, ne învață așa:

– putem scrie „bun-simț“ și, în unele situații, „bun simț“ – dar nu „bunsimț“

– putem scrie „bun-gust“ și, în unele situații, „bun gust“ – dar nu „bungust“

– putem scrie „bun-plac“ – dar nu „bun plac“ sau „bunplac“

– putem scrie „bună-creștere“ și, în unele situații, „bună creștere“ – dar nu „bunăcreștere“

– putem scrie „bine-crescut“, „binecrescut“ și, în unele situații, „bine crescut“

– putem scrie „bună-cuviință“ – dar nu „bună cuviință“ sau „bunăcuviință“

– putem scrie „bună dispoziție“ – dar nu „bună-dispoziție“ sau „bunădispoziție“

– putem scrie „binedispus“ și, în unele situații, „bine dispus“ – dar nu „bine-dispus“

– putem scrie „bine-cunoscut“, „binecunoscut“ și, în unele situații, „bine cunoscut“

– putem scrie „binevenit“ și, la limită, și „bine-venit“ – dar nu „bine venit“

– putem scrie „bun-platnic“ și, la limită, „bun platnic“ – dar nu „bunplatnic“

– putem scrie „bine intenționat“ – dar nu „bine-intenționat“ sau „bineintenționat“

– putem scrie „bună-credință“ și, în unele situații, „bună credință“ – dar nu „bunăcredință“

– putem scrie „binecredincios“ și „bine-credincios“ – dar nu „bine credincios“

– putem scrie „bunăstare“ și, în unele situații, „bună stare“ – dar nu „bună-stare“

Dacă veți citi și reciti cu atenție, făcând comparații în toate direcțiile, veți vedea că lingvistica românească ne pune în fața unei întrebări-cheie: cât mai costă compresele la Catena?