miercuri, 12 iunie 2024

O dovadă a degenerării noastre

"Într-o vreme femeile roșeau la cea mai vagă aluzie cu iz sexual pe care-o dezavuau sincer.
Asta pentru că sexul era o chestiune exclusiv intimă, având nu doar dimensiunea animalică pe care-o are în lumea de azi.
Într-o vreme bărbații erau eleganți, își cântăreau vorbele, iar când se aflau în tovărășia unei femei știau să vorbească, nu se blocau precum prostovanii de azi.
Atunci femeile nu erau egale bărbaților pentru că nici bărbații nu erau egali femeilor.
Pur și simplu erau două jumătăți care se completau reciproc.
Faceți un exercițiu simplu gândindu-vă ce s-a câștigat de când ideologia falsă căreia-i suntem obligați să ne închinăm azi se află la putere.
Ce-ați câștigat de când femeile au fost trecute la egalitate cu bărbații?
Dar ele, ce-au câștigat?
Înainte pe străzi vedeai femei elegante, o plăcere vizuală profundă.
Acum vezi femei lălâi, îmbrăcate doar pentru a nu ieși dezbrăcate din casă.
Femeile delicate sunt o amintire a trecutului.
Acum bea cot la cot cu bărbatul, vorbește porcos, râgâie și înjură mai abitir decât un birjar.
Pe partea cealaltă, bărbatul a suferit o mutație în sens contrar.
Se-mbracă aberant, cu lucruri mulate.
Doar când vezi pantalonii mulați peste picioarele strâmbe și/sau crăcănate ale masculilor din ziua de azi te-apucă voma.
Oameni care-ar trebui să fie la vârsta la care ar trebui să aibă o imagine de ansamblu asupra vieții se îmbracă precum circarii, cu teniși multicolori, tricouri mulate și blugi rupți.
Se inversează trendurile modei: bărbații se epilează în timp ce femeile experimentează „plăcerea pilozității”.
Au apărut saloane cosmetice masculine unde muieraticii de sex masculin se pensează, își fac manichiura și pedichiura.
De „hairstyliști” nici nu mai vorbesc întrucât e de porc să nu ai unul.
Minunata lume nouă lovește crâncen:
femeile devin bărbați, iar bărbații femei.
Culmea e că, în loc să se tăvălească pe jos de râs la vederea macabrului spectacol, oamenii chiar iau în serios această glumă.
E un semn al timpurilor, o dovadă a degenerării noastre..."

Niciun comentariu: