Sâmbătă 13 Mai 2017 Dodo Niță ne-a făcut o surpriză plăcută invitându-ne la Muzeul de Artă pentru a lansa cartea: GABRIEL BRATU o monografie.
Dodo Niță
- Este cel mai important critic și istoric român din domeniul benzilor desenate fiind autor al mai multor monografii, o istorie a benzii desenate românești sau beletristică.
- Este un important organizator al saloanelor și expozițiilor naționale și internaționale de benzi desenate
- Este un important promotor al francofoniei prin intermediul benzilor desenate, activitate pentru care a primit decorații din partea guvernelor Franței și Belgiei.
Benzile desenate fac parte din copilăria fiecăruia dintre noi, când vorbim de benzi desenate automat ne gândim la vremurile frumoase ale inocenței.
Domnul Gabriel Bratu este cel mai longeviv caricaturist craiovean, publică din anul 1948 caricaturi în cotidianul Cuvântul Libertății (cotidian care se numea Înainte anterior anului 1990).
Realizator de emisiuni radio, organizator de festivaluri de muzică populară, grafician, secretar general de redacție, profesor la Școala de Artă, actor, ilustrator, organizator de saloane și expoziții de caricatură, domnul Bratu este o personalitate cu o activitate foarte bogată și complexă.
Vorbitorii invitați la lansare au prezentat pe rând, pe scurt, activitatea și personalitatea domnului Gabriel Bratu.
Prezenți la lansare autorul și artistul au acordat autografe celor care au cumpărat cartea, cu această ocazie s-au schimbat impresii și s-au făcut fotografii cu cei prezenți.
Domnul Dan Lupescu i-a inmânat cu această ocazie o "Diplomă" din partea revistei Lamura:
Domnul Dan Lupescu i-a inmânat cu această ocazie o "Diplomă" din partea revistei Lamura:
Evident am putut admira și câteva dintre lucrările marelui caricaturist, expuse în Sala Oglinzilor și la intrarea în această sală, de către organizatori.
De asemenea s-au putut vizita sălile muzeului unde am putut admira din nou tablourile marilor pictori expuse aici: Nicolae Tonitza, Gheorghe Tătărăscu, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu. Theodor Palady, Theodor Aman sau Constantin Lecca.
O mica recenzie
Monografia cuprinde mai multe părți:
-Prefața
-Cronologia care prezintă datele biografice ale artistului
-Un interesant Interviu luat domnului Bratu în anul 2015
-Artistul în viziunea unor prieteni
-O istorie a caricaturii românești în viziunea domnului Bratu
-Titluri, premii, mențiuni primite de-a lungul activității
-O Bibliografie cu lucrările acestuia
-Un succint Album de caricaturi
Citind pe nerăsuflate interviul care prezintă evoluția în timp a artistului am reținut părerile personale ale acestui legate de școală, cultură, folclor, personalități, umor, poezie și micile regrete legate de schimbările nocive apărute în educație său cultură în ultimii ani sau lipsa unor personalități marcante ale umorului românesc precum și a revistelor de umor cum ar fi Urzica și altele similare.
Din cauza faptului că ideile enunțate în acest capitol sunt foarte realiste și prezintă obiectiv problemele care există în educație și cultură în zilele noastre pot spune că este capitolul pe care l-am apreciat cel mai mult din această carte.
In loc de final
Mi-am permis să citez câteva din frumoasele pasaje care mi-au plăcut mai mult din interviul mai sus amintit:
"Am respectat în primul rând țara și adevărații ei oameni, i-am respectat pe cei care au fost înaintea noastră și i-au dus faima, așa cum îi respect pe cei care ne duc astăzi faima. Când zic faimă, mă refer la lucrurile bune, la lucrurile frumoase, pentru că alt fel de faimă ne-au dus unii astăzi. I-am respectat pe cei mai în vârstă decât mine şi am căutat să iau de la ei ce este bun, am căutat să le calc pe urme. N-am făcut rabat, cum se spune, la unele lucruri, riscând să-mi fac duşmani, şi m-am ferit de compromisuri. "
"Cultura... nu înseamnă să faci din când în când câte o serbare."
" Prietenia este pentru mine lucrul cel mai de preţ. Să ştii că te poţi baza pe cineva, să ştii că ai lângă tine orişicând un sprijin este mare lucru! Şi adevăraţii prieteni îşi au valoarea lor şi locul lor în sufletul tău. Cu Gregorian, chiar dacă trec câteva zile şi nu ne vedem, vorbesc zilnic la telefon, Teofil Popescu (cu ceva ani în urmă a fost redactorul ziarului dumneavoastră) este omul cu care mă sfătuiesc, cel care îmi spune cum şi ce trebuie să facem ca să fie bine, Bohoreanu şi Neicu de ani buni parcă-mi sunt din familie. Mă doare sufletul că nu-i mai am alături pe Benedict Gănescu, pe Adrian Petringenaru, pe Sabin Bălaşa, pe Amza Pellea, pe Petre Dragu, pe Sabi Domozină sau pe Florin Rogneanu…"
"Secretul este „să nu tragi pe dreapta”, cum se spune, să mergi înainte, să fii mereu activ, să ai mereu ce face, să te gândeşti încă de azi ce o să faci mâine, să fii în permanenţă „în priză”. Dacă te opreşti, urmează oprirea definitivă…"
"Să ştiţi că şi astăzi, la cei 80 de ani, mă consider tot „o tânără speranţă a caricaturii româneşti”! Încă n-am spus ce aveam de spus şi-n fiecare zi mă străduiesc să-mi îmbunătăţesc stilul, să-mi îmbogăţesc ideile. Numai aşa te poţi menţine, numai aşa poţi rămâne în atenţia celor din jurul tău."
"Când am fost prima oară în Rusia, ne-au dus întâi la mormintele lui Puşkin şi Esenin, unde trei-patru tineri ne-au recitat din poeziile lor. La noi, astăzi, aţi mai auzit la radio sau la televizor vreo poezie?"
" Umorul pe care-l vedem la televizor e jalnic. Nu mai avem oameni care să scrie umor în adevăratul înțeles al cuvântului. Nu mai avem interpreți de umor. Unde sunt Vasiliu-Birlic, Toma Caragiu, Ştefan Bănică, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Nicu Constantin? Ei au plecat şi uite că nimeni n-a putut să le ia locul. Păcat, mare păcat… Păcat că punem punct unui capitol numit umor, care ne ţinea, care ne era necesar…"
"Când am fost prima oară în Rusia, ne-au dus întâi la mormintele lui Puşkin şi Esenin, unde trei-patru tineri ne-au recitat din poeziile lor. La noi, astăzi, aţi mai auzit la radio sau la televizor vreo poezie?"
" Umorul pe care-l vedem la televizor e jalnic. Nu mai avem oameni care să scrie umor în adevăratul înțeles al cuvântului. Nu mai avem interpreți de umor. Unde sunt Vasiliu-Birlic, Toma Caragiu, Ştefan Bănică, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Nicu Constantin? Ei au plecat şi uite că nimeni n-a putut să le ia locul. Păcat, mare păcat… Păcat că punem punct unui capitol numit umor, care ne ţinea, care ne era necesar…"
Sunt convins că dacă într-o bună zi domnul Gabriel Bratu și-ar scrie memoriile, în scurt timp cartea ar fi un mare succes, deoarece sunt sigur că dumnealui mai are multe de spus lumii.
Până atunci să-i urăm marelui caricaturist:
Mult umor în continuare, multă sănătate și multă putere de muncă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu