Cîntec de dragoste la topitul lumînării
Zăpada mieilor ucide miei
dar pe islaz se gudură berbecii
de parcă oile-ar purta cercei
și ar dansa de dragul lor zevzecii.
Februarie a leșinat pe cîmp,
păianjenii-nviară-ntre ferestre,
pînă și eu, care-s bătrîn și tîmp,
m-aș însura c-o fată fără zestre,
să rîdă lumea, că la anii mei,
cînd urc în pod și moartea-mi fură scara,
mă mai gîndesc aiurea la femei
deși în stup a mai rămas doar ceara.
Păi bucură-te că mai ai și-atît,
cît pentru-o lumînare parfumată,
ca să visezi, dormind cu ea de gît,
cum s-a topit de dragul tău o fată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu