Am ziduri...

Mă cheamă Anca și am ziduri ridicate între mine și lume, 

unele au ferestre,

altele au uși sau nimic,

nu mă simt datoare să dau cheia nimănui care ar putea intra încălțat sau murdar, 

nu clipesc în soare și privesc fix în ochii celor care 

par că știu totul despre mine,

vântul de azi m’a impresionat mai tare decât opiniile inutile,

într’o zi  ne vor rămâne averile în dulapuri de când ne credeam nemuritori și țineam degetele desfăcute ca să prindem tot,

fără să ne amintim că nu poți bea direct din șuvoiul apei 

ci doar cu mâna căluș, 

stau des și mă uit în gol știind că goana nu e bună nici când ți se oprește răsuflarea și clipele devin tot ce mai ai.

Anca N.