De ce se urăsc oamenii?

 E atât necunoscut şi atâta suferință legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuiesc oamenii unii pe alții ?

 N-au loc sub soare ?

 Nu le ajunge pânza cerului ?

Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alții.

E multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare calea înşelăciunii este un pas înainte.

Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire față de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe altii?

 De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul?

 Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni ; îl ai odată cu viața.

Ernest Bernea în „Îndemn la simplitate” 

1939