duminică, 8 iulie 2018

Degustare Delaco-Domeniul Dragași la Casa Ghincea din Craiova

"Înţelepciunea nu apare automat cu vârsta. Nimic nu apare, cu excepţia ridurilor. E adevărat că unele vinuri se înnobilează cu vârsta. Dar doar dacă strugurii au fost de calitate."
(Abigail Van Buren)

Ales cu grijă și combinat cu un fel de mâncare potrivit, vinul poate transforma orice eveniment simplu într-un adevărat festin.
Gustul ușor înțepător și aroma puternică de strugure fac din vin una dintre cele mai iubite băuturi la nivel mondial.

Datorită lipsei de timp și din cauza altor evenimente de la care nu mi-am permis să lipsesc nu am ajuns la ultimele 3 degustări de vinuri organizate de către Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro.
Organizatorii și-au propus să să promoveze vinurile românești și să facă cunoscute asocierile culinare dintre brânzeturi și vin.

Am profitat de faptul că miercuri seara am avut câteva ore libere și am intrat în Casa Ghincea unde urma începând cu ora 19.00 să se desfășoare ediția cu numărul #24 a evenimentului BRÂNZETURI CUM SE... CUVIN.
Evenimentul s-a desfășurat după cum v-am spus la restaurantul Casa Ghincea - renumit în Craiova pentru preparatele tradiționale servite aici în compania muzicii populare.




Am avut rezervat la etaj, un salon foarte primitor și spațios unde am avut plăcerea să mă întâlnesc cu brânzeturile Delaco, vinurile de la Domeniul Dragași și... bloggerii.


Acestea au fost asocierile culinare propuse la degustare:

1.Sauvignon Blanc 2016 Petit Fume (baricat 3 luni în butoi de stejar cu doagele opărite și fundurile un pic prăjite) – Camembert – Ile de France


Vin produs într-o ediție limitată de numai 2100 de sticle cu 13,5 % alcool; gustul acestuia de grapefruit și fructe exotice și aciditatea ridicată se îmbină perfect cu aroma de ciuperci a brânzei Camembert.

2.Petit Cuvee Blanc 2017 (cupaj de Sauvignon Blanc 2017 și Pinot Gris 2017) – Havarti Delaco D’Exceptie


Vin produs într-o ediție limitată de numai 1800 de sticle cu 13,5 % alcool; are o aciditate pregnantă și un gust de piersică cu caisă care se combină de minune cu aroma de unt proaspăt a brânzei Havarti.

3.Rose 2016 (cupaj Cabernet Franc 80% și Merlot 20%) – Gouda Delaco D’Exceptie


Vin produs într-o ediție limitată de numai 3000 de sticle cu 13,6 % alcool; un vin ușor preferat de tineri cu miros de trandafiri se asociază foarte bine cu gustul dulceag al brânzei Gouda.

4.Cabernet Franc 2015 - monosepaj - Irish Cheddar Delaco D’Exceptie


Vin produs într-o ediție limitată de numai 2300 de sticle cu 14,5 % alcool; mirosul acestuia de trufe și fructe negre, gustul catifelat și condimentat se potrivește de minune cu gustul de alune al brânzei Cheddar.

Despre vinuri ne-au oferit explicații Mihai Voinea, administrator la Domeniul Dragași și mai vechea noastră cunostința somelierul Narcis Neagoe.

Despre brânzeturi și asocierile culinare precum și multe alte secrete despre gusturi „a povestit” Alin Sintimbrean, de la DictionarCulinar.ro.

Un fapt care trebuie menționat în primul rând este acela că informațiile prezentate sunt mai complete atunci când sunt explicate  de un om care a participat efectiv mai mulți ani la producerea vinului așa cum este Mihai Voinea.


De la acesta cei prezenți au aflat multe lucruri interesante despre Domeniul Dragași și modul în care se cultivă strugurii și se produce vinul pe care l-am degustat cu mare plăcere.

Pentru cine nu știe Domeniul Dragași este situat pe un versant estic în mijlocul Podgoriei Drăgășani, are o suprafață de 7,5 hectare și aici se cultivă Cabernet Franc, Merlot, Pinot Gris și Sauvignon Blanc.

Via este în exploatare din anul 2012 și primul an de producție a fost anul 2015.

Podgoria are o producție anuală de 35.000 litri și majoritatea lucrărilor se execută manual strugurii fiind culeși la maturitate deplină doar noaptea sau în primele ore ale dimineții la nu mai mult de 20 de grade Celsius pentru a se menține prospețimea aromelor.

Crama are o capacitate de 70.000 litri.

La Cramă există și posibilități de cazare și se organizează degustări într-un salon special amenajat.

Ca la toate evenimentele plăcute și interesante timpul a trecut repede în compania poveștilor frumoase, a vinului și brânzeturilor bune sau a prietenilor simpatici.

La finalul degustării a trebuit să votăm combinația care ne-a plăcut cel mai mult.

Eu am apreciat cea de-a doua combinație însă  această decizie este evident subiectivă.

Mi-a fost foarte greu să mă hotărăsc din cauză că atât vinurile car și brânzeturile au fost foarte bune și combinațiile potrivite.

Am ales vinul Petit Cuvee Blanc 2017 fiind un vin sec destul de tare la 13,5 %, de culoare galben pai intens și strălucitor cu reflexe verzui cu aciditate pregnantă și miros de floare de soc cu note de piersică și caisă.


Se asociază foarte bine cu salate, fructe de mare și carnea albă.

Am apreciat foarte mult mirosul și aciditatea acestuia fiind un vin parfumat.

Brânza Havarti Delaco D’Exceptie este o brânză daneză aromată și cremoasă, obținută din lapte de vacă care face parte din gama Delaco D'Exceptie.
Numele provine din anul 1852, din regiunea Havarthigaard în Overod, unde Hanne Nielsen avea o fabrică modernă de brânzeturi.


Este maturată timp de minimum 2-3 luni .
Este o brânză semi-moale, are un gust: untos, dulceag și ușor acid, o aromă de unt proaspăt. 
Are o  textură moale și suplă și duritate semi-moale.

Cremoasă și grasă, Havarti este deseori combinată la fabricare cu diferite condimente și semințe, pentru o aromă deosebită.
Cel mai folosit condiment în combinație cu ea rămâne chimenul.

Brânza Havarti merge de minune cu măslinele marinate, tăiată în bucățele mici în sălățele verzi, cu struguri, snacksuri și ardei roșu fiind o brânză catifelată.

Combinația a fost ca un dans lent.

S-au tras la sorți câștigătorii după care a urmat fotografia de final.







În mod sigur nu veți greși dacă aflându-vă într-un restaurant veți comanda unul dintre cele 4 tipuri de vin pe care le-am
degustat în asociere cu felul de mâncare pe care doriți să îl comandați.

Veți fi plăcut impresionat de acestea și în mod sigur cu altă ocazie vă veți dori o întâlnire cu vinurile de la Dragași.

Iar dacă vreți să consumați brânzeturi producatorul Delaco are o ofertă diversificată de brânzeturi pentru toate gusturile.

Pe curând! 

Ne vedem la următoarea degustare pentru care m-am gândit la  ceva inedit!







Niciun comentariu: