Un om singur e greu de privit

Un om singur e greu de privit. El nu are prieteni

Hai să vorbim și despre relații,  sau despre masca omului singur dar așa  " De-adevaratelea" cum îmi place să spun. 

O relaţie îţi arată locul în care te afli. Căci pe Pământ, deşi singurătatea poate fi o alegere valabilă pentru orice fiinţă, nu simt că este o stare naturală.

Şi oricum ai alege să-ţi trăieşti viaţa, e în firea lucrurilor să interacţionezi cu semenii. Iar relaţiile, indiferent de natura lor, sunt doar o faţă a ta. Despre cine eşti tu. Cam nasol... cum o dai şi cum o întorci, tot la cine eşti tu ajungi. Şi indiferent cât de mult simţi uneori nevoia de un pic de altcineva, despre altcineva şi despre altceva, nu ştiu cum se face, că tot la tine ajungi. Este vorba despre credinţa şi percepţia mea evident, căci să nu uităm că nu emit teorii general valabile, ci doar propria-mi experienţă! Fiecare relaţie îmi arată locul în care sunt poziţionată în raport cu lumea aceasta şi cu interiorul meu.

Am tot auzit vorbindu-se despre oamenii cu care interacţionăm, ca fiind oglinzi ale noastre, dar mi-a luat puţin mai mult timp să înţeleg cum funcţionează o relaţie ca oglindă. Şi am fumat nişte cartuşe de ţigări (ştiu, viciul nu prea face casă bună cu „spiritualitatea”, da-mi asum...) până să integrez şi să încorporez că o relaţie nu este oglinda din hol, sau cea din baie, care-ţi arată dacă sprâncenele sunt pensate, sau nu. O relaţie te scoate de dinăuntru spre dinafară. Te scoate din toate lucrurile ascunse din tine şi ţi le serveşte în celălalt sub o altă formă, sub o altă înfăţişare. Face uneori ce tu refuzi să faci pentru tine! Îţi arată tot ce nu vrei să vezi. Pentru că ce vrei să vezi, deja ştii! Este oglinda din basme în care vrăjitoarea se uită şi se vede prinţesă. Sau invers...! E doar o chestiune de percepţie!

O relaţie este un joc, atunci când priveşti viaţa ca pe un teren de joacă. Este un joc pe care eu îl „numesc arată-mi tu tot ce nu pot să văd cu ochii mei”!

Pot oricând aduce argumente de ce  îmi este plăcută singurătatea dar dacă vei intra în cameră mea nu vei găsi nici măcar un ciob de oglindă.

 De ce ? E greu de privit un om singur.

(ANCA) 

Întrebări de kkt

"Voi cand vă căsătoriți?

Pe când un copil?

Acum dacă aveți băiat.. urmează o fată.

 Ți-ai luat casă?

Trebuie să termini o facultate?

 Ce meserie are soțul?

Nu. Nimic din întrebările de mai sus nu merită un răspuns.

Nu trebuie nimic în viața asta.

 Dacă ai 45 de ani, ești singur și ești fericit să mergi pe munți cu bicicleta.. e minunat.

Dacă ești fericit cu soția în cei 30 de ani de casnicie..e minunat.

Suntem atât de diferiti.

Unii se bucura când își cumpără o carte, alții când călătoresc în Fiji.

Nimeni nu are dreptul să ne judece alegerile.

Nimeni nu poate decide ce e mai bine pentru noi.

Încetați cu sfaturile, cu ~trebuie să~ și ~nu trebuie să~.

Încercați să vă trăiți viața.

Viața voastră nu a celor din jur.

 Să fiți mai buni și mai îngăduitori.

 Mai toleranți și mai umani.

Nu trebuie să ne placă neaparat filmul recomandat de X, nu trebuie nimic.

 Viața nu e un concurs unde bifăm diverse lucruri.

Nu trebuie să avem o facultate, nu trebuie să avem un copil, nu trebuie să avem o casă.

Trebuie să fim fericiti.

 Sa găsim drumul spre fericire.

Fiecare pe al lui.

Nu mai dați sfaturi dacă nimeni nu vi le cere, nu mai judecați pe cei din jur.

Nu e totul despre cum vedem noi lucrurile.

E despre cum le vede fiecare.

Dacă fiecare își vede de treaba lui, fără să pună presiune pe cei din jur pentru alegerile făcute.. viața tuturor ar  fi mai bună. "

(preluată de pe Fb) 

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare,

Şi nu băgăm de seamă că, în loc,

Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis

Pe care-l anulăm cu-o şovăire;

Ne reculegem într-un cerc închis

Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,

Însingurati în doi, din laşitate,

Minţindu-ne cu guri care prefac

În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,

Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:

Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,

Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare,

Şi nu băgăm de seamă că, în loc,

Rămîne un deşert de disperare. 

În fiecare zi — Romulus Vulpescu (1933-2012)