duminică, 5 februarie 2017

Supărare

Doamna Cutărescu s-a supărat acum câteva zile pe mine.
Poleiul ne-a surprins în Centrul Vechi, loc în care localurile erau pline de tineri veniți de la mitingul organizat împotriva Ordonanței 13.
Am ascultat și am dansat pe muzică rock într-un club select până după miezul nopții după ce plecasem de la Filarmonica de la concertul meu de pian favorit.
O trupă al cărei nume nu l-am reținut ne-a spart timpanele timp de două ore.

Am mers încet, încet spre străduță îngusta din vecinătatea centrului unde parcase mașina după ce ne învârtisem jumătate de oră ca să găsim un loc liber de parcare.
După o chinuitoare zi de muncă am ajuns acasă.
A doua zi mă aștepta o nouă zi de muncă în care trebuia să fiu fresh.

Am adormit în câteva minute și am visat o cum o orchestră de vuvuzele și fluiere de mână interpreta o melodie de salsa.
Câteva sute de perechi dansau în Piața Mihai Viteazu.
Nu vă recomand să amestecați vinul fiert cu berea și cidrul în compania muzicii rock și a persoanelor supărăcioase!!!

Am vrut să îmi cumpăr și eu astăzi o vuvuzea ca să o am în casă pentru mitinguri și meciuri, însă nu am avut de unde.
De multe ori dacă aș sufla într-o vuvuzea pusă la urechea știu eu cui dar nu așa oricum ci la câteva zeci de decibeli și aș filma faza aș lua mii de like-uri la postare de You Tube.
Dacă aș fi fost patron de magazin de jucării și aș fi avut 1000 de vuvuzele, steaguri, fluiere și trompete le-aș fi vândut într-o zi.
Aș fi devenit mai bogat decât Soros.

Doamna Cutărescu s-a supărat deoarece a reușit în câteva ore să mi spună o poveste în mai multe variante, încât atunci când i-am spus că nu o cred mi-a zis că sunt beat și nu mă duce capul să înțeleg ce vorbește ea, câte de nefericită este și cât a suferit ea în viața asta, cât de neînțelegător reușesc să fiu uneori, că sunt cel mai prost ascultător pe care l-a întâlnit de la revoluție încoace și că nu mă pot concentra asupra a ceea ce are ea să îmi povestească, că avea impresia să sunt mai inteligent dar este dezamăgită de mine ca de altfel de toți bărbații și că regretă că a ieșit cu mine în oraș că mai bine stătea în casă la Antena 3 să privească la manifestanții din Piața Victoriei decât să se plictisească în prezența mea.
Pentru că avea dreptate i-am recomandat să își caute alt ascultător mai bine dotat intelectual.

Mi-ar fi plăcut să merg pe jos până acasă.
Nu am avut norocul ăsta!
A insistat să mă conducă cu mașina ei până la mine acasă ca să fie sigură că nu pățesc ceva pe drum și nu alunec pe poleiul ăla și îmi rup oasele sau îmi sparg capul.
Când am urcat în mașină s-a rupt spătarul scaunului din dreaptă față.

Fumând țigara de la țigara Doamna Cutărescu mi-a ținut o prelegere despre maniere, stil, rafinament și politețe.
Mă simțeam că soldații ăia cărora li se toarnă apă peste nas și gură având o cârpă pusă pe față.
Aeeeeeeeeeeeeeerrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr! Help!
Ne-am despărțit buni prieteni și ne-am promis că nu ne vom mai intersecta drumurile niciodată!




Niciun comentariu: