miercuri, 8 februarie 2017

Invitaţie la film: Fifty Shades Darker

Pe data de 10.02.2017 va avea loc în România lansarea filmului Fifty Shades Darker al cărui trailer îl puteţi vedea mai jos:


Chiar dacă acest film este clasificat de site-urile de specialitate ca dramă, romantic, dragoste, ţinând seama de gusturile mele în materie de film eu aş completa cu psihologic şi erotic...
Iubitorii genului de astfel de filme care caută relaxarea într-o sală de cinema după o zi de muncă stresantă, pot urmări acest film fără să depună eforturi mari de concentrare.

Eu am văzut în avampremieră acest film la Inspire Cinema aseară, împreună cu câţiva prieteni în sala 2 in conditii foarte bune.
Mi-a plăcut foarte mult muzica filmului şi sonorizarea sălii.


Anastasia (Dakota Johnson) asistenta lui Jack Hyde (Eric Johnson) la editura S.I.P. se împacă cu Christian (Jamie Dornan) fostul ei iubit prezent la o expoziţie de fotografie.










Christian este un om de afaceri prosper care îşi poate permite să cumpere orice firmă, maşina sau imobil aşa încât va cumpăra S.I.P. pentru a-şi putea controla mai bine iubita.
Atunci când Jack abuzează de poziţia sa în firmă şi îi face propuneri indecente Anastasiei, aceasta este nevoită să îl lovească şi să fugă.
Christian îl concediază pe Jack iar Anastasia va ocupa temporar poziţia lui Jack în cadrul editurii.

Acţiunea filmului se desfăşoară scoţând în evidenţă în acelaşi timp lupta lui Christian cu trecutul şi coşmarurile sau femeile care au făcut parte din trecutul acestuia şi vor să o elimine pe Anastasia, cum ar fi Leila Williams (Bella Heathcote) și Elena Lincoln (Kim Basinger), femei care au influenţat viaţa lui Christian.


Filmul conţine multe scene erotice şi prezintă de asemenea diverse episoade în care apar instrumente şi fetişuri destinate sporirii plăcerii sexuale pe care le folosesc personajele principale din film.

Eroul principal al filmului are un corp frumos, atletic și face gimnastică într-o sală de sport aflată în locuința personală.

Anastasia este mereu îmbrăcată cu rochii foarte frumoase și poarta lenjerii intime scumpe care pot face invidioasă orice femeie.

Atât locuințele din film, cea a lui Christian și cea a părinților lui ,în care are loc un bal mascat la care cânta live o formație de jazz de top, cât și mașinile cu care se plimba personajele pot atrage atenția iubitorilor de frumos și încântă privirea acestora.

Pentru amatorii acestui gen de film, cu acţiune simplă, actori frumoşi şi mult erotism vă invit la premiera filmului oferit de  Cinema 3D Craiova .

Niciun comentariu: