Opinii

vineri, 20 decembrie 2024

Se caută, cu alte cuvinte, zilele acestea un premier



Se caută, cu alte cuvinte, zilele acestea un premier care să spună următoarele.
Spicuiesc ideile principale:
"Dragi români, am ajuns realmente la fundul sacului. Deficit de 9% din PIB este mai mare decât cel catastrofal din 2009 și cu mult dincolo de ceea ce ne putem permite. Am dat salarii pe împrumut, pensii pe împrumut, iar acum riscăm să nu mai avem de unde ne împrumuta, ca țară. Am avut decidenți care au funcționat ca la o cooperativă sătească, cu datoria pe caiet. Problema este că salariul nu acoperă nici pe departe datoria.
Voi începe cu mine. Până ne vom reveni ca țară la niște vremuri normale voi renunța la limuzină, nu voi călători niciodată într-un avion privat, nu mă voi plimba niciodată cu un elicopter. Nu veți vedea sirene pe Valea Prahovei, nu voi călători cu alai.
Din păcate, acum imediat va trebui să acționăm dureros, urgent, șocant. Salariile vor fi înghețate din 1 ianuarie 2025, cu efect imediat. La fel și pensiile. Nu ne putem permite nicio majorare, fie ea chiar și de 1%. Să știe părinții noștri bunicii noștri că luăm această măsură drastică pentru a ne asigura că vă putem plăti salariile și pensiile și pe viitor. Vom amâna plata oricăror tichete în anul fiscal curent.
Va demara urgent un inventar al tuturor instituțiilor centrale, cu măsuri drastice. Comasare funcționalități, plafoane la sporuri, economii drastice pentru 2025. Mare parte din instituții vor avea, în termeni nominali fix bugetul din 2024 și vor trebui în interiorul acestei anvelope să se descurce, să creeze eficiență. Fondurile proprii ale instituțiilor vor fi revizuite urgent.
Vom re-inventaria bunurile statului/ ale companiilor de stat, vom încorpora activele găsite, vom evalua toate deținerile statului și vom încerca să eficientizăm activele.
ANAF va demara executări silite ale activelor, inclusiv activele instituțiilor de stat datornice la buget care nu concură la obiectul principal de activitate. O posibilitate de plată a datoriilor, imediat, cu o bonificație va fi realizată. imediat.
Vom demara de urgență listări la bursă ale unor companii mari în echivalentul a cel puțin 3-4 miliarde de euro.
Vom prioritiza toate investițiile publice, menținând ritmul la Coridorul IV rutier, feroviar, la câteva proiecte mari de infrastructură inclusiv spitalicească, fazând alte proiecte și renuntând cu totul la anumite proiecte de importanță locală.
Vom demara de urgență legea zonelor metropolitane și vom descentraliza anumite responsabilități la nivelul autorităților locale. Vom plafona nr. de personal al autorităților locale care nu au venituri pentru a se autoîntreține și vom investi cu prioritate în capacitatea administrațiilor fiscale locale (digitalizare) pentru a-și îmbunătăți funcționalitatea.
Vom reciti bugetul rând cu rând pentru a elimina risipa peste tot acolo unde este posibil. Vom inventaria toate proiectele în curs în funcție de antrenarea componentei locale a economiei, vom prioritiza resurse în zonele respective.
Fără măsuri iminente suntem în faliment. Faliment iminent. "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu