Despre artă

Așa a fost sistemul de învățământ, așa este! Nu am fost educați să apreciem arta. Ci să o cerem! Gratis! Să-i dăm valoarea unui covrig! Atât! Dacă costă mai mult ne simțim lezați. Plătim, un muncitor care aruncă doar o privire pentru o reparație, cu mimim 50 de lei (la prețul acesta sigur, se va uita strâmb și va spune că revine mâine, adică niciodată!) dar ca să dăm acești bani la un spectacol, la un concert clasic, la intrarea într-un muzeu ni se pare o sumă imensă, care nu merită! Și așa a ajuns arta o cenușereasă și așa am fost obișnuiți că ceea ce nu trece prin stomac, ceea ce nu este o "cârpă" de firmă, sau un ruj de fițe nu merită!

Artiștii sunt, pentru mulți, niște oamenii care nu au avut ce face, niște pierde vară, oameni care nu produc, care freacă menta gândindu-se la nemurirea sufletului. Culmea este că mulți intelectuali se aliază acestui principiu. Și pentru că suntem intelectuali avem chiar pretenții să primim invitație la teatru, să intrăm la muzeu prin spate, să ascultăm gratis un concert clasic. Suntem intelectuali și merităm asta! Dar ne-am gândit câte ore de muncă trec repetând pentru un act artistic, câte nopți nedormite stau în spatele unei piese, a unui concert, câte kilograme slăbește un actor pregătindu-se pentru un rol, câtă muncă psihică și intelectuală, cât război cu el însuși!

Mă gândeam la actorii din teatrele independente, pe timpul pandemiei! “Să facă taxi să câștige un ban”, ar spune mulți, cu dispreț! Mă gândeam la scriitori, oricum la noi în România chestia cu scrisul nu e o meserie, ca să publici ai nevoie de resurse financiare serioase; iar de câștigat cum spunea, într-un interviu, scriitorul Bogdan Răileanu, câștigi, echivalentul a câteva merdenele.

Până la urmă arta este un „articol” de lux, nu este pentru toți, nu toți pot accede la ea și nu toți o pot înțelege! Spune-mi ce apreciezi ca să-ți spun cine ești!

Nicoleta Mihai