Eu nu mă simt bătrân.
Însă uitându-mă în jurul meu, văzând atâția oameni tineri pe stradă, la terase sau la dans uneori mă gândesc la asta.
Cunosc câțiva oameni mai tineri decât mine cărora amicii noștri comuni li se adresează cu Nea... sau Domnul...
Mie îmi spun Cătălin.
Oricum Nea Cătălin ar suna de căcat, așa că este mult mai bine Cătălin.
Vineri seara la Filarmonica m-am întâlnit cu Domnul Procuror, care are în jur de 85 de ani.
Nu l-am mai văzut de un an.
Crezusem că a murit.
Venea cu el o ratată pe care acesta o aducea cu el și aia profita de influența și prestanta acestuia.
Dispărând ratată a dispărut și informația despre Domnul Procuror.
Ne-am împrietenit, nu o să vă vină să credeți, pișându-ne în pauză concertelor, la pisoare vecine, la toaleta Filarmonicii.
Pișându-te vineri de vineri alături poți să îți faci prieteni buni pe viață.
Prieteni de la toaletă publică.
"Unde v-ați cunoscut?"
"Păi ne pisam unul lângă altul, am schimbat 3 vorbe și ne-am împrietenit!"
Îți poți face prieteni de calitate chiar dacă sunt mai sofisticați, pentru că este inutil să ai prieteni de calitate îndoielnică.
Dacă ai o imagine bună prietenii de calitate ți-o vor menține sau îmbunătăți iar cei dubioși te vor trage în jos după ei.
M-a întrebat dacă sufăr cu prostata, i-am răspuns că nu și mi-a zis că are mari probleme și de ani de zile bea ceai de chimen pe care mi l-a recomandat și mie mie pentru tot felul de afecțiuni.
"Ce faceți Domnule Procuror? Ne-ați lipsit! "
"Bine, uite cu bătrânețea!", mi-a răspuns zâmbind.
"Să știți că este un privilegiu să fiți bătrân! Audiție plăcută!", i-am urât și mi-a zâmbit și făcut cu ochiul stâng un semn că totul este în regulă. Stătea de vorbă cu o doamnă drăguță și nu am vrut să discutăm mai multe.
Vom discuta probabil într-o pauză la locul unde ne-am împrietenit fără să ne deranjeze nimeni.
Dar de ce am scris despre bătrânețe?
O să vă amuzați copios.
Păi a fost un cutremur de căcat de câteva secunde și a vuit presa, facebookul etc.
Pentru cutremurul major, care sper că nu va veni în următorii 100 de ani, este clar că autoritățile sunt depășite.
Stând aseară la o masă cu vreo 10 persoane am povestit despre cutremurul din 4 martie 1977.
Cum stăteam și vizionăm alb negru un film bulgăresc al cărui final nu am reușit să îl mai văd de atunci.
Dulce și amar parcă se numea, eram pe o canapea în sufragerie, cu fratele meu mai mic cu 3 ani și cu tatăl meu.
Când a început să se zguduie pământul, taică-meu ne-a luat în brațe să se protejeze, și se auzea un huruit groaznic, zgomote de cioburi, dărâmături, ghivecele noastre cu flori din lut ars au căzut pe jos, borcanele cu compot și dulceață la fel, hornul centralei termice a căzut pe un Moșici parcat lângă bloc sau Dacia 1100 și după cutremur când am coborât în fața blocului nimeni nu a mai urcat în casa toată noaptea de frică.
Au fost multe replici zilele acelea.Ai mei aveau o vitrină ale cărei geamuri vibrau la fiecare replică. Îmi aduc aminte că scârțâia și parchetul.
A doua zi învățăm la geografie despre cutremure. Ne-au dat liber, am ieșit prin oraș cu un coleg despre care nu mai știu nimic, ne-am plimbat pe Str. Republicii până la Cerbul de Aur și mai departe, toate casele vechi aveau zidurile fisurate, unele aveau pereți întregi dărâmați și se vedeau înăuntru mobilă și lucrurile oamenilor.
La București era jale, se dărâmaseră blocuri muriseră foarte muți oameni și armata degaja ruinele și căuta supraviețuitorii printre dărâmături.
Orașul Zimnicea fusese distrus aproape total.
Spunând povestea despre cutremur mi-am dat seama că toți cei de acolo, de la masa nu au trăit vremurile acelea, unii s-au născut atunci alții mult mai târziu.Și știau despre cutremur din auzite.Și m-am gândit:
" Mamă cât de btrân sunt, mai bătrân decât cutremurul din 1977!"
La fel ne povestea nouă bunicul despre cutremurul din 1940. Stăteam cu toți cu gura căscată.Și pe vremea aceea nu erau atâtea blocuri. Pentru că mă uit acum la clădirile noi care se construiesc.Și știu cum se făceau înainte pentru că ne jucăm toată ziua prin șanțurile făcute pe șantiere unde construiau comuniștii blocuri. Păi ăștia acum fac stâlpii laterali și cei de la colțul blocului de 2 ori mai subțiri decât atunci. O fi normal oare?
Uite așa se scrie istoria, din amintirile unora, altora, din articole, cărți etc.
Amintirile bătrânilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu