joi, 4 august 2016

Lista de prieteni...


O doamnă drăguţă, veche cunoştinţă din studenţie, m-a şters din lista ei de facebook fără motiv.
O fată urâtă şi singură, cu nasul mare la propriu m-a şters când am întrebat-o cum a făcut un fel de mâncare, pe care-l fotografiase şi postase pe net.
Nu am primit nicio explicaţie, uneori oamenii fac anumite lucruri fără motiv, poate aşa simt ei că este bine pentru ei să facă asta.
Mi  s-a întâmplat şi mie să şterg oameni din listă, de multe ori.
O doamnă m-a şters din lista pe motiv că nu discutăm niciodată pe chat cu ea.
O avocată renumită m-a şters, pentru că nu-i plăceau postările mele.
O directoare m-a şters, pe motiv că nu sunt membru de partid în partidul pentru care se zbate ea.
O profa universitară, fosta colega de liceu m-a şters din lista pentru că i-am vorbit cu TU.
O blondă drăguţă m-a şters pentru că are un soţ gelos.
O fată cu corp de adolescent, cu care vorbesc săptămânal nu îmi dă accept pe facebook.
Un domn m-a şters, pentru că nu are simţul umorului.
Am şters un tip din listă, pentru că m-a înjurat în privat.
Am şters un flăcău din listă, pentru că m-a jignit iar pe altul că îmi da sms-uri idioate.
I-am dat ignore unei tipe, pentru că mi-a folosit fotografia de profil abuziv.
Am şters câteva persoane din listă, pentru că nu răspund la telefon niciodată.
Am şters două doamne, pentru că postează numai icoane, candele şi psalmi.
Am șters și șterg mereu prostii.
Am 1332 de prieteni pe facebook, pe marea majoritate îi cunosc personal.
La toamnă îi chem să mă ajute să culeg via!

Niciun comentariu: