Sunt in Montreal de cateva zile.
Am inceput sa ma obisnuiesc cu zona in care ne-au cazat canadienii.
Locuiesc in zona Stadionului Olimpic.
In apropiere se gaseste cel mai mare parc din Montreal si o frumoasa Gradina Botanica.
Pana la birouri fac maxim 15 minute cu masina in mod curent.
La orele de varf fac si 40 de minute.Asa este in orasele mari.
Este rezonabil, in Bucuresti acceasi distanta o parcurgi in minim o ora.
Si ganditi-va ca oamenii astia au intersectii dirijate la care exista doar semnul STOP.
Se travereseaza intersectia, la mica intelegere intre soferi, cand ajung simultan in intersectie sau trece mai intai ,cel care ajunge primul .
Asta inseamna respect si civilizatie.
M-a intrebat aseara Jean-Pierre daca nu vreau sa raman in Canada.
"Crezi ca ma adaptez?". l-am intrebat.
"Sigur. cine s-a adaptat sa traiasca in Romania, se poate adapta oriunde pe planeta asta."
"Eu m-am adaptat in Craiova"
"Cu atat mai mult, acolo nu s-au adaptat nici austriecii.Cand pazeau catanele austriece targul Baniei, le furau taranii olteni arma acestora in post.Era o saracie lucie, nu au avut ce lua austriecii.Au plecat cum au venit ca nu-si scoteau cheltuielile cu administrarea teritoriului."
Jean-Pierre este chebecos, adica asa le zic romanii celor din Quebec.
Este doctorand in istorie.Are o memorie formidabila, stie ani , nume, citate din toate domeniile.
Nici nu s-a uscat viza pe pasaport si am inceput sa vorbesc ca romanii din Canada.
As bea o cafea, canadienii au cafea buna, chiar daca nu sunt producatori vand marfa buna.
Miroase apetisant.
Nu mai beau cafea de mult dar la asemenea arome nu pot rezista.
As putea fuma si o tigara, de foi eventual.
Trebuie sa il intreb pe Jean-Pierre cand ajung la birouri cum e cu fumatul in baruri, restaurante sa ma amendeze canadienii astia ca sunt paduche.
Paduche oltenesc
Opresc pe dreapta, cobor din masina in dreptul unui bar.
Intru, arata bine, curat sunt vreo zece mese rosii din lemn cu scaune in culoarea stejarului si tapiterie de culoare grena, peretii sunt zugraviti in alb;ma intampina un baiat tanar cu sort de culoare maro inchis, ma roaga sa ma asez la o masa libera; iau loc langa fereastra sa vad soseaua.
Baiatul imi aduce un meniu scris in limbile italiana si engleza.
La un post de radio se aude muzica.
Este o melodie cunoscuta din vremea copilariei mele.
O canta Gianni Morandi-In ginocchio da te.A fost si un film parca...
Acum o canta impreuna cu Gianna Nannini, va place tipa?
Cand am vazut-o prima data am crezut ca e barbat.
Nu conteaza asta, are o voce interesanta si canta frumos.
Italienii se pricep la muzica, atat la cea clasica cat la cea usoara.
Comand o cafea si un sprite.
Intreb daca am voie sa fumez, imi arata ca pe masa sunt scrumiere deci pot.
Aprind tacticos o tigara Marlboro rosu scurt.
Trag incet in piept, expir.
In Canada si tigarile au alt gust, este clar.
Se deschide usa la bar, intra un tip inalt, imbracat in costum, camasa alba cu butoni, cravata, ac de cravata, in ureche are un hands free.
Miroase frumos, nu pot identifica mirosul dar este fresh.
Canadienii astia stiu sa se imbrace, trebuie neaparat sa intru si eu intr-un magazin de imbracaminte penrtu barbati sa imi cumpar cateva costume din astea.
Cel mai fresh miros canadian.
Mi se pare ca-l cunosc de undeva.Este absurd.
Nu cunosc pe nimeni aici.Sunt in Montreal nu in Craiova.
Se aseaza la o masa, comada o cafea.Nu fumeaza.ii suna telefonul, raspunde:
"Alo, da iubire!Sunt in Cartierul Italian.Nu stau mult.Beau o cafea si plec.Ne vedem acasa, te sarut!"
Sunt sub masa,am picat in cur de uimire.Pardon de expresie.
Daca povestesc cuiva asta zice ca sunt nebun:Intr-un bar italian din cartierul italian din Montreal sunt doi clienti, unul este roman iar celalalt vorbeste romaneste la telefon.
Ce e drept e cu un accent moldovenesc, dar este pe romaneste!
Mai lipseste sa apara Ileana Cozanzeana dinspre Quebec si ma duc direct la balamuc.
Imi fac curaj si merg inspre tipul imbracat in costum:
"Nu va suparati, am vaga impresie ca va cunosc de undeva, v-am auzit vorbind la telefon in limba romana si mi am permis sa va deranjez, va rog sa ma scuzati!Sunteti din Romania?"
"Niciun deranj, da sunt din Romania.Din Iasi.Dar sunt in Canada de 20 de ani."
"Aveti cumva rude in Barlad?"
"Da, acolo m-am nascut."
Se produce declicul, au trecut 30 si ceva de ani...lumea devine mica.
"Dan?"
"Catalin?"
Ne imbratisam.Este incredibil!Nu imi pot reveni, surpriza este prea mare.O surpriza placuta!
Sunt socat, incerc sa imi revin.
Amandoi avem lacrimi in ochi.
O revedere frumoasa si plina de emotii cu un coleg de scoala generala pe care nu l-am mai vazut din perioada armatei.
Ne asezam la masa mea.
La picioare simt ceva umed si cald.Ceva se misca acolo.Cand ma uit este Sara.
Sara ma linge pe picioare.Este ora 6.30, am visat.
Ce supervis, ultravis, extravis! Oare exista cuvintele astea?
Abia astept sa-i povestesc visul meu lui Dan!
Voi aveti prieteni din copilarie de care va este dor?
Post Scriptum:Am scris acest text in memoria lui: Ciobi (Ciobotaru Daniel), Tash (Panaite Marius), Mimi ( Tomescu) alaturi de care am petrecut momente frumoase in copilarie si adolescenta, pe care Dumnezeu i-a luat prea devreme dintre noi si de care imi este foarte dor.
Imi este dor si de colegii mei din copilarie si adolescenta :Dan Vrabie, Baciu Liliana, Mirela Turcu, Cehan Sorin, Ranzescu Florin, Buhus Mona, Buhus Vasile Catalin, Faraonu Ofelia, Vesel Dan Claudiu, Banceanu Lacramioara, Mihaela Pricope si multi altii plecati prin alte tari pe care ii vad rar si le simt lipsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu